Zuzu's Land

Inspirational

2011-11-16T15:09:00.002+02:00

Ithaca
by Konstantinos Kavafis (1911)

"...
Keep Ithaca always in your mind.
Arriving there is what you're destined for.
But don't hurry the journey at all.
Better if it lasts for years,
so you're old by the time you reach the island,
wealthy with all you've gained on the way,
not expecting Ithaca to make you rich.

Ithaca gave you the marvelous journey.
Without her you wouldn't have set out.
She has nothing left to give you now.
And if you find her poor, Ithaca won't have fooled you.
Wise as you will have become, so full of experience,
you'll have understood by then what these Ithakas mean."

Oh, the drama...

2011-10-26T00:44:00.001+03:00

Mai bine de o luna am fost stresata, adica ocupata, deci fara timp de introspectii, analize si drame.
Oh, dar dupa examen, cand creierul mi s-a relaxat brusc, atat de brusc incat nici nu-mi amintesc cum am ajuns la McDonalds cu un pahar de cola-n mana si un delicat cartofior crispy in cealalta - ca eu parca nu mai calcasem acolo de vreun an si nu aveam de gand nici in urmatorii 10...
Dupa cateva zile de ceva mai multa relaxare, a inceput.
A inceput din nou mintea mea sa reia de unde lasase netemrinatele 'affaires', interminabilele incalcite si variabile din viata mea.
Sunt multe.
Toamna asta a venit ca o avalansa. Se intampla lucruri ciudate in jurul meu. Dar si cu mine.
Inteleg din ce in ce mai putin si tot imi repet 'crede si nu cerceta', acolo unde e aplicabila maxima si testez ignoranta cu celelalte, insa nu merge.
Imi spun deseori ca sigur am facut eu ceva. Dar ce?!
Ce anume si cat de grav am comis de ma trezesc uneori cu un spate intors, taman cand parea ca lucrurile merg spre bine.
Da...sigur... definirea binelui. Alta bataie de cap.
Dar zic ca se intampla lucruri ciudate, pentru ca ma incearca, surprinzator, un sentiment... o stare mai degraba, de calm. Aproape ingrijorator ca sunt calma cand inteleg din ce in ce mai putin ce e cu unii oameni din viata mea.
Suspect.
Altii, tot din viata mea, au o instabilitate atat de puternica, incat simt ca e molipsitor si periculos.
Asa ca stau pe margine. Dar ma sperie posibilitatea ca oamenii chiar sa o ia razna la un moment dat sub ochii mei.
Mai ales ca apoi sunt din ce in ce mai confuza. Cand erau ei si cand nu mai erau ei in toate momentele cand vorbeau cu mine?
Apoi sunt nervii. Oh, nervii...
Tensiune acumulata, din marunte nimicuri.
Oameni mari cu caractere mici. Oameni mici cu tupee mari.
Oameni care nu inteleg de ce au aparut in viata mea, ce ar trebui sa fac cu ei si ce vor ei de la mine. Ma indoiesc, insa, ca ei stiu...
Simt o mare insecuritate emotionala care pluteste deseori si deasupra capului meu. Si mult stres si incertitudini.
Si o frica uriasa care periodic ia diverse forme...
Frica de nou. Frica de examen. Frica de esec. Frica de respingere... Frica.
Apoi mai e si lipsa oricarei inspiratii la scris. Nu-mi mai serveste blogul asta nici pentru a ma descarca, a-mi tranti aici gandurile spre a le putea analiza mai bine...
Scriu deja mai prost decat cei carora nu am putut niciodata, din politete, sa le zic ca nu le pot citi blogurile tocmai pentu ca sunt din cale afara de plictisitoare.
Ca al meu acum.
O fi trecator. Ramane sa aflu.
E o toamna agitata. Plina de schimbari. De prea multe feluri.
Si de semne mari de intrebare. Mii.
Si de limite atinse. Ca limita rabdarii, de exemplu, in multe situatii.
Ce noroc ca mi-a spus cineva asta vara ca va trebui sa am enorm de multa rabdare. Asa pare mai suportabil, dar nu stiu pana cand.
Singurul bright spot de moment e ca pot sa merg la sala unde sa alerg pana sa uit de mine.
Si asta pentru ca altfel as sta acasa unde as manca stroopwafels pana as uita de oricine.
Insa ar fi tare paguboasa alegerea din urma. Ar trebui in scurta vreme sa fiu nevoita sa-mi iau un nr mai mare la pantaloni, or nu vreau asa ceva, ca mie tare-mi plac ai mei...
Rabdare...

Karma... such a bitch

2011-10-17T20:59:00.002+03:00

De ieri incoace presa romaneasca a dat o noua definitie idioteniei si a cancanismului ce se viseaza jurnalism de calitate.
- Nu reusesc sa inteleg un breaking news continuu si o inepuizabila si interminabila discutie si dezbatere despre accidentul ingrozitor provocat de Serban Huidu.
In tara asta, in mai bine de 24 de ore, NU mai era nimic mai important decat stirea asta?! Pana alaltaieri nu mai conteneau cu cazul baschetbalistului omorat la Giurgiu, iar acum brusc nu mai exista. Exista numai cazul Huidu si, intr-o consecinta si mai tembela, o pozitionare pro sau contra acuzarii lui...
Ca si cum un jurnalist zdravan la cap si, implicit, un intreg post, nu ar putea sa extraga din nenorocirea de ieri de pe soseaua Predeal - Brasov o esenta mai importanta pe care sa o transforme intr-o discutie rationala, la rece, despre adevaratele cauze ale unor evenimente de acest gen.
- Serios acum, e nedrept sa faci asa un caz doar pt ca mediatic poti mulge subiectul pana la ultima picatura, cand zilnic, ZILNIC se intampla drame din astea pe drumurile romanesti si zilnic sunt nenorocite si distruse iremediabil familii si vieti fara ca cineva sa precizeze ceva despre asta, altfel decat ca o statistica neagra sau altfel decat o stire turuita drept si sec...
- E o porcarie de nedescris si o imbecilitate ce frizeaza patologicul si sa arati de N ori si in N moduri tot felul de teste de soc, de cum se izbeste o masina de un tanc la 15 km la ora sau la 60, ba sa arati la tv si cum se simte impactul intr-un astfel de accident si dinauntrul masinii lovite...
Ba sa mai incepi transmisia live si comparand masina lui Huidu cu o ghiulea, rugand telespectatorii sa-si imagineze ca sunt loviti de una...
Serios acum...
- Iar apoi, cu aceeasi mina serioasa, sa chestionezi clarvazatori si astrologi, referitor tot la Huidu, la destinul, norocul si posibile lui blesteme.
Pai... da-o-n ma-sa de treaba!
Asta nu mai tine decat de nesimtirea cu care se exploateaza pana la paroxism din punct de vedere mediatic, dar si imbecil de ieftin si facil, special pentru gloata avida de basme, de barfa si de misticism un tragic eveniment dintr-o duminica, in care a fost implicat o vedeta tv.
Si credeti-ma, aici nu mai sta in picioare optiunea inchiderii tv-ului sau a schimbarii postului. Pentru ca aici e vorba de cum functioneaza presa romaneasca si ce putere are si cum o foloseste.
- In Grecia acum vreo 10 ani a fost un teribil si crancen accident, intre Salonic si Atena, intr-o zona de defileu, singura pana in ziua de azi unde autostrada nu a fost finalizata. Un tir cu remorca ce transporta placi uriase de pfl a luat o curba cu viteza prea mare. Placile erau prost legate (inconstienta, deci, de la bun inceput dublata de cea a vitezei exagerate intr-o zona ingusta de curbe), asa ca in curba au plecat pur si simplu de la locul lor si au spulberat un intreg autocar plin de copii care veneau acasa dintr-o excursie. La impact, autocarul a fost efectiv retezat in 2 de placile de pfl, omorand 40 de copii!!!!! care mai aveau mai putin de jumatate de ora si ajungeau acasa...
Aia tragedie nationala, ala subiect incendiar care sa tina breaking newsul justificat pe ecran, aia tema de rascoala populara impotriva matrapazlacurilor care duc la astfel de situatii... A urmat o razmerita nationala, insa acolo tonul televizionulor, felul in care s-a abordat subiectul, totul a dat o lectie de profesionalism, de duritate de care un jurnalist cu fraiele opiniei publice in maini trebuie sa dea dovada. Si, repet, intr-un context totalmente mult mai nefericit si mai tragic, unde dramoletele si suspinele si speculatiile ezoterice puteau sa o ia la vale ca un tavalug. Si totusi nu au facut-o.
Da, sigur, nu era o vedeta soferul de tir, ceea ce cu atat mai mult ne face sa parem penibili stand si dand apa la moara unor teme cretinoide si ratand momentul (ca de sansa nu poate fi vorba) de a transforma in ceva folositor pe viitor tot ce s-a intamplat ieri. Sau macar in a trata drama asta ca pe ceva educativ, ceva ce nu mai trebuie sa se intample nimanui. Si de aici ar putea sa inceapa o discutie aprinsa, dar cerebrala, pe tema lipsei drumurilor si a atator probleme care au legatura directa cu ce s-a intamplat ieri; noi habar nu avem sa face presiuni mediatice de-adevaratelea.
Sau nu vrem?!
Sa luam de guler la nivel de abordare asa cum se cuvine adunatura de smecheri cu SUV-uri din Romania care zilnic circula mizerabil, riscand la fiecare secunda, dar nu numai propria lor viata, ci si a celorlalti.

Nimeni nu zice tare si raspicat ce cosmar e, efectiv cosmar, sa mergi undeva cu masina in tara asta. Sa faci slalom printre tiruri si cretini, sa te rogi sa nu te omoare nimeni si sa speri ca vei ajunge cu bine la destinatie, ne mai punand la socoteala si fatul ca faci nepermis de mult dintr-un loc intr-altul.

Pentru ca or fi drumurile noastre mizerabile(si sunt, cu varf si indesat) si putine si inguste, al naibii de inguste si de PLINE, dar asta nu va fi niciodata o justificare pentru condusul la limita dintre viata si moarte.

Florentiner Apfeltorte

2011-10-16T18:22:00.004+03:00

Adica ceva extrem de delicios cu mere si migdale. :)

PS - sunt iar in starea meditativa de copt prajituri...
Asta e, e toamna si e tare incarcata de 'recolta', mai ales emotionala...
Asa ca testam noi arome in bucatarie si ne clatim mintea de ganduri si griji...

Turtițe englezești

2011-10-09T19:20:00.005+03:00

... sau cât de dor imi e de Londra!
Foarte potrivite pentru o duminică friguroasă și ploioasă.

Înainte de culcare...

2011-09-01T00:28:00.001+03:00

Il Divo - La Promessa

Londra

2011-08-28T00:12:00.011+03:00

De la 1 la 81 ...

2011-08-06T21:30:00.003+03:00

Daca ar fi sa alegeti 3 numere, de la 1 la 81, voi pe care le-ati alege?

Chiar sunt curioasa sa stiu care sunt numerele voastre, ale fiecaruia in parte,
de la 1 la 81. :) Astept cu interes raspunsurile voastre.

V-am pupat

Săraca țară bogată

2011-07-27T00:24:00.009+03:00

Sa ajungi la Sulina e un exercitiu de vointa. Am plecat din Brasov la 4,30 dimineata si am ajuns la capatul geografiei, cu barca rapida de la Tulcea, la ora 14,30, turtita de oboseala.
Bijuteria de altadata, Sulina, e acum izolata de lume. Ajungi foarte greu, iar odata ajuns te intrebi ce cauti acolo...
Sunt 3 barci rapide pe zi, pe timp de vara, iar iarna este doar una la 2 zile, asta daca vremea permite navigarea pe Dunare. Un bilet la barca rapida e 50 de lei pentru un dus, un pret parca prea mare.
Ma gandeam ca intr-o tara normala ar fi fost posibil sa faci un 4-5 ore cu trenul Brasov Tulcea si sa ai barci rapide mai frecvente, astfel incat sa poti atinge punctul estic al Romaniei mai des de o data in viata, ca turist. Dar noi nu traim intr-o tara normala.
Citeam intr-un articol vechi de prin 2004 un comentariu de anul trecut care striga sus si tare ca Sulina s-a schimbat in astia 6 ani, ca e ca o mica Venetie.
Orb sa fii si sa zici asta si tot imi pare exagerata afirmatia.
Cand am plecat, nu stiam mare lucru despre Sulina. Nu mi-am inchipuit ca e atat de mica si in nici un caz ca e atat de incremenita in vremurile trecute. Dar ce pretentii sa ai de la Sulina, cand vorba aia..., cea mai renumita statiune de pe litoral, Mamaia, e in ultimul hal, iar serviciile sunt sub nivelul marii sau la costuri aberante...

M-au impresionat oamenii, unii dintre ei, care vorbeau despre traiul lor zilnic ca si cum ar locui intr-o mare metropola, in timp ce eu aproape ca ma simteam incorsetata in cele doar 6 stradute pralele cu Dunarea. Ulitele, pline de pudra gri din praf, sunt numerotate de la 1 la 6, doar ca pe strada a cincea esti deja la granita civilizatiei, nicidecum in buricul ei (vezi Fifth Avenue, in NY).
Am ramas dezamagita de delasarea ce plutea in aer. Cladiri cochete in secolul trecut sunt lasate in paragina, in timp ce kitschul preia controlul. Nemernicul de Ceausescu a pocit arhitectura prin ridicarea de blocuri hidoase intr-un orasel port, iar ignorantii din timpurile noastre calca in picioare orice urma a vechiul 'Porto Franco' cosmopolit si multicultural, distrugandu-l pe vecie...
Plaja din Sulina e modesta, cele 3 terase lasa mult de dorit (oi fi eu sclifosita, dar am pretentia sa nu mai intalnesc toalete fara sapun si hartie, ne mai miram ce naiba e cu turismul in tara asta...), oferta e modesta, muzica duduie, ca doar nu ma duc la dracu-n praznic in Delta Dunarii sa aud tot un radio de 3 parale sau muzica de club... Pe digul de pe plaja niste melteni consumau de zor seminte ale caror coji le puneau intr-un slap... Iluminatul falezei si a ulitelor e atat de intermitent incat risti sa-ti rupi vreun picior in plimbarea de seara...

Delta nu mai e ce-a fost si in curand risca sa nu mai fie decat o adunatura de balti si stuf.
Se duc turisti cu barcile pe canale si se dau jos unde apa e mica pentru a poza mai de aproape pelicanii. Sau rup nuferii... Ce fel de bruta nenorocita trebuie sa fii si cat de ignorant ca sa pleci cu nufarul ala dupa tine, cand nici pana la pensiune nu rezista, deci nu il iei cu tine pe lumea cealalta, insa distrugi un ecosistem pentru care te bati cu pumnul in piept ca-l ai intara, cand vine vorba de turism... Alte vite incaltate in papuci de oras se duc cu barcile si sperie pelicanii pentru a-i poza in zbor (?!?!?!), iar una peste alta nimanui nu pare sa-i pese. Intr-un astfel de rai lasat de Sus, amenzile usturatoare si rigoarea ar trebui sa fie stricte si netrecute cu vederea, iar respectul pentru natura si pentru ceva al nostru atat de valoros mai presus de toate beneficiile materiale si vizuale...

Catelul Patrocle si o broscuta ranita

In Sulina, inainte de al doilea Razboi Mondial(cand a si fost distrus prin bombardament 80% din oras) existau 18 scoli, biserici ale numeroaselor etnii conlocuitoare, consulate, Palatul Comisiunii Europene a Dunarii, organism care a dus la inflorirea extraordinara a unui spatiu multicultural, liber si tolerant, limba oficiala era franceza, dar cea mai vorbita si studiata si in scoli era greaca...
Acum, totul e doar o amintire, hrana spirituala pentru localnici, poate singurul antodot impotriva alienarii...

Să bârfim puțin... despre hrană.

2011-07-17T23:46:00.003+03:00

Foarte des in ultima vreme aud spunandu-se ca lumea o ia razna... Ei bine, sunt pe cale sa declar convinsa ca, cel putin in ceea ce priveste hrana, lumea deja a luat-o bine pe coclauri virgine si nebanite...
Fiecare e liber sa adopte orice filozofie de viata, care sa implice orice alimentatie - pe baza de cruditati, pe baza de bio, dietetice, sintetice sau chiar o alimentatie bazata doar pe iubire si lumina divina.
De aia suntem liberi si diferiti, ca sa ne gasim fiecare, in orice domeniu, graiul care sa ne ilumineze cel mai tare spiritual, care sa ne reprezinte cel mai bine si toooooooooot asa.
Dar, si daca tii cont prea mult de libertatile astea, aproape ca ti se anuleaza dreptul la o opinie diferita sau a unei atitudini impotriva dilelilor zamislite de turma de cercetatori si pulverizate maselor spre adoptie si aplicare...
~
Cel mai tare ma deranjeaza, ba chiar ma revolta, parerile date pe post de adevaruri general valabile(d-alea ca 'apa fierbe la 100 de grade'). Ca si cum insusi Sfantul Duh s-a pogorat peste x, y sau z, trimitandu-i prin mesaj divin ideea de a-si face blog de reeducare nutritionala.
Si, desigur, turma de oite care surfeaza liber, cum altfel?!, pe net, care cu o usurinta irationala isi ia creion si hartie si incepe sa urmeze, sa noteze si sa-si insuseasca alegerile altora, orbeste.
Iar asta, dupa umila mea parere, se intampla pentru ca baza educational - nutritionala lipseste cu desavarsire si deci sa iei gata mestecata filozofia altuia e atat de simplu, pentru ca e atat de cool sa fii raw, vegan sau mancator de iarba, dupa ureche, pentru ca e ofertant sa crezi ca cineva in cativa ani de cercetare ar fi redescoperit mersul pe jos, pentru ca traim in secolul conspiratiilor si intr-un asalt informational incredibil si esti tentat si chiar gadilat sa crezi ca tot ce e nou e si bun numai pentru ca poarta titulaturi ademenitoare sau pentru ca te domina cumplit frica de boli, lipsa de incredere in obiceiurile de mii de ani si incerci sa previi orice prin asa zisa revenire la natura, la hrana naturala, bio, eco friendly, cruda, nealterata termic, neatinsa de mana omului, pura si sacra...
As repeta, in cazul in care am argumentat prost pana aici, ca revolta mea se indreapta inspre cei care vor sa-si insuseasca din comentariile unui blog mai mult sau mai putin celebru o noua orientare alimentara, ba mai mult, in multe cazuri fiind vorba si de copii mici care sunt introdusi in ecuatia asta a carei finalitate e inca prematur a se specifica.
Nu i-as considera neaparat iresponsabili pe cei care, poate chiar cu daruire si convingere, povestesc si altora despre descoperirile lor, despre meniul lor zilnic si despre principiile nutritionale pe care au ales sa le imbratiseze, daca ar face-o mai putin vehement. Pentru ca internetul e o jungla unde toti sunt liberi.
Cu toate astea, nu o data am ramas stupefiata de modul transant cu care ti se reteaza orice argument contra. Aici, in ceea ce priveste alimentatia, nu sunt notiuni abstracte si atat de discutabile ca sentimentele, meditatia si stilul vestimentar, unde sa fii subiectiv si decis sa nu te clintesti din pozitia asumata e ceva in regula.
E hilar, dar halucinant totodata, sa afli ce nasol iti va fi daca bei lapte, daca nu renunti la carne, daca iti plac supele, caci nu-i asa alterarea termica este un demon pentru fructele si legumele lasate de la Domnul - dar ce-ar fi sa zic si eu ca printre cele mai sfinte lucruri pentru organismul uman e fiertura de legume, in special radacinoase?
Anyway, never-ending story...
~
Si mie imi suna melodios asa pe la ureche ideea de nuci si laptic de migdale, de branzica din nuci de macadamia, de suculete si piureuri de frunzulite, de legume si fructe coapte numai din iubirea universului, de renuntarea la carnea cea 'cah!', iar in primavara asta am si testat pe propriul sistem digestiv cateva din aceste imbucaturi de alimentatie new age.
Doar ca, ups!, habar nu aveam eu pe atunci ce-mi pregateste fierea.
Asa ca nucile, migdalele si toaaaaaaaate cruditatile atent pozitionate in farfurie nu au facut decat sa-mi enerveze fierea. Inca incerc sa o calmez.
Sa-mi explice si mie un raw-ist convins ce naiba faci cu toate cruditatile, nemijlocite de foc, neinsotite de nimic, ca doar e nasoala carnea, dar sa vezi ce inamic teribil e glutenul (ok, painea nu e sau nu mai e asa sanatoasa, dar nu te omoara si nici italienii nu au disparut ca popor, desi mananca paste de ceva sute de ani, banuiesc), orezul e plin de amidon care e aidoma unui acid sulfuric and soooooo on..., asadar ce faci cand toate frumusetile alea verzi si bio, ajunse in culcusul numit stomac, incep sa fermenteze, creand aciditate si, automat, probleme mult mai grave pe termen lung (vezi pietricelele de la fiere, dezechilibrarea digestiei, automat si a sistemului imunitar, in timp...) decat o bucatica de paine cu branza sau un castronel de ciorba cu morcov si pastarnac? Ce facem atunci, bem un ceai verde si ne trec toate? Nu, nu, poate un pahar de bors proaspat, caci si ceaiul e pe baza de temperaturi inalte si deci nociiiiiiiive.
A fost un wake-up call dat de corpul meu asa ca m-am hotarat sa contez numai pe mine de acum incolo si pe acele putine, dar atat de vitale, invataminte primite de prin primii ani de viata de la oameni care nu numai ca traiesc frumos si sanatos la aproape 70 sau 80 de ani, dar au mai si vindecat, prin educatia lor sau prin sfaturile si puterea de a transmite clar si argumentat principii de nutritie sanatoasa, un numar urias de oameni.
~
Am invatat ca la fel de important ca ce mananci e si cum mananci si cand. Mesele regulate sunt un miracol prea des neglijat.
Am invatat ca apa e vitala, dar 3 litri de apa pe zi e o bataie de joc pentru rinichi. Si din pacate multi recomanda lejer sa bei si un butoi de apa pe zi...
Sucul de morcov e cu adevarat un elixir, dar baut in jurul orei 5 dupa-masa, la f scurt timp dupa ce a fost facut.
Sucul de grepfrut e, iarasi, extraordinar pentru ficat, dar - ca toate alimentele acide - neaparat inainte de orele 3-4 ale zilei.
Urzicile sunt miraculoase, pe cand spanacul nu. Or lumea pare a prefera fix invers, poate ghidandu-se dupa modelul Popeye, nestiind poate ca spanacul este dintre plantele cu cea mai mare absorbtie de radiatii din atmosfera(fie el si 100 % crescut bio) - si ar trebui sa fim constienti de cate radiatii exista... deci eventual sa nu le si mancam.
Tarata de grau este campioana la detoxifiere, impreuna cu un piure de mere, dimineata, si impreuna cu ceaiurile din plante neexotice.(sunatoare, menta, cicoare, sovarf, tei...) si sucurile mai sus amintite, in ordinea si la orele mentionate. Si nu pilulele naturiste care promit sa-ti lustruiasca tubul digestiv ...
Ah, dar poate in lumea asta exista numai organisme puternice si fara probleme (luati-o ca pe o ironie fina, de vreti), asa ca eu sunt prea mica pentru a conta...
~
Ii apreciez pe oamenii care se preocupa de alimentatie, care se straduiesc sa o simplifice si sa o trieze, eliminand treptat partile ei cu adevarat nocive sau daunatoare pt fiecare in parte, dupa caz.
Lola este unul dintre acesti oameni.
Ii admir pe cei care incearca sau inoveaza, dar nu cu pretentia de a-toate-stiutor, ci prin prisma vocii interioare, prin indemnurile negraite ale corpului, dar atat de evidenete, fara a cadea insa in capcana prea binelui, fara a cadea prada extremelor, si nu prin crearea unui nou sistem de frica si nici a unei noi forme de ingradire care sa dospeasca pe dinauntru, ci prin alegeri libere, sincere si asumate.
Vom mai vorbi despre asta.

Întrerupem programul pentru...

2011-07-04T00:47:00.004+03:00

O leapșă mică.

Aveam o leapsa de executat de la Ionouka si, in buna traditie, era cat pe-aci sa alunec usurel pe langa ea, insa cand am mai primit-o si de la Barbie, am zis ca o fi zeul blogurilor care-mi bate obrazul, cam lenes la scris mai nou,
asa ca m-am pus pe treaba.

Leapsa zice:

"Numeşte 10 lucruri (care nu ţin de alte persoane ci doar de tine) care-ţi plac foarte mult şi cu care ai venit în contact în ultima lună. 5 dintre ele trebuie să poată fi oferite altui om care are nevoie de ele ca să fie fericit (acestea vor fi trecute drept ultimele cinci)"

O personalizez si eu putin, asa ca voi scrie doar 9 lucruri, pt ca 9 e o cifra magica si numarul meu norocos! Na! :)

1. Agenda Moleskine (cine ma cunoaste stie ca am o pasiune uriasa pentru agende si, de vreun an incoace, multe agende au palit in fata celor Moleskine - o adevarata desfatare pt iubitori!
2. Laptopul meu alb, dar neaparat cu conexiune internet la bord, altfel e doar o piesa frumoasa de mobilier, de vizionat filme si fotografii...
3. Ceasul de mana (primit cadou si fara de care nu concep... nimic, nu exista sa ies din casa fara ceas!) si esarfa Valentino de la bunica.
4. Aparatul foto
5. Mascotele mele (Piglet, cele 2 Lady B. si oaia Shaun) Ma scuzati, dar am auzit ca e bine sa nu alungam de tot copilul din noi :)) Asa ca n-am de gand sa-i alung nici pe ei, dovada ca nici atata altruism nu detin, sa-i fi trecut in cele 4 lucruri pe care le-as da altora ca sa-i fac fericiti. In plus, sunt sigura ca oaia nici nu s-ar purta prea frumos in alta casa, hahaha, e cam simandicoasa.
As cumpara alte jucarii cu drag, eventual la fel, dar nu as da plusurile mele.

6. Mapele colorate de la Jumbo. (imi pare rau daca nu stiti cine e Jumbo, dar va rog sa aflati :)) )
7. Parfumul - uneori NOA, Cacharel, alteori Lolita, Lolita Lempicka
8. Colectia de carti Amelie Nothomb si colectia de căni.
9. Cosmeticele. Creme, cremite, culori si texturi samd...

V-am pupat!

PS - dau leapsa mai departe unor domni, sa mai auzim si parerile lor.
Mr. Choco si Iulian. Sa va vad!

Raport de vacanță (1)

2011-06-29T10:27:00.002+03:00

Blogul asta trebuie sa fi ajuns ceea ce era menit sa fie de la bun inceput, peseme, si anume un jurnal personal, caci data fiind frecventa atat de redusa cu care mai catadicsesc sa scriu pe aici, ma indoiesc ca cineva mai are bunavointa de a (ma) urmari.
Totusi, celor care inca ma au in blogroll sau in reader chiar le multumesc.
Intr-o zi imi vor servi ca motor si motivatie sa scriu mai des.
Nici galagia interioara excesiva, agitatia, stresul si mintea involburata, dar nici linistea si apatia totala nu ma ajuta la scris, la asternerea cat de cat cursiva si coerenta a unor ganduri si idei, iar eu de prea mult timp deja ma aflu fie intr-o extrema, fie intr-alta, iar calea de mijloc, cu echilibru, strop de magie, doze optime de relaxare, fluturi si adrenalina, capacitate de concentrare pentru scris, dorinta de a asterne cuvinte pe hartie, imi este total straina...
......................................
Dupa o luna Mai oribil de incarcata si stresanta, am plecat 3 saptamani in vacanta. Daca nu mi s-ar mai zari bronzul auriu, as zice ca nici nu am fost plecata.
A fost cea mai atipica vacanta de pana acum.
Primele 3 zile mi le-am petrecut in spital. Pentru prima data in viata mea, am pasit acolo ca pacient.
Inca mai am urme pe mana de la intepaturi(priceperea unora de a-mi gasi venele s-a soldat cu ceva vanatai babane) si de la scotchul ala pentru perfuzie, strasnic lipit de mi s-a luat cu un strat de piele la final...
Daca nu mi-ar fi fost asa de rau, as zice ca a fost chiar o experienta interesanta. Imi doresc sa nu mai am parte de asa ceva, dar totusi sunt extrem de recunoscatoare ca s-a intamplat sa fie in Grecia si nu in vreun spital romanesc...
Doamne, ce conditii. Si nu era spital privat. Ci un spital judetean, nou ce-i drept. A fost experienta mea stil 'Grey's Anatomy'. :) (Mi-au dat si jeleu, fix ca-n filme. Da' era oribil!! Crema de vanilie a fost mult mai buna :P)
Era imposibil sa nu remarci disciplina si curatenia locului. Saloane cu 2 - 4 - 6 paturi, spatioase, toate cu baie proprie, cu dus, sapun, hartie, servete, carlig pentru perfuzie in 2 locuri din baie(le-am remarcat pt ca m-am plimbat cu butelca aia dupa mine vreo juma de zi). Totul sclipitor de curat.
Exista personal care dezinfecteaza atat salonul cat si baia de 2 ori pe zi. Dimineata iti este facut patul, aranjat, improspatat. Personalul e amabil, zambitor, prietenos sau macar politicos si rezervat.
Gel dezinfectant se gaseste atat in fiecare salon, cat si pe coridoare.
Receptie la fiecare sectie, sistem de supraveghere video, dotari impecabile, paturi reglabile, mai lipsea numai sa-mi faca si masaj, ca-n rest se puteau manevra in orice fel, dupa dorinta fiecaruia, fotolii extensibile in saloane pentru insotitorii care raman peste noapte, masuta, scaune, usile saloanelor aveau toate un mic geam vertical, prin care se pot supraveghea pacientii, o chestie f inteleapta, sali de asteptare generoase pentru fiecare sectie in parte, mini market si bufet in interiorul spitalului, dar si o terasa pentru fumatori.
Nereguli, incidente, lipsa de personal, sigur ca exista si acolo, incomparabil insa cu problemele atat de grave din sistemul nostru de sanatate, cu lipsurile, ignoranta si indiferenta unora samd.
Un spital in care nu miroasea a spital, ci a aer curat, a sanatate...
~
Cu toate astea si cu toate ca am avut privilegiul de a-mi petrece prima seara la matusa-mea in camera ei de garda, uitandu-ma la televizor sau cascand gura putin pe net, seara ma apucase agonia. Ea a avut o urgenta cu un stop cardiac, iar eu m-am intors in rezerva mea.
Singura in salon imi venea sa plang. Ca sunt singura, ca vreau sa plec, ca eu am venit in vacanta sa ma bronzez si sa-mi vad familia, nu sa agonizez intr-un spital ca nu stiu ce am de mi-e asa de rau.
Dar pana la urma am adormit, iar dimineata m-am trezit cu ciripit de randunele. Deasupra geamului era ciubul unei numeroase familii cu multi puisori care luau lectii de zbor.
A urmat seria de analize, eco, radio, ultra,. .. pana la culminanta gastroscopie, ceva minunat, ce sa zic. Totusi, am aflat apoi ca la noi nici nu se obosesc sa-ti faca anestezie pentru chestia asta(asa o fi peste tot? habar nu am), desi iti vara un furtunel cu camera video in stomac, senzatie deloc, dar deloc usor de suportat, nicidecum placuta. Oricum, bucuroasa nevoie mare ca nu am sa inteleg nimic din procedura aia, odata ce ma montase asistenta pe pat, cu injectia facuta si cu tic-tacul inimii mele frumos monitorizat prin clipsul de la deget, am constatat cam cu stupoare ca efectul anesteziei lipseste cu desavarsire; efectul l-am simtit pe masura abia seara, cand eram aidoma unui drogat, si a doua zi dimineata, dupa 3 zile de nemancat, cand aveam ameteli, tremuram si aveam tensiune 9.
In final am aflat ca fierea era de vina pentru tot ce mi se intamplase.
Dar a trebuit, se pare, sa trec printr-un asteptare chinuitoare, sa mi se faca un teanc de analize, sa plang cu suspine ca eu nu vreau sa am nimic grav (cine vrea?! - dar e greu pentru un ipohondru sa inteleaga usor ca transaminazele sunt marite si fara sa ai vreun virus, pur si simplu pentru ca ficatul e direct afectat de fiere, care fiere isi face de cap...)
Dar a trecut. Si m-am mai linistit. Si am fost la mare. Si m-am odihnit.
Si acum sunt cuminte si urmez tratament, iar apoi om mai vedea daca ma operez sau nu...

...

2011-05-12T00:50:00.000+03:00

Mi-e dor de o calatorie.
Adevarata.
Frumoasa.
Interioara...

Si melodia originala.

Voi ce mai faceti, ce mai ziceti?

O săptămână importantă se deschide...

2011-04-25T14:04:00.006+03:00

Saptamana Luminata si nu numai :)
Mai intai, Hristos a Inviat! Sper ca ati petrecut frumos zilele de Pasti.

Mai sunt cateva zile pana la mult mediatizata si asteptata si comentata nunta regala din Marea Britanie.
O saptamana in care probabil reporterii ne vor aminti cu discursuri, comentarii si voci inflacarate ca avem si noi familie regala, printre multe alte amanunte ce vor fi impartasite miilor de telespectatori...
Pe unele le-am aflat si eu ieri cand, stand lungita pe canapea si butonand telecomanda, am revazut-o pe ASR Principesa Margareta de cel putin 3 ori, in 3 emisiuni diferite.
De exemplu, nu stiam ca rochia de nunta a reginei Elisabetha a IIa a Regatului Unit a fost un cadou a intregului popor englez pentru nunta sa.
Oamenii si-au donat cartelele de ratie alimentara, astfel incat viitoarea regina sa aiba material pentru rochie.
Si nu stiam nici ca participantii la o nunta din aceeasi tara, fie ei chiar si sot si sotie, nu sunt asezati la aceeasi masa, pentru a socializa cu ceilalti invitati...

Evenimentul iminent si introducerea de mai sus sunt doar un pretext pentru a pune un clip cu discursul regelui din filmul omonim, un film emotionant si vibrant, dar si cu ceva umor britanic pe alocuri.
L-am revazut de curand si imi place la fel de mult scena discursului final, dar si muzica, partea a doua a Simfoniei nr 7 a lui Beethoven, parca cel mai potrivit fragment muzical pentru asa un speech.
Imi inchipui ce important era pentru vremea aceea ca regele sa se adreseze natiunii, cu atat mai mult in pragul unui razboi si cu atat mai mult cu cat se stia ca regele era balbait, iar discursurile istorice erau sortite esecului...
De altfel imaginile din film cu oamenii care stateau langa aparatele de radio sau in fata palatului Buckingham si ascultau incremeniti discursul lui George VI sunt graitoare si impresionante de asemena.

Dor de ducă

2011-04-17T21:07:00.003+03:00

Odata cu primavara asta timida, m-a lovit un dor nebun de duca!
Mi s-a facut dor de zburdat pe alte meleaguri... ah, nici nu stiti!!
Din septembrie nu am mai fost intr-o calatorie lunguta si deja ma mananca talpile.
Asa ca m-am pus pe tesut planuri si vise de vacanta.
Acus ne trezim la finele lui mai, timpul trece iute iute, eu intre timp tre sa 'execut' si un examen si ceva obligatii importante si presante, deci din acest unghi colturos, mai bine ar trece putin mai lent urmatoarele 3 saptamani...
Ce sa zic si eu acum, nici cum nu e bine cu timpul asta. Imi amintesc de o poveste din copilarie, cu Doctorul au-ma-doare, unde era un personaj pe numele sau 'trage-mpinge'. Asa si cu timpul, i-ar prinde bine un astfel de mecanism, de grabit - incetinit ritmul, dupa bunul nostru plac. Si banuiesc ca nici nu sunt prea pretentioasa. :))
Apoi, iunie sper sa ma gaseasca, totusi, pe un sezlong sub soarele Greciei sau, ca tot se zvoneste ca ne vor frige prea tare razele solare care pandesc prin gaura stratului de ozon, atunci macar hoinarind prin Salonic si tot as fi incantata.
Dar Grecia... cum sa spun eu... Grecia e acasa, e un 'must' de bifat cel putin o data pe an, e cu familie si cantec, un loc cu o chemare f puternica, insa mi-e tare dor de o vacanta adevarata, mi-e dor sa descopar noi teritorii, oameni si locuri si cafeneleeeee :)), sa simt alt aer, un aer mai vestic de felul lui asa.

Am cateva variante, inca nu m-am hotarat, dar e muuuuuuuusai sa zbor undeva vara asta, cateva zile, trebuie!!
In top 3, pe locurile 1 si 2 sta frumos Londra si cum ocupa 2 locuri intr-un clasament asa stramt, are sanse mari de castig.
Pe locul 3 e Amsterdamul, pe care mai ca-mi vine sa-l lipesc de primele 2 locuri si sa iasa un sejur de toata minunea.
De Viena mi-e dor in fiecare zi, in Germania ma ademenesc prieteni, Praga e o datorie de suflet mai veche, iar Portugalia, proaspat intrata in vizorul meu de calatorii, isi cere serios drepturile pentru 2011.
Desigur, desigur, Provence si Toscana vin imediat pe locurile urmatoare, insa pentru ele inca nu am propuneri mai concrete.
Nu stiu insa cine va iesi invingator in cursa pt vacante din jobenul meu cu vise.
Voi ce ziceti? Ce ati alege? Alte propuneri aveti sa-mi soptiti?
As fi curioasa sa-mi spuneti!

Adorabil, pur si simplu!

2011-04-10T23:34:00.001+03:00

PS - Il vreau!!! :)

Come over

2011-04-08T00:09:00.004+03:00

...and stay.
~
Nimic sofisticat, doar o bucatarie prietenoasa.
A mea. :)

Pozata in noaptea de dupa coacerea brioselor rozalii,
din simplul motiv ca mi-e foarte draga.
Un loc unde incepe ziua, in aroma de cafea proaspata,
toast fierbinte si suc de portocale.
Un loc cu un strop de magie, unde se intampla alchimii gustoase ce aduna lumea in jurul mesei si deschide suflete sau da prilejul unor dialoguri armonioase.

Locul unde se coc briose, dar si idei.
Locul unde, intr-o lumina calda si blanda
si in arome fine de ceai, se incheie linistit zilele.

Pinky Chocolate Muffins

2011-04-04T01:28:00.008+03:00

A inceput sa mi se para extrem de adorabil sa fac muffins. Sau cupcakes.
Sau niste mici checulete mult mai smechere.
Si mult mai gustoase decat banalul chec.

Apropo de dilema asta intre cine e muffin si cine e cupcake, sa citez niste clasici in viata:

"Dear Cupcake,
Please stop with the identity crisis already. We're all the same on the inside.
Sincerely, Muffin"

Apoi a devenit o preocupare decoratul brioselor, atentia la forma ce o capata in micutele forme, aspectul final al hartiutelor decorative. Si, desigur, gustul si aromele, ce ingredinte intra si in ce cantitati.
A urmat damblaua de a le face cadou la prieteni. Si, odata cu entuziasmul publicului degustator, mi-am dat seama ca e musai sa invat sa fac si cutiute pentru ele, pentru micutele brownie muffins.
Am descoperit deja magazinele de papetarie din imprejurimi si stiu cu siguranta ce cadouri voi face in acest an de Paste. Dar, ssssst, e surpriza!! :)
Deocamdata, vi le arat pe cele pentru bunica, de azi.

PS - ups!, am intrecut limita admisa la diminutive pe ziua de azi
Si asta numai din cauza dragutelor de muffins! :)))

De cu seară, pentru dimineață

2011-03-29T00:15:00.007+03:00

Muffins.
Pentru cafeaua ta de inceput de zi. :)

Ora planetei

2011-03-27T01:09:00.004+02:00

Biata planeta, maltratata din ce in ce mai brutal, ar trebuie sa fie extrem de incantata de intiativa asta de un verde ecologist dubios, de a stinge luminile din centrele unor orase, pt o ora, o data pe an, nu-i asa? Ar trebui Pamantul sa faca niste tumbe de bucurie! Oh, ... dar din astea deja a inceput sa faca, intr-un fel, si sigur nu de prea mult bine.
In afara de tragerea unui (firav) semnal de alarma, de puterea clinchetului unui clopotel de plastic, va asigur ca planeta nu are de ce sa rasufle usurata si nici sa ne inchine vesnica ei recunostinta, pentru ca ne-am hotarat sa-i peticim ranile si sa suprimam pt o ora suptul energiei.
Teoria cum ca din cauza luminilor noastre, a prajitorului de paine, a televizorului si a boilerului pornit, clima sufera modificari din ce in ce mai severe, este pur si simplu o gluma. De fapt, o alta manipulare ambalata frumos.
Vreau sa spun, numai din cauza asta sufera clima si implicit planeta, asta e cauza principala sau bombonica din varful briosei?
Nu mai spun ca valente usturatoare poate avea asa o initiativa de a stinge luminile (si oricum doar pe cateva strazi din centrul) unui oras din Romania. Cineva ar trebui sa tina socoteala, cate spargeri, cate furturi, cate loviri pe trecerile de pietoni lasate in bezna, sa vedem daca atunci cand tragem linie mai merita...
Bezna totala in Romania naste monstri, atata zic.
~
Earth Hour ramane pentru mine doar un pretext de a sta o ora intreaga la lumina lumanarilor, departe de intunericul de pe strazi, un scurt exercitiu de vointa si de detasare de lumea extrem de electrificata si electronizata care ne guverneaza, insa in ceea ce priveste adevaratul semnal de alarma si un minim respect pentru planeta si pentru sufletele ce o populeaza, ar fi sa auzim ca marii colosi industriali isi intrerup temporar lucrul, ca fabricile de armament se opresc macar din cand in cand din productia de moarte, ca razboaiele facute, nu-i asa?, in numele pacii s-ar opri macar in zilele sfinte...

E vremea...*

2011-03-25T22:49:00.003+02:00

Nici acum, la o saptamana de cand nu-mi gaseam cuvintele, nu stau mai bine.
Azi, si ce zi insorita si calda a fost..., azi intr-asa o sarbatoare mare, azi mi s-a mai amintit inca o data de catre Univers cat de fragili suntem de fapt, cat de trecatori si trecatoare-s toate...
Mi s-a reamintit cum ca e vremea sa ne intoarcem la "vatra", sa ne aplecam putin spre interiorul nostru, sa meditam putin...
E vremea tacerii, a cuminteniei si a iubirii, cum bine zicea Lola.
E vremea sa ne vedem fiecare de treburile noastre, cum zice Mana.
Azi am aflat ca un prieten a plecat spre stele mult prea devreme si in graba.
Nici acum nu-mi vine sa cred, pare o gluma. Din atatia oameni, puteam sa jur ca el nu va pleca nicaieri prea devreme. Si, mai mult, eram asa sigura ca el va mai si fi mereu in preajma noastra sa ne ghideze, sa ne invete, sa ne ajute, sa ne incurajeze.
Am invatat enorm de la el in cei cativa ani de cand il stiam.
A avut putere de mentor si transmitea o pace angelica, era mereu senin si detasat, ireal de intelept...
Poate de aia am si acum senzatia ca... e bine acolo unde e, ca pt el a fost mai bine asa, probabil.
Si...atat.
Nu e mare lucru de spus.
~
*titlu inspirat de AICI.

Emotional Meltdown

2011-03-17T21:12:00.002+02:00

...nu prea-mi gasesc cuvintele azi.

Poate maine.

Cuvinte din filme

2011-03-03T18:58:00.004+02:00

Jesse Spencer - Molly smiles (Daddy's little girl)

Am primit o leapsa de la Barbie.
Sa scriu ce replici din filme mi-au placut, marcat sau amuzat. Trei la numar.
Ca si altii, am constatat repede ca nu e chiar asa usor.
Eu m-am uitat la o sumedenie de filme de-a lungul anilor, dar ghici ce?
Nu prea retin replici.
Asa ca lepasa asta s-a intocmit cam pe genunchi, in mare cu citate amuzante si light(+ 1 mai de suflet in final)si nu doar din filme, ci si din seriale, ca pe astea mi le-am putut aminti cat de cat. Serialul tot un film e, nu? Doar ca mai lung.
Asadar, din:
Community
"- They found out my college degree was less than legitimate
- Oh, I thought you had a bachelors from Colombia...
- Yeah, but now I have to get one from America."
~
Gossip Girl
Blair: (kicks Chuck's leg) "Break a leg!"
Chuck: "I think I just did."
~
Uptown Girls - Un film ADORABIL!!
Molly Gunn: "Excuse me, Thumbelina, but you're still a little underage to be clubbing, aren't you?"
Ray: "You're a little overage to be wearing a lampshade in your hair. Bright idea?"
Molly Gunn: "Kid, have you ever been to a shrink?"
Ray: "Since I was three."
~
Great Expectations
Ms. Nora Digger Dinsmoor: "She'll only break your heart, it's a fact. And even though I warn you, even though I guarantee you that the girl will only hurt you terribly, you'll still pursue her. Ain't love grand?"
~
In final, cu toata lipsa de originalitate, inchei si eu ca si Barbie, cu atat de frumosul citat al lui Meredith din Grey's Anatomy, care citat imi place mult, mult de tot!
"Okay, here it is, your choice… it’s simple, her or me, and I’m sure she is really great. But Derek, I love you, in a really, really big pretend to like your taste in music, let you eat the last piece of cheesecake, hold a radio over my head outside your window, unfortunate way that makes me hate you, love you.
So pick me, choose me, love me"
~
Nu va dau nicio tema de casa, dar daca cei cativa iubitori(mai de-adevaratelea decat mine sau Barbie) de filme din apropierea virtuala doresc, pot cu drag sa preia leapsa de la mine. :)

Să ne facem puțin de lucru

2011-02-25T21:39:00.003+02:00

Dacă:

2 + 3 = 10
7 + 2 = 63
6 + 5 = 66
8 + 4 = 96

Atunci cât fac 9 + 7 = ? :P

Înduioșare...

2011-02-11T23:58:00.005+02:00

Tudor Gheorghe: Mama coace paine...

Drăguț, despre zodii și prietenie

2011-01-25T02:25:00.006+02:00

Am primit acum cateva zile un mail simpatic despre prietenia cu semnele zodiacale.
Normal, curioasa, am sarit direct la capricorn si trebuie sa admit, imi place acuratetea detaliilor prieteniei cu un capricorn. Si chiar ma regasesc in multe dintre aspecte. Ba chiar il gasesc flatant in multe privinte. Pana acum toti capricornii care l-au citit au rezonat cu el si s-au regasit aproape in totalitate. Asa ca m-am gandit sa vi-l arat si voua, capricorni sau nu, sa va regasiti in el, sa va dati cu parerea sau sa luati notite hehehe.

"Prietenia cu Capricornul

In primul rand, daca esti prieten cu un Capricorn, felicitari! Chiar si numai pentru faptul de a-i fi castigat increderea si de a fi reusit sa ti-l apropii, meriti toata stima. Capricornii sunt fiinte extraordinar de greu de castigat ca prieteni, pentru ca au o neincredere nativa in lume si o gandire de cele mai multe ori pesimista.
Capricornul este genul de om care prefera sa razbata singur in viata: lucreaza cel mai bine independent, decide el pentru sine, se lupta cu propriile limitari, se autodepaseste, cade si se incurajeaza singur sa se ridice de jos. Prin urmare, de ce ar avea prieteni? Pentru ca si aceste fiinte atat de singure si de independente tanjesc pe ascuns la emotia coplesitoare a imbratisarii unui prieten.
Cei care doresc sa se apropie de nativul Capricorn trebuie sa tina cu adevarat la el, sa aiba o vointa de fier si sa fie pregatiti sa-i patrunda in suflet, decojind una cate una multe sale armuri. Nici sa nu se gandeasca cineva sa-l pacaleasca, simuland un interes sincer si plin de afectiune. Vorbim, totusi, despre una dintre cele mai lucide si mai realiste zodii. Desi este tacut si pare indiferent la evenimentele care nu-l afecteaza direct, are o intuitie fantastica, ghicind din prima firea oamenilor.
Asteapta-te sa te supuna iar si iar testelor, pentru ca nu se convinge usor ca meriti afectiunea lui. Iar odata obtinuta, nu trebuie sub nicio forma sa-l dezamagesti. "Las' ca-i trece", ar spune unii. Mare greseala! Capricornul sufera mult daca este dezamagit, pentru ca-si cunoaste propria valoare si nu-si poate ierta usor un pas gresit. Daca ti se pare exigent cu tine, fata de sine este de o mie de ori mai dur. Corect, echilibrat, gata sa ajute pe oricine are nevoie, nativul este un prieten de nadejde pentru tot restul vietii.
Defecte: Din cauza naturii sale introvertite, uneori devine un sloi de gheata, daca are suspiciuni. Se fereste sa-ti spuna in fata ce gandeste si devine exasperant prin refuzul sau de a pune cartile pe masa. Poate fi egoist si indiferent, mai ales in perioada de "testare", cand oscileaza intre suspiciune si dorinta de a lasa garda jos. Cine nu are destula rabdare sa vada dincolo de acest iceberg va ramane cu o impresie foarte proasta. Chiar si intr-o prietenie veche, nativul pastreaza mereu o oarecare distanta, pentru siguranta si intimitate. "

Pentru celelalte zodii, daca sunteti curiosi, am gasit pentru voi un loc unde va puteti arunca un ochi. AICI.
Voi va regasiti in descrierea zodiei voastre?

Iar daca nu credeti in zodii si va plictisiti azi pe blogul roz, cum n-as vrea sa va retin atentia inutil, va recomand calduros sa lecturati ceva mai pragmatic. :))))

Tell me your secrets

2011-01-20T00:02:00.005+02:00

Nu am inca idei de scris pe 2011 si ma incearca niste sentimente contradictorii legate de blog.
Totusi, un blog trebuie hranit din cand in cand, macar ca sa nu moara de tot ...
Asa ca mi mi-am amintit de un alt blog foarte dragalas pe care l-am descoperit total intamplator acum vreun an.
L-am gasit "inspirational" si inedit. Si, in functie de unghiul sufletesc de moment al cititorului, si putin melancolic.

"My 365 secrets blog" - AICI

Enjoy! :)

A fost frumos. Și-o să mai fie...

2011-01-04T03:47:00.013+02:00

"You may say I'm a dreamer
But I'm not the only one..."

Mi-am dorit, mai mult ca in alti ani, clipe magice de Sarbatori.
Fara planuri concrete, stiam doar ca vreau, din tot sufletul am vrut, sa fiu invaluita de senzatia de mister si magie, amestecata cu liniste, calm, frumos...
Sa fiu fericita, atat de fericita incat sa-mi dea lacrimile de emotie si bucurie, sa pregatesc cu grija cadouri si cadouase oamenilor atat de dragi, sa fac cozonac impreuna cu bunica, sa ma simt protejata si rasfatata si iubita.
Si-am primit inzecit ceea ce mi-am dorit!
A fost un Craciun de poveste, au fost niste zile in care am retrait incredibil de puternic bucuria copilariei mele din aceasta perioada a anului.
Ajunul, Craciunul, ziua mea si Anul Nou... o succesiune perfecta de atmosfera de poveste, de calm si relaxare, de familie, prieteni, cadouri si multe momente speciale.
Ah, am fost atat de rasfatata, nu-mi vine sa cred! Am desfacut cu emotie si curiozitate multe ambalaje colorate, m-am bucurat si laudat pentru fiecare cadouas, intocmai ca un copil. Si ce bine a mai fost!
Atatea lucruri frumoase si surprize de la oameni atat de frumosi si surprinzatori.
Dar si clipe de neuitat si atat de speciale in simplitatea lor.
Ce altceva mi-as mai fi putut dori?

In Ajunul Craciunului a venit bunica. Am impodobit bradul, bunica mi-a cantat 'O, brad frumos!', am impartit cadouri si nepretuite clipe de 'bine'.
De Craciun nu mi-am planuit nimic. Mi-am dorit sa stau cu familia, in pijama, sa ma incarc cu bucurie de fiecare data cand ma uit la brad, sa-l admir, sa aprind lumanarele, sa ascult colinde, sa ma uit la filme simpatice si sa beau ceai cald de mar copt si scortisoara. Si asta am facut.
Pana la ziua mea m-am intalnit cu prietenii, am citit, dormit, pregatit, planuit, am impartit cadouri, am primit cadouri, am facut urari si am trimis scrisorele si mesaje oamenilor de departe.
De ziua mea, una dintre cele mai frumoase, pline si animate zile de nastere de pana acum, am primit inca dis de dimineata in dar vizita unei prietene, Barbie - pentru cunoscatori :P, am continuat prin a face o plimbare in centrul orasului, lucru pe care nu cred ca l-am mai facut pe 31 decembrie vreodata, deci din nou un moment special. Special a fost si frigul care ne-a intrat ulterior in oase si in suflet si care n-a mai iesit decat prin 2 ianuarie... :)))
Am copt tarte si prajituri, am facut cozonac, am pus si am strans mese frumos si atent aranjate, nu toate pe 31 decembrie, ci in toata aceasta frumoasa incheiere de an.
Am primit enorm de multe urari de la prieteni si cunoscuti. Ador mesajele de ziua mea! Cel mai mult le iubesc pe cele scrise, pe telefon, email, hartie sau chiar facebook, pentru ca le pot reciti oricand. Ba chiar pot spune ca nu am stat prea mult la telefon in acest an de ziua mea, motiv in plus de bucurie, caci desi apreciez gestul omului ce suna, cand deja imi petrec juma de zi la telefon, iar nr telefoanelor si tzaraitul acapareaza orice activitate, prind o fobie teribila si ajung sa ma bucur cand raspunde altcineva in locul meu. Dar, desigur, a doua zi, cand redevin rationala :D, imi amintesc cu drag de toti cei care s-au gandit la mine.
E mare lucru sa primesti atatea vorbe frumoase si speciale si dedicate de la atatia oameni! E unul dintre cele mai frumoase cadouri in sine!

Revelionul l-am petrecut cu prietenii apropiati, aproape de semineu(putin prea aproape cred), in rasete si voie buna, bifand totodata si majoritatea superstitiilor care bantuie la noi, pentru un posibil plus de noroc. (am uitat de cele 12 boabe de struguri, dar ssssst! poate nu am 'importat-o' inca oficial si pe asta)
Si cred ca iar am uitat sa-mi pun o dorinta la 12 noaptea, nici nu mai stiu, mi-era atat de frig ca-mi tremura mana vizibil, am varsat sampania incercand, cu aceeasi mana, sa tin dreapta o artificie, am ras incontinuu, ne-am pupat, am admirat si apoi ne-am ferit de artificii si pocnitori, insa am recuperat cand am suflat in lumanarile de pe tort.
~
Se spune ca ce faci in prima zi a anului iti influenteaza intreg anul...
Atunci, sper ca tot anul sa-mi fie relaxat si confortabil (cum a fost si lenevitul pe canapea in pijama), norocos si special(pentru ca am avut privilegiul de a-mi incepe anul cu familia si prietenii alaturi), plin de calatorii in siguranta (ca drumul de dimineata inapoi acasa), dulce ca toate prajiturile, tartele si tortul mancat, cald si aromat precum ceaiul de mar copt, muzical si armonios ca minunatul concert de Anul Nou de la Viena si linistit si plin de vise frumoase precum somnul din timpul filmului... :)))
~
A fost ATAT de frumos!!!!!
Si-o sa mai fie!
~
La Multi Ani!

O fobie, două fobii, trei ...

2010-11-16T11:38:00.015+02:00

Ce poate fi mai rau decat sa urci 7 etaje pe jos?
Sa le urci de doua ori. :))
Ca si cum ai urca 14 etaje, adica.
Mda, asa mi-am inceput eu glorios ziua de azi.
Am fost la o prietena care sta la etajul 7. Intotdeauna urc pe jos, indiferent de cate etaje am in intampinare. Pentru ca nu (prea) pun piciorul in lift.
Cel putin singura, in nici un caz.
Si cum coboram eu de la ea foarte zglobiu, cand am dat nas in nas cu soarele izbitor de afara, diva din mine a realizat ca si-a uitat ochelarii pe masa. Sus.
La etajul 7.
Am zabovit 1 minut, timp in care ma gandeam ca pot, in fapt, sa ma lipsesc de ei.
Si oricum mai am 2 perechi acasa.
Dar apoi am facut cale intoarsa si am refacut traseul.
Un tratament tonic pentru picioare, dis de dimineata.
Ce iti poti dori mai mult?
Femeia de servici de pe scara, care vopsea balustrada, imbatandu-ma totodata cu miros de diluant, cred ca a ramas socata, vazandu-ma de atatea ori in sus si in jos, pe scari. Eram o specie rara, bag seama.
Mai ales ca liftul functiona cu siguranta, am vazut pe cineva iesind din el chiar la etajul 6 unde vopsea si doamna...

M-am folosit de introducerea asta, dar si de timpul petrecut pe scari, ca sa fac un nou recensamant al fobiilor mele.
Cel mai probabil, in capul listei ar sta frica de frica. Dar chestiunea asta suna deja prea psihanalitic pentru a fi explorata pe aceeasi pagina cu tarta cu mere, asa incat o lasam frumusel pe marginea discutiei. :D
Asa ca locul fruntas e luat de claustrofobie.
Ma indoiesc serios ca exista oameni care sa nu sufere de asa ceva, deci nu ma problematizez cu asta. Cu liftul, insa, am o relatie si mai speciala, care ma intreb daca poarta numele de frica de spatiu inchis sau mai e si altceva la mijloc. Pentru ca in lifturi de sticla sau in lifturile hotelurilor ma incumet sa urc chiar si singura, cu minime strangeri de inima. Insa in piesele de muzeu din majoritatea blocurilor de dinainte de 89 ma apuca o panica monumentala daca trebuie sa intru, chiar si insotita. The horror, adica!

Apoi, sigur la concurenta cu frica de lift, sta groaza de insecte.
Cum ii zice stiintific? Am uitat.
Si totul e direct proportional cu dimensiunile si viteza de deplasare a dracoveniilor.
Na, am spus-o. Copilaros sau nu, nici ca-mi mai pasa. Cata vreme sunt departe de orice vietate sarboasa (libelule included, ca am auzit si voci care spuneau "vai, dar libelulele sunt asaaa dragute"... yeah, sure...NOT!), totul e sub control.
Pot sa tolerez furnicile, care nu mi se par scarboase, cata vreme nu trebuie sa dormim si sa mancam in acelasi perimetru patrat, deci sa nu traim impreuna.
Uneori ma intreb cum de am ajuns la sentimente de genul asta cand, atunci cand eram mica, imi placeau paianjenii (minte bolnava de copil, duh!) ...
Singurul lucru dragut legat de frica asta este ca barbatii, in general, nu au o problema cu insectele (iar daca au, am si eu o problema cu ei!), asadar, cum bine a zis un prieten, creste numarul situatiilor cand un barbat devine erou in ochii femeilor, pentru simplul fapt ca indeparteaza cu naturalete si calm vietatile dubioase. :P
Aici as fi incheiat lista acum cativa ani.
In ultimul timp, insa, am reusit sa mai dezvolt o frica.
De inaltime. Si totul se inrautateste cand, prvind de sus, imaginatia mea pune in scena posibilitatea de a cadea de acolo.
Si atunci, frica mea e de inaltime sau e frica de a cadea?
De fapt, frica goala, de inaltime, fara spaima de a cadea, nu ar putea exista, rational vorbind. Ar fi placere pura.
Dar parca mai stie cineva...
~
Daca as scotoci mai riguros prin ungherele mintii, as mai descoperi si alte fobii, dar sa numar fie si numai 3 e suficient. Ar fi surprinzator sa constatam cate dintre fricile noastre cotidiene, pe care fie le ignoram, fie le pitim bine in dosul gandirii noastre, ar putea purta denumiri savante finalizate in "...-fobie".
Totusi, nu pot sa nu ma intreb cum se face ca, odata cu varsta si cu preuspusa, macar, maturizare, in loc sa ne eliberam de frici, facem ce facem si devenim "colectionari" in schimb...

Tartă cu bretele :))

2010-11-14T16:35:00.001+02:00

2010-11-11T23:12:00.005+02:00

I knoooow, iar nu am titlu.
De fapt, de data asta nu (prea) am nici text.
Progresez.
Poate ajung sa pun numai poze intr-o zi.
~
Imi place mult filmul asta, mult mult, dar si mai mult imi place fix inceputul.
Dupa 15 vizionari numai asta seara, am renuntat sa mai numar, dar l-as mai vedea o data, de doua ori...
E un clip care face cat o mie de cuvinte.

2010-11-05T22:50:00.005+02:00

Arghhhh
Nici nu stiu de ce insist sa scriu ceea ce as vrea sa scriu.
Mereu am crezut ca locul asta ma ajuta sa-mi asez gandurile in ordine si sa le privesc din exterior, poate asa invat cate ceva sau ma inteleg mai bine. Sau ma inteleg altii. Sau comunic mai exemplar. Sau ii inspir pe altii. Sau pur si simplu povestesc cate ceva. Sau...
Dar acum nici nu imi gasesc cuvintele, insa nici nu dau semne ca renunt.
Pffff, istovitor.
Imi plac mult visele, mai ales cele ce se intampla cu ochii deschisi sau cele frumoase care ma fac sa-mi doresc sa nu ma trezesc prea repede...
Aseara, insa, a fost mult mai ciudat.
Spre dimineata, de fapt. Ca pe la 5 am fost trezita de sirena unei ambulante care se pierduse pe strada mea si care nu a ales varianta discreta si a tinut sa trezeasca tot cartierul. Si nu, nu e placut sa tresari in zgomot de sirena.
Anyway, am avut ocazia sa vad ce frumos arata cerul la ora aia. Era aproape zi, momentul ala divin al inceputul de zi, atat de special, dar atat de rar prins cu ochii deschisi.
Apoi am adormit la loc, destul de adanc. M-am trezit buimaca si cu o imensa durere de cap undeva dupa ora 11. Parca dormisem jumatate de zi si asta cu capul in jos...
Inainte sa cobor din pat, mi-am amintit. Visul. Oh, Doamne, cum pot fi unele vise asa un melange greu de deslusit intre poveste si cosmar?
Si de ce am visat asa ceva? Atat de real si de credibil pentru momentul difuz al diminetii, dar atat de dureros in toate clipele urmatoare. Vroiam sa mai inchid ochii putin, sa continue visul si derularea povestii, caci am mai facut din astea, dar deja lumina diminetii imi scrijelea fata si pe masura ce treceau minutele, pierdeam si detaliile din vis, pastrand doar rama si reperele importante. Si personajele.
Noi doi. Si in rest, liniste si lumina.

A trecut dmineata, nu si durerea de cap. Nici cu vocea televizorului nu am putut sa-mi distrag atentia, nu a fost o zi prea fericita, dimpotriva, trista si plina doldora de clisee enervante pana la exasperare pe buzele tuturor.
Am sperat ca banda de alergare imi va aerisi mintea si-mi va fura amintirea visului...
Pentru ca nimic nu a parut sa ma ajute azi, nu am mai avut ce sa fac decat sa ma gandesc, din nou, de ce... De ce lucrurile iau uneori asa o turnura...
Mi-am dat seama cate lucruri am uitat in ultimii 2-3 ani. Incredibil. Poate imbucurator, totusi, caci constientizand asta, poate incep sa mi le reamintesc. Si totusi... oh, din punctul asta de vedere, clar nu am avut nici un progres. Doar stagnare si chiar regres. Si ce pacat, cred ca singura mi-am trasat parcursul asta, doar ca nu stiu de ce.
Vreau sa incep sa-mi amintesc lucruri, sa le simt din nou in preajma, prezente in viata mea. Sa nu ma mai simt mai degraba chinuita de asa vise, din cauza departarii realizarii lor...
Obisnuiam sa cred ca visele ni le faurim noi si le traim asa cum ne dorim. Nu stiu ce s-a intamplat cu mine si cu fabrica de vise, dar e momentul sa revina in prezent si in stare de functionare.

De sărbătoarea dovlecilor luminoși...

2010-10-31T01:24:00.008+03:00

Hello-ween! :)
Cum ati petrecut de sarbatoarea dovlecilor? :)
Noi, aici, cu mere. :))

Tarte Tatin, un delir total al papilelor gustative si, de acum,
tarta mea preferata!!

Reteta, normal, de la Mazi.

2010-10-24T19:24:00.007+03:00

Experimentez de ceva vreme activitatea culinara ca terapie.
De relaxare. Si ca pe o fabrica de bucurii. Pentru altii, cei care gusta si se bucura de preparatele mele.
~
Va prezint mai intai efectele "terapiei" din acest weekend, de care lumea s-a aratat foaaaarte incantata. :)
Pizza (blatul mi-a placut si mie f mult, finally), Linguine con carne (intotdeauna o denumire italiana e mai profi, dar carnea tocata tot nu reuseste sa ma cucereasca), scones (niste turtite de care am aflat de la Mazi, bune calde, la mic dejun, eventual cu unt si gem), american pancakes (cu sos de miere sau sirop din dulceata de mure) si cheesecake cu mere.

Ma relaxez cand intru in "templul" mirodeniilor, al fainii asezate pe blat, in mijlocul careia incepe sa se nasca pizza, ma incanta aromele si caldura ce vine din cuptor, impreuna cu promisiuna ca va iesi ceva delicios de acolo.
(Si cu certitudinea ca urmeaza un munte de vase de spalat. :))) Da, eu gatesc ca-n filme, cu aproape toate recipientele din dotare :))
Nu mi-a placut niciodata sa gatesc (numai) pentru mine. Adica, o salata, niste paste, un snack, ok, dar nu ma desfasor in bucatarie numai pentru mine. Dar pentru prieteni, pentru cineva drag, in semn de recunostinta sau in vederea unui cadou(culinar), oh, atunci e o placere! Dar si atunci, adopt sloganul "keep it simple!", nu ma pasioneaza macarurile grele si complicat de realizat. Nu ca as sti, oricum, sa le fac. :D
Am sesizat in ultima vreme o tendinta de recucerire a bucatariilor proprii. Sa te intalnesti cu prietenii in weekend si sa gatesti pentru ei sau sa gatiti impreuna, sa pregatesti ceva iubitului / iubitei sau sa faci un cadou dulce unui om drag a (re)devenit o bucurie. Si oricand o abordare simpla, sanatoasa si proaspata, dar si cu note de placere, a alimentatiei este binevenita si recomandata, mai ales in vremurile astea in care omul ajunge sa manance plasticuri si sinteticale chimizate si chiar sa spuna ca sunt gustoase si sanatoase...

Nu stiu daca ar mai ramane o "terapie" si o bucurie gatitul, daca as fi nevoita sa gatesc zilnic sau mai ales "macaruri serioase", chestie la care nu am de gand sa ma "abonez" vreodata, dar o data la cateva saptamani ramane o distractie placuta!

2010-10-23T00:31:00.007+03:00

Simteam ca sunt ultimul om de pe planeta care nu se uita la Gossip Girl (stiu, sunt intr-o grava eroare, lasati-ma, totusi, sa ma folosesc de scuza asta, ok? :P), asadar m-am pus pe treaba.
Dependenta vine usor, dupa nici 5 episoade.
Dar nu despre asta vroiam sa scriu.
Ci despre faptul ca, odata ce am inceput sa ma uit la serial, capul meu a inceput sa-si puna intrebari. Neinspirate momente pentru ganduri, serios, eu urmaream un film, dar capul refuza, cred, sa se concentreze la asa ceva si atunci trebuie sa lucram in paralel.
Fair enough, as zice. Iaca asa am si material pentru blog. :)
Ma gandeam, deci, la alegeri.
La toata gama de alegeri pe care le facem in viata. De la cele mai serioase, pana la ce oja port azi si daca port...(intodeauna o dilema in cazul meu) pana la ce fac cu viitorul meu si in ce fel, ce oameni aleg sa iubesc si sa le ofer prietenia, in cine ma incred si de cine ma distantez, etc.

La o analiza mai atenta, nu alegerile sunt marea problema.
Mai ales in cazul impulsivilor, ceea ce nu e cazul meu, eu sunt fix in cealalta parte a "esicherului", in cazul lor e "nimic mai simplu" o alegere.
Problema vine odata cu consecintele alegerilor. Care niciodata nu intarzie sa apara. Fie ele bune sau rele.
Merg pe principiul "no regrets", cred ca lucrurile se intampla si s-au intamplat cu cate un scop, uneori in favoarea mea, chiar daca nu pareau.
Dar momentan sunt putin incurcata. Ma intreb pe de-o parte ok, ce a fost a fost, dar daca, sa presupunem, as fi ales altfel in atatea cazuri, ce ar fi fost?
Basme pt copii, desigur. Dar uneori ma intreb.

Se spune sa nu traiesti in trecut, dar eu cred si ca daca nu iti intelegi trecutul, vai de viitor. De prezent prea putin se vorbeste, ni se arunca cate un "traieste clipa" si cam asta e prezentul. Si oricum, la ce vremuri traim, putin sa nu fii atent si prezentul se transforma un, doi, ba in trecut, ba in viitor.

PS- scuze daca nu ati inteles mare lucru.
Eu nu prea eram atenta, ma uitam la film. :P

2010-10-20T15:06:00.003+03:00

Imi place mult de tot combinatia de grai frantuzesc cu ritmuri orientale.
Imi da o stare speciala melodia asta si pentru asta o ador!!
Pe asa o melodie iti vine chiar sa te (re)indragostesti... :)
Voi ce ziceti, ce stare va transmite melodia?

Scurte, pe final de weekend...

2010-10-17T23:55:00.002+03:00

- Nimic... Mmm, nu. Putine lucruri se compara cu un weekend petrecut cu prietenii. In momentele alea, speciale, simple, imprimate cu o bucurie atat de pura, dar atat de greu de descris si de descompus in niste banale cuvinte, cred ca s-a inventat parte importanta din esenta fericirii.

- In Romania nu exista terapie prin shopping, sa va iasa din cap, fiindca la noi shoppingul e utilizat doar ca mijloc de exterminare psihica in masa.
Daca aveti indoieli, faceti o vizita la Baneasa intr-o duminica sau, si mai bine, intr-o sambata seara.

- O subtitrare monumental de proasta, isterissima pe alocuri si, in general, extrem de comica poate prezenta mult mai mult interes decat comedia romantica in sine si, in mod cert, mult mai greu de uitat. :))

- Mai demult consideram deplasata ideea ca, intr-o zi, ai putea sa ajungi sa te cenzurezi pe propriul blog, numai pentru ca s-ar putea sa deranjezi / ranesti pe cineva (apropiat) cu ceea ce scrii sau s-ar putea sa te expui prea tare prin ceea ce ai vrea sa scrii. Mda...

- Ciocolata de casa este, totusi, incredibil de buna. :)
Savoarea ei se descopera cu aceeasi viteza cu care incepi deja sa simti arsurile de stomac, insaaaaaaa astea sunt doar detalii.

- Imi retrag toate cuvintele rostite (si, mai ales, gandite) despre PlayStation.
Ok, nu inseamna ca am sa devin un mare fan si nici ca mi-as dori in viitor asa ceva, DAR... poate fi f funny, intr-adevar. Ziceti si voi - aici.

- Printre cele mai pregnante miresme de toamna, care au puterea de a te trimite inapoi in timp, in anii de copilarie si de scoala, ravasindu-ti memoria si gadiland o melancolie specifica, se numara mirosul de frunze arse, care inca te mai iscodeste de prin curtile oamenilor, chiar si in oras.

De unde vin si unde se duc furiile (1)

2010-10-15T03:32:00.005+03:00

Parafrazandu-l pe Michael Douglas in Wall Street, daca razbunarile se servesc la rece (ca poate nici nu mai simti nevoia de revansa, odata ce te-ai calmat :)) ), atunci despre furii se scrie la cald.
~
Furiile, de altfel, capata viata numai intr-un spectru fierbinte.
~
O iau usor si treptat.
DEX-ul zice :
FÚRIE, furii, s. f. Stare de extremă iritare în care se pierde stăpânirea de sine; mânie nestăpânită; violentă.
~
Foarte adevarat. Ce nu (ne) explica niciodata nimeni e de unde vin furiile, cum se nasc ele si cum ajung sa ne fie companioni de viata.
A trecut ceva vreme de cand am imbratisat o teorie privind furiile, teorie pe care am invatat-o si eu de la altii si in care cred.
Si pe care simt nevoia sa o scriu si aici. Pentru ca, poate, asa o sa mai fac un pas de la invatare la aplicare.
~
Furiile, desi apar sporadic, exista cam in fiecare dintre noi.
Putini sunt cei care au atins un nivel atat de inalt de "zenificare" incat sa fie imuni la stimulii patimasi.
~
Furia, o funie ce sugruma rationamentul, oricate haine imbraca si indiferent cui i se adreseaza, dar si oricine ar provoca-o, in radacina sa, este una singura. Si, spune explicatia invata de mine, ea provine de la parinti.
Simplist am spune "parintii sunt de vina" (nu asta se spune, oricum, in atatea cazuri de personalitati, caractere, comportamente, atitudini defectuoase?), dar nu e asa. Nu in totalitate.
Asa cum furiosul nu rationeaza in momentul orb al nervilor, nici criminalul in momentul orb al crimei (ma refer strict la aspectul ca, atunci cand cineva e nervos, poate fi foarte coerent in ce spune, in cum se cearta sau isi argumenteaza pozitia, poate sa aiba toata dreptatea din lume sau sa creada ca o detine, dar numai sa stea sa analizeze de unde vine furia nu o sa faca fix in momentul in care e ocupat cu cearta), asa si orice meteahna transmisa de (la) parinti si transformata apoi in furie - printr-un proces natural de razvratire, nu s-a facut in mod voit constient negativ.
~
Ca in cele mai multe procese ce tin de psihic, solutia sta in constientizarea cauzelor ce genereaza reactii.
Cotrobaitul in sacul copilariei, lucid si cu rabdare, ofera multe satisfactii, limpezeste ape, vindeca rani, armonizeaza.
Asta intr-un long story short.

De unde vin si unde se duc furiile (2)

2010-10-15T02:29:00.008+03:00

Aseara m-am enervat foarte tare. Am strivit indemnul de a nu lua nimic personal si deci de a fi calma si indiferenta si am dat frau liber sentimentului de iritare.
Uneori mi-e greu sa-l stapanesc pe deplin, mai ales cand se aliaza cu nedreptatea, chiar si in cazul unor marunte dispute. Cand mi se pun in brate lucruri neadevarate, nezise sau nici macar gandite, cand in loc de o cerere de reconfirmare, primesc ceva aidoma unei sentinte sau cand se considera aluzorii spusele mele banale si patrate, orizontul se incetoseaza. Si o iau personal. Si exagerez. Pentru ca percep respectivul conflict ca pe o nedreptate la adresa mea.
Sigur, si despre perceptie sunt multe de zis, nimic in apararea mea, din pacate, dar despre asta alta data...
Si chiar daca i-am putea spune instinct de aparare (sau manifestare tipic feminina cu tenta isterica), in fond furia, acea radacina prezenta, preia controlul.
Si asa a fost si aseara. Am intrat in hora, incercand sa detensionez atmosfera, glumind, dar si clarificand presupunerile gresite, nu am facut decat sa ma aprind si mai tare.
Am observat ca nervii isi fac aparitia cel mai adesea intr-un dialog defectuos, cand comunicarea e sugrumata de presupuneri si frici, de frustrari plutinde si de nepotrivire, de lipsa undei comune.
~
O caracteristica importanta a furiilor este si veninul temporar.
Un om furios se transforma in momentele de rafuiala si, odata dezlantuit mecanismul, e capabil sa scuipe un venin neletal, dar tot venin, de care chiar si el se poate minuna. Nu pun la indoiala ca in momentele astea se pot grai adevaruri dureroase sau nespuse pe timp de pace, ci ca intelepciunea si o lipsa a furiei nu ar mai considera relevant comunicarea acelor aspecte. Pentru ca suntem diferiti, gandim si cantarim diferit, ne acceptam asa sau mergem mai departe.
~
Revenind la mine, cobaiul de azi, si gandindu-ma la reactia de aseara, zambesc, nu pentru ce am zis (chestii adevarate, dincolo de nervi, dar, totusi, nu un motiv suficient si valabil de mandrie), ci pentru ca nu mai port pica, odata ce furia s-a evaporat.
E mare lucru sa nu te mai simti incarcat de vibratii negative, care macina pe interior si otravesc sufletul pe termen lung, sapand fisuri nu intotdeauna usor de remediat.

Pare amuzant, insa e si interesant, cum furia e ca un ibric cu apa pe foc. Cata vreme e in clocot, nu te poti incumeta sa-l atingi, ba chiar si apa e mai tulbure, datorita bulbucilor si a aburului. La relativ scurt timp dupa ce nu mai e sub bataia focului, ibricul cu apa e rece si limpede. Ba chiar, daca ti-e sete, ai avea curajul sa si iei o gura din acea apa.
~
Furia e exact asa. Si totusi, pentru ca noi suntem oameni cu sange in vene si nu ibrice cu apa, ca sa evitam ca "apa sa dea in foc" in momentul zero al fierberii, adica al furiei, al certei, al conflictului, o solutie buna e sa te lepezi de o cantitate de furie pe loc, ca sa nu mai poti scuipa venin inspre partea adversa, de ex. sa iei o carte si sa o izbesti intr-un perete, sa turtesti un pet sau, cel mai simplu, sa numeri rar pana la 100.
Nu e nimic ironic sau comic, ci e dovedit ca astfel iti eliberezi din energia negativa. Fara pic de violenta, desigur. Nu divagam acum spre exceptii si brute si alte manifestari care au, probabil, in spate, tot revarsari de furie...
S-ar putea sa fii uimit de cat de usor se detensioneaza atmosfera.
~~~
Faptul ca am ajuns, am invatat, am reusit sa imi explic anumite stari, reactii, porniri, reprezinta pentru mine un progres.
Cu cat esti mai constient de ceea ce ti se intampla, cred eu, cu atat ai sanse sa rezolvi din probleme; si cu cat elimini din angoase, frustrari, frici si alte procese neconstientizate si executate din automatisme, cu atat sunt sansele mai mari sa traiesti mai fericit, mai senin si mai impacat.
Desigur, mi-ar placea sa pot spune ca am inscenat totul numai ca sa pot scrie aici despre furii, insa adevarul e ca da, m-am enervat, m-am suparat, m-am infuriat, am ripostat, m-am simtit atinsa de vorbe si de lipsa lor, am reactionat din nou, am spus, am catalogat, am picurat venin, apoi m-am intristat, apoi am obosit, m-am calmat si am adormit.
Dar... om sunt, perfect nu sunt. Si e minunat asa!

Despre oameni, vise si pasiuni...

2010-10-13T15:29:00.007+03:00

Pentru inceput, un cantecel frumos.

ABBA-I HAVE A DREAM

Mi s-a facut dor de blogul meu roz.
Ma pregateam sa lansez la apa niste randuri-ganduri tomnatice (ceea ce o sa si fac, nicio grija, caci "exorcizarea" sufleteasca prinde bine in asa vremuri...), dar intre timp atentia mi-a fost deturnata in alta parte...
~
Mie imi plac mult oamenii. Nu toti(duh!), dar tocmai culesul-alesul din bogatia lasata pe pamant, dintre oamenii diferiti, colorati, speciali, banali, uimitori, magici, unici..., imi place.
Imi place sa ii observ, sa ii analizez si sa ii descopar. Sa ii asez in sertarele potrivite, pe categorii de interese si rezonanta, pe culori si vibratii. Si ma bucur cand rezonez cu unii, ma imprietenesc cu altii, invat de la ei, ma rafuiesc cu ei, spre a exersa schimbul sanatos de idei...etc
Dar dintre cei care imi plac foarte mult, cel mai mult ma fascineaza oamenii care, atunci cand incep sa vorbeasca, imi amutesc orice gand, imi destupa urechile, imi fac ochii sa sclipeasca si imi umplu sufletul si mintea cu magie si bucurie.
Magia cuvintelor si bucuria asculatului.

Un astfel de om este si domnul profesor Andrei Marga.
Un intelectual fin, cu un discurs rafinat, un om distins..., il pot asculta ore intregi fara sa stiu cand a trecut timpul. Am avut, de atfel, ocazia de a participa la 2 conferinte tinute de domnia sa si pastrez si acum vie amintirea acelor momente.
Este genul de personalitate pe care mi-as fi dorit-o ca mentor in anii de scoala.
Omul Andrei Marga transforma audienta, cu o naturalete dezarmanta, in "burete" care absoarbe informatiile, cuvintele, ideile.
Pentru un receptor atent si pasionat, este emitatorul perfect.
~
Cand imi este dat sa intalnesc sau sa ascult un astfel de om, pe langa satisfactia de moment a mintii, ma incearca si un setiment straniu, de contemplare amestecat cu visare si ingrijorare...
Inteleg, abia (si, de fiecare data, din nou) cand asist la un discurs, electrizant, incitant, impecabil sustinut si transmis, inteleg ce inseamna sa simti un imens entuziasm pentru ceva, sa vorbesti in cuvinte imbracate in pasiune si in sclipire molipsitoare.
Sunt dese momentele, parca tot mai dese de la o vreme, cand ma intreb daca (mai) am vreo pasiune arzatoare, care sa-mi genereze sentimentul ca fiecare zi e un motiv in plus pentru a ma bucura si a-mi ingriji pasiunea.
Simpla intrebare imi aduce, natural, si raspunsul - ar trebui, mai intai, sa o (re)descopar.
Hmmm, dar cum?!

Nu (mai) stiu de cand am ramas in pana de vise marete, caci pasiunile, ca si visele, au, in opinia mea, radacini comune, dar mi-e limpede ca mi-e foarte dor sa am una ...
Un motoras, cum numai un vis ce se vrea implinit zbarnaie, si o vibratie, cum numai muncind zilnic cu o mare pasiune se poate simti..., asta imi doresc. Ceva care, prin simpla prezenta in minte, insufleteste totul in jur, care face diminetile vii si savuroase, iar noptile o binecuvantare si un nou prilej de visare.
~
Ganduri, vise, socoteli...
Poate un bun inceput este acela de a-mi canaliza si reorienta atentia inspre cautarea acestei bucurii (aproape) pierdute.
Exista miniaturi de vise implinite, bucurii si satisfactii cotidiene sau cu bataie scurta, sunt multe si dezamagirile care au ca rol incurajarea viitoare si perseverenta, insa mi-e greu sa-mi imaginez viata toata fara un tel mai inalt si mai puternic.
Ah, mi-am amintit ceva.
Ca sa nu plec la "razboi" dezarmata, mi-ar prinde bine 2 companioni de nadejde, putinul curaj si dramul de incredere, uitati si ei pe undeva...

De prin Grecia adunate... (3) - Plimbare in Egina

2010-09-25T23:01:00.009+03:00

E festivalul fisticului in Egina.
Insula, un micut platouas, este plina de livezi cu arbori de fistic.
Este cea mai apropiata insula de portul Pireu si este renumita pentru biserica Sf.Nectarie, obisnuit loc de pelerinaj printre crestin-ortodocsii din intreaga lume.

Ziua destinata excursiei in Egina a inceput cu coordonate caracteristice Greciei.
Ce zic, ale Balcanilor in general.
Ajunsi in portul Pireu am intrebat la agentia de turism cat costa biletul pentru ferry-boat.
“9,00 euro.”
Costa, de fapt, 10 euro…
Si cat facem pana acolo?
“Cel mult o ora.”
Am facut o ora si jumate…
Mai tarziu, … la ce ora pleaca autobuzul spre Sf.Nectarie? N-are rost sa te increzi prea tare in graficul scris de mana pe lateralul ghiseului.
“La 11, “perίpou”, adica “aproximativ asa, in jur de ora aia, undeva intre 11 si 12, inainte de apusul soarelui in orice caz, cand o veni autobuzul de unde e plecat, daca se alineaza corepsunzator planetele, azi candva... perίpou”.
Grecia, in care acest cuvant, perίpou, e transformat in mod de viata, are farmecul ei, totusi.
Daca esti constient ca nu te afli in Suedia, Germania sau Austria, atunci imbratisezi relaxat punctualitatea si precizia lor. Sau lipsa lor partiala.
~
Insulele Greciei sunt ca un buchet plin de flori rare (insulele mai mari si mai faimoase – Creta, Mykonos, Santorini, Zakynthos, etc.) si de bobocei delicate, dar foarte parfumati (insulele mici si foarte mici, pana la dimensiunea unei movile de piatra – Thassos, Skiathos, Tinos, etc.), iar Egina este unul din boboceii buchetului.
Cand am coborit de pe ferry, intr-o mare graba deoarece a facut doar o escala de 5 minute, pentru ca mai apoi sa plece inspre alte insule din apropiere, am avut impresia ca am nimerit intr-o alta lume.
Cea a Greciei de la 1960 – 1980. Impresia s-a conturat in scurt timp intr-o realitate bizar de palpabila.
Autobuzele locale erau cele de pe vremea cand inca nu ma nascusem eu. Mult mai moderne decat unele autobuze de la noi de dupa ’90, dar chiar si asa te izbea discrepanta dintre acestea si cele din restul Greciei, noi, moderne si foarte bine intretinute. Am vazut multe masini vechi, ba chiar si niste vechi autovehicule militare transformate in decapotabile de plimbare.

Apoi, casele. Prima impresie a fost de degradare uriasa. Eram dezamagita si uluita. Nu mai vazusem asa ceva in nicio alta insula pe care am vizitat-o.
La o privire mai atenta si la o incursiune pe stradutele inguste, am observat ca si cele proaspat renovate pastrau impecabil patina timpului scurs peste ele. In fata multora dintre cladiri, cu greu iti dadeai seama daca n-au mai fost atinse de cand au fost construite sau sunt de curand improspatate in stilul initial. Original.
Toata atmosfera dominanta a fost a unei calatorii in timp. Magazine batrane, fara prea multe sclipiri de modernitate. Reclame antice. Banci noi in straie vechi de caramida. Vederi prafuite pe standuri. Magazine de suveniruri si de sezon care aratau exact ca in pozele din ’86 cand am fost eu prima data in Grecia. Ciudat, mai ales cand te astepti, la un pas de furnicarul urban din Atena, sa nimeresti pe o insula cocheta si modernizata, in pas cu timpurile…
La biserica Sf.Nectarie am ramas neplacut surprinsa de imensitatea constructiei, hidos de impunatoare pentru a cinsti memoria unui sfant atat de modest in viata lui pe pamant.
Dar deh, asta deja e alta tema de discutie pe care o evit, in genere, din cauza polemicilor pe care le prilejuieste.
Nu ascund ca genul asta de peregrinari la lacasuri de cult ma lasa rece in majoritatea cazurilor, iar cel din Egina nu face exceptie. Dar prietenii cu care am fost insistasera tare sa mergem, asa ca refuzul nu intra in paleta politicoasa de sustragere. Si in plus, daca sunt oameni care vin din toate colturile lumii special pentru asta, inseamna ca pot si eu rabda o ora, daca tot eram chiar acolo. Precum apa sfintita, poate iti face bine, rau sigur nu face.

Inedit mi s-a parut faptul ca, pe dealul de langa biserica, exista 365 de bisericute, parka aruncate la intamplare de catre zei, fiecare purtand un alt hram, in asa fel incat in fiecare zi din an, fara repetitie, una isi serbeaza hramul.
Nu am elucidat misterul anilor bisecti, dar in sfarsit… :P
Cel mai frumos lucru vazut in Egina a fost o terasa de pe malul apei a carei scaune si mese se aflau, literamente, in mare. O vedeti intr-una din poze.
E visul meu din copilarie, o terasa unde sa stau cu picioarele clipocind in apa in timp ce beau un frappe rece. Din pacate, insa, m-am multumit sa o privesc si sa o iau cu mine in poza, pentru ca era suficient de racoare ca sa nu iti doresti o raceala de toata frumusetea.

A fost o zi frumoasa in Egina, iar calatoria cu ferry-boatul o splendoare. La venire am admirat vasul britanic Queen Victoria, ancorat in portul Pireu, un colos plutind pe apa (294 m lungime, 16 deck-uri si o capacitate de 2014 pasageri), iar seara la intoarcere un superb apus de soare, auriu-aramiu, melancolic si perfect.

De prin Grecia adunate... (2) - Metroul din Atena

2010-09-24T15:36:00.008+03:00

Se aude un fluierat...
Scurt, scurt, luuuung.
Se inchid usile. Nu pleaca.
Se deschid usile. Intra o domnisoara grabita cu ochelarii de soare pe nas (lookul standard al unei grecoaice moderne chiar si in adancurile metroului).
Se aude un fluierat...
Scurt, scurt, luuuung.
Se inchid usile. Nu pleaca.
Se redeschid usile. Nu se vede nimeni intrand. Poate in alt vagon.
Domnisoara in uniforma pe care scrie Private Security sufla cu putere in fluier.
Scurt, scurt, luuuung.
Usile se trantesc, parca tot mai nervoase.
Tot nu pleaca. Din nou, usile gliseaza, resemnate. Un batranel paseste precipitat peste banda galbena a peronului, cu o fata plina de multumire.
Se aude fluierul.
Luuuuuung. Usile se inchid. Plecam...

Asa e vechiul metrou atenian, pe portiunea din centru inspre portul Pireu ramasa nemodernizata. Linia 1, cea verde, e cea mai veche linie de metrou. Este la suprafata, fiind gandita ca un tren electric initial.
E cumva arhaic, insa metamorfozarea lui in metrou modern, precum fratii lui, e simpatica, nederanjanta.
Asta si pentru ca, acum 15 ani, era singurul din Atena, o adevarata binecuvantare chiar si atunci, pentru acele vremuri si pentru un oras sufocat de masini inca de dinainte sa ma nasc eu, iar acum, de fapt inca din 2004 de la Jocurile Olimpice, orasul zeitei Atena are inca 2 superbe, rapide, sclipitoare linii de metrou. Linia rosie si linia albastra, care ajunge pana la aeroport.
Iar pentru Grecia nu e putin lucru.
Fata de alte metrouri, metroul atenian, statiile si toate zonele subterane care faciliteaza accesul la peroane deservesc exclusiv transportul in comun, rapid si civilizat. Nu exista nici un chiosc, o cafenea, vreun fast-food. Nici macar o cismea sau un automat de apa. Nimic.

Doar birou de informatii, case si automate de bilete, cateva touch-screenuri pentru informatii utile si o armata de camere de supraveghere, staff, senzori...
O alegere inteleapta, daca vrei sa nu transformi metroul in loc de pelerinaj pentru cersetori, emigranti, drogati sau un intreg popor infometat si insetat, cautand, cumparand si consumand, generandu-se un furnicar greu de controlat.
Statiile de metrou, mai ales din zona centrala, sunt mici bijuterii arheologice, calatorul putand observa fie vestigii descoperite in timpul lucrarilor, fie reconstituiri ale unor scene mitologice, fie chiar devenind partasi la mareata lucrare subterana, datorita posterelor imense cu marturii din timpul sapaturilor.

Metroul atenian mi s-a aratat foarte prietenos, fara bare, bariere sau alte ingradituri, asa cum te intampina in alte orase (Bucuresti, daca va suna cunoscut).
Trecerea e libera, dar pe propria raspundere, iar aparatele de validare a tichetului valabil 90 de minute pe orice mijloc de transport te intampina discret in zona de dinainte de peroane.

Cand scarile rulante te coboara lin in subsolul orasului, iar cele 3 linii se suprapun (in anumite puncte ale orasului), impresia e ca ai pornit intr-o calatorie spre centrul pamantului, iar atunci se formeaza un amestec special si unic, in felul sau, de adrenalina, teama, modern, comod, rapid, static, toate in acelasi timp........

De prin Grecia adunate... (1) - Drumul

2010-09-22T23:37:00.005+03:00

Suna clopotelul...
Ce sonoritate ciudata... Ca o madlena auditiva.
Pentru un moment am senzatia ca sunt iar in clasele mici, ca pauza s-a terminat si e timpul sa revenim in bancile noastre, putin inclinate, cu scaune fixe si suport de pahar si creioane...
Dar nu. Sunt in Atena, iar in spatele casei e o scoala.

E a treia zi aici, ganduri imi curg ca un rau involburat prin minte, dar nu pot scrie nimic.
O incremenire a firii, la suprafata, face clocotul interior si mai puternic.

Sa pleci inspre Grecia cu masina este un act de curaj.
Bulgaria i se arata conducatorului auto si calatorului ca un infern, suficient de sumbra si de pustie ca sa te deprime monumental, halucinant de lunga de parcurs, in ciuda distantei relativ scurte de tranzit, aproximativ 500 de km.
Cand, insa, conturezi tabloul cu acesti 500 de km + dese si anevoioase devieri de la drumul principal, abia indicate, niciodata explicate, intotdeauna monstruos de lungi si aruncate prin vai si campuri neatinse de civilizatie, daca adaugi sminteala indicatoarelor de 40, 50, 60 la ora pe autostrada sau prin mijlocul lui nicaieri, de unde cea mai apropiata casa e la vreun kilometru, dar radarul si tomberoanele aferente pandesc la mai putin de 10 m de respectivul indicator (si unde, daca ti s-a oferit deosebita onoare de a face un "popas", fie deschizi larg portofelul, cu o suma ce pleaca de la 50 de buburuze, fie imbratisezi sansa de a vizita sectia de politie de la cucuietii dintre dealuri, limba lor imposibila si taioasa, mutrele acre si bovine - si aici sa ma ierte domnul bou, pentru ca i-am adus o jignire prin comparatia cu tomberoanele cu cascheta - vreo 80 de buburuze si carnetul saltat o luna, doua, trei. Noroc, insa, ca sunt suficient de mazgaliti incat sa se multumeasca cu venituri ilicite, ranjind cretinoid si mototolind „academicul” proces verbal), daca mai insumezi si traficul, atunci te apuca disperarea. Iar daca fizic nu incepi sa te urci pe lateralele masinii, cu siguranta peretii exasperarii te cheama sa-i escaladezi.
Cine are nervii elastici si mirul meditativ al detasarii si al nirvanei prin sange, poate considera traversarea Bulgariei un soi de poteca purificatoare, o ocazie de introspectie foarte adanca si de profunzime, consolidarea rabdarii ca inalta virtute si a detasarii ca mod de viata.
~
De data asta, am resimtit mai acut ca niciodata acele 9 ore. Aveam impresia ca timpul s-a oprit si inaintam dupa alte coordonate temporale, cert nepamantene.
Am cantat in sinea mea toata ziua o oda a deplasarii prin aer, ma tanguiam pe sub apatia fetei mele pentru ca am incuviintat clasicul autoturism pentru o mai mare comoditate a deplasarilor ulterioare, am oscilat de zeci de ori intre cele 2 variante de reactie, nu am reusit sa dorm deloc, am avut mult prea mult timp de cutreierat obsesiile si psihozele lasate acasa, am sesizat cum atacul de panica ma pandea de sub scaun si, pentru un semi-final glorios (semi, pentru ca urmeaza la un moment dat si intoarcerea si estimez ca va fi la fel de incununata de bolboroseli mentale), am inceput sa-mi imaginez ca dimineata, dupa ce voi fi dormit bustean in confortabilul pat de hotel, voi deschide televizorul si un BREAKING NEWS mi-ar insenina ziua: "...ieri noapte, din cauze neidentificate inca, Bulgaria a disparut de pe harta. A alunecat undeva la sud de Africa si, ca un bonus al nejustificatei deplasari de pe batranul continent, Romania are acum, oficial, granita cu Grecia..."
Ziceti si voi..., "like music to my ears.".. :)))
~
Duminica a inceput senin, aerul comfortabil al familiarului si al unei normalitati linistitoare plutea in jurul meu. E incredibil ce diferenta, palpabila aproape, este intre cele 2 tari.
De cand intri in Grecia, te urci pe autostrada. Lata, noua, marcata. Sigura.
Imi doresc sa nu fiu subiectiva exclusiv, sau sa idealizez nedrept, mai au si ei zone si portiuni neacoperite de autostrazi, insa ceea ce face diferenta sunt lucrarile, vizibile. Tuneluri, tuneluri, poduri si viaducte, sapaturi, proiecte, noi si noi portiuni date in folosinta de la an la altul, usurarea calatoriilor, cresterea sigurantei in trafic - au si ei niste poame de soferi..., e mare inghesuiala si aici, ca si la noi, la titlul de cea mai sangeroasa retea rutiera nationala.
Sunt trasee care, fata de acum 5-6 ani, se parcurg in 3-4 ore in loc de 8.
Calatoria de azi, Salonic - Atena, a avut tot 500 de km, ca si traversarea Bulgariei. Impreuna cu pauza lunga de cafea - fierbinte, aromata, cu multa spuma de lapte, am facut 5 ore, in conditiile in care autostrada integrala nu e inca gata, iar viteza nu a depasit niciodata 130 km/h. Decent, imi permit sa zic. Si un castig de 4 ore, comparativ cu vecinica noastra. Castigul psihic fiind, oricum, inestimabil.

Pentru iubitorii de cafea

2010-09-07T15:30:00.005+03:00

...si pentru oricine stie de unde le-as putea achizitiona.
Spuneti-mi si mie, va rooog!!
Mi-ar placea sa-mi savurez cafeaua intr-una din canile astea amuzante!

Câteva lucruri simple…

2010-09-05T23:53:00.003+03:00

The Four Agreements

1. Be impeccable with your word
2. Don’t take anything personally
3. Don’t make assumptions
4. Always do your best.

De bun simt, cred. Deloc complicat la nivel teoretic. Simplu.
Dar lucrurile simple si firesti sunt, uneori, cel mai greu de aplicat si respectat.
Constient...

De AICI.

... never too old for a Disney movie

2010-09-02T22:22:00.003+03:00

Am redescoperit, in scurtele sedinte de babysitting din vara asta, ce minunate sunt filmele de desen animat marca Disney. Ce, credeati ca strumfii din ziua de azi mai adorm cu povesti si basme citite?! Nu, normal. Adorm la desene pe dvd. Duh!
In alta ordine de idei, Barbie zice ca nu exista vreo problema pe lumea asta pe care un ceai sa nu o rezolve (asta pana si-a amintit de vin, hihihi. Subscriu! :)) )
Asadar, pot spune ca pe langa cele 2 mai sus numite metode, mai exista una: un film Disney.
Ma uit neobosita la fragmentelul asta si nu-mi pot ascunde zambetul si starea de bine pe care simpatica scena mi-o transmite.
Enjoy!

Un vis...

2010-08-31T11:29:00.007+03:00

Daca afara e mohorat si ploua si totul e apasator (iar eu imi caut din nou, fara succes, cizme de cauciuc!!), macar sa mai visam putin la vara si sa incalzim putin atmosfera dinauntru.

Poza e facuta in insula Skiathos, Grecia.

Luni. Răcoare. Un ceai.

2010-08-30T13:58:00.001+03:00

2010-08-18T13:47:00.003+03:00

Data nașterii despre mine

2010-08-15T23:27:00.004+03:00

Am introdus data nasterii intr-o jucarica din Excel si ... ta-daaa:

* Loyal and generous
* Active in games and interactions
* Impatient and hasty
* Ambitious
* Influential in organizations
* Fun to be with
* Loves to socialize
* Loves praises
* Loves attention
* Loves to be loved
* Honest and trustworthy
* Not pretending
* Short tempered
* Changing personality
* Not egoistic
* Takes high pride in oneself
* Hates restrictions
* Loves to joke
* Good sense of humor
* Logic

Nu stiu voua, dar mie mi-a placut ce a zis despre mine.
Si subscriu! :-)

Înainte de furtună...

2010-08-07T23:40:00.007+03:00

O noapte de iunie. Pe la ora 1. Inainte de furtuna.

Si in timpul furtunii...

Am blurat "blocurile gri", spalacite mai exact si luminile galbui ale felinarelor, pentru o mai clara imagine a fulgerelor. Si a intunericului de dinainte. Si de dupa.
In prima fotografie se poate observa putin si arcul luminos dintre nori.

Mie imi plac mult (si din spatele geamului casei) furtunile de vara, cu fulgere, tunete si trasnete.
Cand eram mica eram terifiata de furtuni. Cel mai tare ma ingrozeau tunetele si era imperios necesar sa ma gaseasca urcata pe ceva, habar nu am nici acum de ce si ce ma speria asa tare la a sta pe podea cand tuna, chiar si in picioare...
In fine. Am revenit la sentimente mai bune cu furtunile.
In ultimile nopti, cum a tot "furtunat", am stat minute in sir nemiscata si cu ochii dupa lumina albastruie si atat de rapida de pe cer.
Spre marea mea uimire, totusi, ca nu-s fotograf prea priceput si nu banuiam sa surprind chiar si anemic asa un spectacol al naturii, imi plac fotografiile.

Bucățele de soare și de vară ...

2010-08-06T15:47:00.005+03:00

Simplu. Gustos. De casa. Cu aroma de vara. Si cu drag.

Dulceata de piersici.

Brandul de țară. De ALTĂ țară...

2010-07-30T11:50:00.007+03:00

Ca sa scurtez la strictul necesar bagajul de cuvinte, va zic doar:
uitati-va la filmuletele astea 3 (plus trailerul initial).
Nu stiu daca ZDF si-a dorit sa intareasca brandul de tara al Germaniei(ar fi fost o gluma, banuiesc, pentru ca Germaniei nu ii trebuie un brand de tara, numele in sine e unul!) sau doar sa realizeze un exceptional documentar al Germaniei vazuta de sus(ceea ce a reusit, oricum), ideea e ca merita sa va uitati.

Nu renuntati daca nu stiti (bine) germana, tot merita!

"Deutschland von oben" - Trailer

1. Stadt

2. Land

3. Fluss

Despre ce vorbim ... ?!

2010-07-23T01:48:00.005+03:00

Dupa actori si teatre, au ajuns pe buzele tot mai multor oameni si filarmonicile, operele de stat si artistii / angajatii aferenti.
Ma abtin cu greu sa nu-mi amintesc (si sa ma enervez, normal) in ce hal au ales romanii in toamna si ce tragem toti, in diverse feluri si la diverse intensitati, de atunci.
Nu, nu ma intereseaza discursul cu "nici cu ceilalati - oricare - nu ne-ar fi fost mai bine". Cata vreme s-a decis, nu avem de unde sa stim - exceptand presupunerile - cum ar fi fost.
In sfarsit, Romania oricum e intr-o galeata plina cu mocirla urat mirositoare...
Vestea m-a izbit frontal acum vreo 2 saptamani cand am aflat ca, dupa modelul Constanta, s-ar dori si unirea - spre dizolvare ulteiroara, probabil - si a Filarmonicii cu a Operei din Brasov.
Numai un idiot, da, ati citit bine, numai un cretin ar putea sa-si imagineze ca 2 institutii de cultura total diferite - de asemenea, cine gandeste precum o molusca nu are de unde sa inteleaga ce o fi diferit cand tot cu zdringhi-zdringhi se ocupa amandoua, nu-i asa?!... - asa, ca cele 2 institutii ar putea fuziona fara o catastrofa ulterioara.
Ma streseaza si toate comentariile din media a tuturor celor care acum, brusc, privesc cu mila si compasiune artistii si care se lamenteaza despre cum artistul e mort daca nu mai face muzica....
Nu despre asta e vorba. Ca si cum, daca, ipotetic, toti ar fi numiti peste noapte directori de banci, drama lor ar fi volatilizata.
Sa-i ia naiba de bani, ca totul depinde de ei, insa nu sunt ei esenta tuturor lucrurilor pe lumea asta!!
E vorba de munca de ani de zile, de studiul sustinut, de stres, de repetitii zilnice, de auditii, de ochii atintiti mereu asupra ta, asa incat orice greseala, oricat de accidentala ar fi, e perceputa, e vorba de emotiile investite, de consumul psihic - cine zice ca e simplu ca buna ziua sa canti in fata publicului si ca poti ramane neclintit dpdv psihic-emotional este, iarasi, pe dinafara problemei total...
E o cariera frumoasa, dar nu se face cat ai bate din palme.
Nu se masoara truda doar in perioada sesiunii, nu licenta e punctul culminant in certificarea unui artist, ci e un sir lung si sinuos care incepe din copilarie, pentru ca altfel nu se poate , nimeni nu ajunge muzician apucandu-se de pian dupa liceu, de evenimente, apoi urmeaza ani si ani de studiu, competitii, concerte, examene, presiune, randament, forta interioara, control emotional...
Am vazut artisti - sa-i numim asa pe toti instrumentistii, cantaretii de opera, pianistii acompaniatori, etc - care au facut, chiar in paralel cu actul muzical, taximetrie. Nu e trist?!
Mult mai multi ajung sa faca compromisuri cantand in tot felul de ansambluri mai indoielnice sau nu, pentru niste bani in plus, altii mai norocosi predau sau mai fac meditatii, altii pleaca in turnee istovitoare de cate 2 luni, cu concerte zilnice tot in cate un alt oras, totul pentru 300-400 de euro.
Putin inuman si degradant pentru ceea ce ar trebui sa reprezinte un artist.
Nu mai zic ce trist e sa vezi cu ochii tai degradarea umana, frustrarile si neajunsurile care se fac simtite nu de azi de ieri, ci de demult, din cauza unor salarii mici dintotdeauna, nu numai datorita noii ordini a lui minus 25%.
M-am angajat in filarmonica acum 2 ani. Desi nu vroiam.
Am terminat conservatorul in 2007, a fost pentru mine un varf al activitatii mele de 16 ani. Licenta a fost, in ciuda stresului enorm, enorm.... a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viata mea. In mintea mea, insa, deja sadisem un sambure de schimbare care, dupa o vara splendida si hai hui, a inceput sa dea roade...
Mi-am primit si spatiul de care aveam nevoie, neangajandu-ma imediat.
Am inceput colaborarea cu filamonica din anul urmator. Era bine, era ceva, plus ca nefiind legata de contract, simteam un aer de libertate ce-mi facea bine.
Ei, insistentele m-au facut sa cedez. Am mers la auditie pentru post. Am luat.
Mi-am reluat repetitiile, concertele. Nu se schimbase nimic.
Ah, ba da. Deja luam mai putin bani.
Oricum ma descumpanise vestea initala ca, dupa 16 ani de munca, ca absolvent de studii superioare (de altfel postul ne era noua destinat, deci nu mergea sa te prezinti la auditie oricum), strasnica recompensa ca proaspat angajat cu carte de munca, la inceput de - se presupunea - cariera si la inceput de drum, avea sa fie de 470 ron.
Oh, ba da, e posibil.
Aveam colegi angajati de 2-3 ani care aveau 600 ron.
Asta in Brasov. In Cluj sau Bucuresti salariile sunt mai mari. Dar si concurenta, mancatoria, ifosele si pretentiile. Si chiriile. Si etc.
Deci tot cam aia, in final. Ce iei mai mult pe mere, dai pe pere.
Tot in perioada aia aflasem ca cel mai important om din orchestra, cel putin pe cartea de munca, dupa vreo 20 de ani de activitate, lua 1700 ron.
Din perspectiva asta... salariul meu nu mai parea mic. Dar era.
Si era, si e si acum, nedrept sa nu incepi MACAR de la acei 800 ron promisi pentru absolventii de studii superioare...
Ah, dar stai... nu la stat. La stat cand te angajezi, daca ai ales o institutie de cultura, te poti considera carpa de sters. Pe jos.
Mai e nevoie sa intreb ce fel de viata poti sa incepi in acest hal?!
Nu mai e nevoie... normal.
Inca glumeam cu o prietena ca avem salarii de gunoieri, pana cand am aflat cu stupoare (si cu o oarecare bucurie macar pentru domnii gunoieri) ca ei iau cel putin de vreo 2 ori cat luam noi.
Cred ca in felul asta se decanteaza si mai bine aprecierea meseriilor in Romania... O splendoare.
Mi-a prins bine experienta aia, m-a si amarat, pentru ca am descoperit ce urati, sufleteste vorbind, pot fi unii dintre cei care se proclama cu batai in piept ca ei sunt artisti... Exemplele, de la limbaj pana la atitudini, sunt nenumarate, vreau sa uit de ele, asa ca nu le amintesc.
Am vazut si mai bine ce inseamna un solist de renume mondial, cum se comporta, cat modest si de o inalta calitate umana poate fi, desi aerul rarefiat al succesului putea sa i se urce la cap...
Am vazut ce inseamna modelul american - dar si vestic, in genere, cand un dirijor, la final de repetite, a zis din tot sufletul "it's been a pleasure to work with you" (desi poate nu a fost aia cea mai buna zi a orchestrei) si deja toata atmosfera era mai serena, concertul a iesit mult mai bine decat se prevazuse, iar in aer simteai o armonie deplina.
Am vazut, desigur, ce inseamna si modelul romanesc de dirjor, cand un tinerel cu aer de mare virtuos al baghetei, a tinut neaparat, pe final de repetite lunga si plicticoasa si minutioasa, sa mustruluiasca cu remarci de joasa speta si foarte gratuit rautacioase un instrumentist care, dupa atatea ore de frecat pasaje gen 2 lulele 3 surcele, numai pt ca solistul nu-si studiase destul bucata acasa, nu mai pastra in ochi decat oboseala si sfarseala...
Asta nu e un exemplu singular. Sunt nume mari, MARI, in materie de dirjori din tara asta care dintotdeauna au preferat sa faca pe zbirii nemilosi, nu numai indreptatit, dar si gratuit si cu o sete nefireasca de a strivii in palmele ironiei pe cei subordonati lor...
Ca sa inchei intr-o nota senina "partitura" despre dirijori, spun cu multa bucurie ca preferatul meu in materie este si va ramane Tiberiu Soare (Ionouka poate depune marturie :P), de la Opera Nationala Bucuresti.
Ma bucur ca am plecat la timp, din proprie initiativa, din orchestra si cam din toata activitatea muzicala. Am simtit o eliberare uriasa, iar pentru mine sentimentul asta a fost mai sfant decat consideratiile tuturor celorlalti.
Aproape invariabil, aproape saptamanal, nu se poate sa nu primesc aceleasi intrebari si aceleasi placi uzate cu texte despre cat de pacat e sa ma las de meseria asta dupa atatia ani de munca....bla bla bla.
Oh, well....
Eu stiu foarte bine ce si in ce fel mi-as fi dorit sa fac. Si nu uit. Si uneori inca visez. Dar in Romania nu e viabil. Asa ca fie consider visele puse intr-un incubator si le voi implini cand voi avea ocazia si daca oi mai vrea, fie imi ramane mie motivul pentru care nu mai vreau sa fac muzica. Aici. Asa.
Si nu numai ca nu regret deciziile, traseul sau anii de munca(in fond, sunt omul de azi datorita scolii si educatiei urmate, primite; muzica si mediul muzical te formeaza frumos, e pacat sa regreti asa ceva!), dar sunt perfect linistita si impacata cu deciziile mele, nu ma intereseaza parerile celor care considera ca fara filarmonica viata e " pustiu"...., am demonstrat deja in repetate randuri ca nu numai ca nu mori, dar poti chiar sa reusesti in N domenii...
Sigur, eu am 26 de ani, am deschidere si spre altceva, nu am trait niciodata numai ca sa fac muzica si sa ma hranesc cu ea, am ceva atuuri in maneca, am avut curajul sa ma opun unui parcurs profesional previzibil, semi-trist, si ingraditor de libertate din atatea motive, insa nu stiu totusi cat de usor ar fi o reorientare profesionala pentru cei cu varste de peste 40 de ani, cu familii, cu credite, dar sunt convinsa ca si asta o sa aflam in cativa ani, asteptam sa gestioneze guvernul situatia culturii in ansamblul ei si rezultatele catastrofale, ireversibile si dramatice in multe cazuri nu vor intarzia sa apara.
Am divagat putin si m-am intins la scris. E firesc pe de-o parte, asa se intampla cand nu vorbesti despre atatea lucruri pe care le-ai trait si pe propia piele, dar si din interiorul lor, iar la un moment dat, cand te revolti, vin cascada cuvintele si amintirile.
Au mai fost recent si dezbateri despre drepturile de autor, despre diminuarea lor prin impozitare.
Doamne, Dumnezeule, cei carora li se pare ca, in cazul descris de mine, artistii iau cumva galeti de bani de pe urma unor transmisii televizate - ca de unde naiba sa ia un violonist sau un trompetist drepturi de autor cand e si el un biet om de orchestra, daca nu din putinele transmisii radio si tv a manifestarilor artistice - asa, cine crede ca asaaaaaaaaa o sa creasca bugetul tarii, pai doamne.... e intr-o realitate pur paralela!!
Nu stiu ce e cu restul, jurnalisti, guristi din astia de-o vara, dar muzicienii ...
Pai ma inscrisesem si eu in Credidam, la insistentele si recomandarile colegilor, insa cand am auzit ca, pe un an intreg, pentru mai multe concerte televizate, pe Cultural sau pentru unele transmise la radio, plus ceva aparitii in ultimile seri la Cerbul de Aur, colegi de ai mei au luat undeva intre 30 si max 100 ron din drepturi de autor, pai atunci m-a apucat rasul...
E o gluma de tara, pe cuvant!
Traim intr-o gluma, una ironica, dar care e, se pare, o auto-ironie, altfel nu se poate explica mizeria ce se tot revarsa peste noi.

Cheesecake cu visine

2010-07-20T15:40:00.003+03:00

Ta-daaa!!

Nu intrebati de ce arata asa șui, e o struto-camila(dar e facuta de mine), cu o poveste simpatica si foarte foarte yummy!!!

PS-thanks, Mazi, pentru indrumari!!
...................................

A chocolate question...*

2010-07-18T23:39:00.002+03:00

*prietenii stiu de ce

Mai stii tu site-urile alea de cautat joburi pe care mi le-ai dat in primavara?
Ei bine, le-am pierdut pe toate.
Te rog, da-mi un mail sau un comment si mai zi-mi o data despre ele.
E MUSAI sa plec de aici. Cumva, candva, dar am nevoie de niste aer de normalitate.

PS- pornisem sa scriu un text despre hiene mereu dornice de a te musca de fund cu orice prilej, caci ele, hienele mioritice, niste fiinte neinsemnate, niste "diminuati", vorba Inei :P, fiinte bipede si guralive, pline de ele precum niste gaini infoiate, ele sunt la tot pasul aici.
Cu greu le poti evita, si mai greu e sa le intelegi (mai bine le ignori, ca e mai intelept), niste fiinte inadaptate, mereu pricinoase si gratuit rautacioase, probabil pline de spumele frustrarilor si a nemultumirii de sine...
Dar nu mai am chef sa-mi irosesc timpul, cuvintele sau energia pentru asemenea nevertebrate ale societatii, asa ca am preferat intrebarea posibil salvatoare.

PPS - daca cumva nu imi porti pica si iti mai amintesti conversatiile lungi din atatea diminete, da un semn de viata. Just say "hi" or something.

Ganduri, ganduri, ganduri...

2010-07-16T01:55:00.003+03:00

Trec printr-o perioada foarte agitata si incarcata.
Am petrecut un weekend superb la Alba Iulia la nunta unei bune prietene, m-am bucurat de prezenta fetitei unei alte colege de facultate, dar am trait si cumplita spaima ca un copilas poate sa moara sub ochii tai...
O fractiune de secunda si un ghinion tembel + o alta clipita de neatentie au fost suficiente pentru a-i scapa mamei din maini caruciorul si a zbura pe scari...
Slava Domnului ca, dupa bufnitura frontala cu capul de ciment si greutatea caruciorului trantit peste micuta, s-a ales numai cu o babana vanataie si o sperietura.
Nici nu vreau sa-mi mai amintesc, ma trec fiori reci de fiecare data si retraiesc fractiunile alea de secunda cand, probabil din cauza socului, a intarziat sa planga...iar lumea s-a incetosat brusc in fata ochilor mei...
La intoarcere, in cele 5 ore petrecute in intercity, am descoperit o carticica cu simple, dar esentiale, invataminte despre viata.
The Four Agreements - Practical Guide to Personal Freedom, o carte pe care nici nu am cautat-o, ci ea a venit la mine, asa incat consider o data in plus ca e folositoare in aceasta perioada.
Sunt, cumva, intr-un plin proces de modelare emotionala, sufleteasca, spuneti-i cum vreti. Si imi prind bine toate aceste coincidente care mi se intampla.
O discutie cu cineva care imi apare ca o revelatie, dupa siruri lungi de ganduri si analize fara izbanda, o carte, o intalnire, o privire sau doar o imbratisare sau un gand... Ce frumos e!
Mi-era dor si de nopti nedormite, de preferat cele in care stai de povesti cu prietenii si iti pare noaptea ca o simpla rasuflare, ca sambata trecuta, si nu noptile pierdute pe la U.P.U., cu salvari chemate pe ploi torentiale, cu perfuzie in mana bunicii, cu miros incins si aer irespirabil de spital, cu asistente intepate si tratamente inumane cu cate si mai cate ai parte, ca un all inclusive negativ, in spitalele din tarisoara asta imbacsita de praf si de neomenie...
Am gasit zilele trecute prin birou o agenda primita de la o prietena (v-am mai zis, oare, ca am o pasiune speciala si nemarginita pentru agende? :P) in care imi scrisese: "always do what you are afraid to do"...

Well, ce chestie. Cu ASTA ma lupt deja de cateva luni bune.
Imi vine sa o scriu, ca pe o ruga, pe km de hartie, poate poate voi gasi undeva imboldul si in practica sa o aplic, macar treptat si in doze mici.
La fel, saptamanal ma surprind plina de hotarare si zic gata! o sa vorbim, o sa-l las sa ma sune, eventually (duh, prima data o sa fac efortul suprem de a-i da si noul nr...), o sa, o sa, o sa... si zdup!, cand vine momentul, aplic metoda strutului si imi zic ca nu azi, e tarziu, nu acum, maine, da, sigur, pfff...
Ce facem cand frica e acaparatoare? De ce noaptea se schimba perspectiva tuturor lucrurilor si situatiilor? Ziua niciodata nu reactionez asa, am acea atitudine de "I could conquer the world with one hand, as long as you're holding the other" sau chiar si singura, cu ambele mele maini libere, insa apoi noaptea, seara, ma inghite panica...
De ce pare mai usor(desi e utopic si fara sorti de izbanda) sa schimbi o lume intreaga si e atat de greu si de imbarligat sa te schimbi pe tine, sa te accepti, sa te intelegi si sa faci pace cu tine?...

......................................................

[ ... ]

2010-07-09T00:22:00.004+03:00

A trecut destul timp de cand nu ne-am mai "auzit" si "vazut" pe blog.
A trecut vacanta, a fost superba si, ca orice vacanta, prea scurta.
Nu am simtit nevoia de a mai povesti ceva despre calatoria mea prin frumoasa Europa, am preferat sa retraiesc, mocnit, clipele de frumoasa amintire din cele 3 saptamani.
Plimbarile, locurile noi, nunta in familie, familia in esenta si caldura ei, oamenii speciali, senzatiile, impresiile, visele plasmuite...tot.
Si, in general in perioada asta, am preferat sa tac.
Si asta simt nevoia sa fac si pe mai departe, mai mult sau mai putin.
Mi-a devenit cumva strain blogul asta, ma simt golita de orice idee care ar putea aluneca aici in casuta mea virtuala.
As putea, dar nu o voi face, sa povestesc pe multe randuri insirate despre Sex and the City, serial pe care il revad acum a nici nu mai stiu a cata oara si descopar de fiecare data similitudini cu vietile noastre de zi cu zi.
Abia dupa a 3-4 vizionare a intregului serial, in calup aproape compact, am inceput sa descopar ca nu e asa un serial superficial, personajele principale, de fapt diferite tipologii umane, sunt atat de asemanatoare cu femeile din vietile noastre... Dar nu numai atat.
In sfarsit, il am din nou sub lupa si ma bucur de fiecare episod revazut.
~~~
In alta ordine de idei, tot in ultima vreme, ma rascolesc multe lucruri pe dinauntru, lucruri din trecut, incertitudini despre viitor si nelamuriri din prezent...
Parca tot mai des si tot mai mult imi pun intrebari despre oamenii din jurul meu si, in acelasi timp, invat ca orice nu imi place la ei, ma revolta, ma intristeaza sau ma intriga sunt, de fapt, propriile mele rafuieli si invat sa ma lepad de ele, sa asimilez lectiile, sa ma detasez de anumite aspecte negative, sa imi retrag asteptarile, dar si dorinta de a fi acceptata de catre toti...
Invat ca furiile ce ne poseda parca tot mai des viata sunt ca niste demoni de care trebuie sa ne desprindem si pe care trebuie sa-i "ardem" simbolic ca sa putem fi senini si fericiti odata, cu adevarat si nu cu pseudo sau jumatati de masura...
Chiar si asa, oh, Doamne, cate nelamuriri mai am, cate semne de intrebare a caror raspunsuri le caut de ani... Invat si incerc si aplic diverse abordari, in speranta ca daca nu ii dau de capat problemei, macar o sa o inteleg sau o voi descurca pentru a o accepta pe urma...
Dar in unele sensuri, chestia asta efectiv se incapataneaza sa nu functioneze.
Si e al naibii de chinuitor.
~~~
Singurul bright spot pe postul de azi si din perioada asta de vara ploioasa si apasata de ganduri e rasfatul, ca si concept, pe care am inceput sa-l imbratisez tot mai des.
Atat cat si unde se poate, important e sa se faca simtita o minima doza de rasfat. De la micul dejun si felul de a-mi incepe ziua pana la anturajul frecventat, de la ritualuri zilnice la alegeri de orice fel si pana la vacantele planuite...
Call me a snob, I don't care! :D
O sa mai povestesc despre asta, o sa vedeti ce bine e, fiecare poate incerca si reusi, nici nu e asa greu.
...........................................................

Impresii de vacanta ...

2010-06-11T17:40:00.007+03:00

Viena, orasul visurilor mele

Germania - Canalul Main-Dunare, Nurnberg, Bamberg

Un superb apus de soare, pe vapor...

Pe vapor, din Italia spre Grecia.

.................................................

Diminetile mele

2010-05-29T01:48:00.002+03:00

Sunt putine zilele in care apuc sa savurez o dimineata pe indelete.
Sunt si mai putine cand ma prinde ora 7-8 deja pe strada.
Sunt mai mult momentele cand ma scol cu noaptea-n cap chiar fara sa ma deranjeze ca sa merg la coafor, cosmetica sau masaj. Ah, si uneori la dentist.
Diminetile in care imi incep vreo calatorie nu se pun, pentru ca din masina, tren sau avion perspectiva e alta, cumva mult mai melancolica si mai abstracta asupra diminetilor.
Si atunci cand mi se intampla sa fiu atat de matinala, dar in acelasi timp sa am un ritm agale si relaxat, apuc sa ma bucur cum se cuvine de inceputurile astea de zi care au ceva magic in ele.
Dimineata totul e pur, e un nou inceput, valul zilei de ieri a alunecat, iar ziua de maine inca nu se zareste...
Dimineata e promitatoare, generoasa parca cu timpul, blanda, racoroasa.
Cand merg pe strazi dis de dimineata gandurile imi danseaza hai hui.
E un ragaz al mintii.
Azi, de exemplu, am fost transportata inapoi in timp, in vremea copilariei mele, cand diminetile, dupa chinul trezirii, erau splendide.
Cel mai usor si frecvent sunt amintirile olfactive ce imi revin.
Aerul proaspat si rece din balconul bunicilor mei, mirosul pregnant al ziarului extras din cutia postala (si apoi grija mea de a nu-l lasa pe bunicu' sa citeasca vreun articol intreg fara sa nu ma napustesc a joaca peste ziarul lui :)))).
Si zgomotul, sunetele, vocea televizorului, imi revin cu usurinta in fata ochilor.
Linistea din cartier si zumzetul ametitor pt mine pe atunci al masinilor, autobuzelor...
Vibratia asfaltului sub bocaneala tramvaiului.
Intrebarile mele interminabile si repetitive despre de ce tramvaiele nu au numere si pe toate scrie 101?
Dar mai prezenta ca orice alta senzatie este aroma painii proaspete, pe care mergeam sa o cumpar cu bunica de la "Paine" dimineata devreme.
Harsaitul lazilor proaspat descarcate din masina, adulmecarea coltului de paine aproape cald, consistenta aceea nemaintalnita azi la nici o paine, de crocant pe dinafara si delicios pe dinauntru, fara a semana cu burete, gumilastic sau talpa ...
Plecand de la rememorarile diminetilor mele timpurii, am ajuns sa fac o retrospectiva a mai multor lucruri de pe vremea aia care acum nu mai pot decat sa ne produca un oftat, caci sunt bine disparute si ingropate de goana noastra spre lumea noua si moderna.
Tot azi mi-am amintit de chioscul de inghetata, de care uneori imi e atat de dor, de vafele acelea bune si reci cum nu mai gasesti sub nici un chip azi, de inghetata de cacao care arata ca un pachet de unt...
De aprozarele cu aspect rudimentar care miroseau a pamant...
De acele caramele invariabil facute una cu ambalajul, de gumele sfarmicioase si galbene in forma de tigareta, de sucul ala (infect, ce-i drept) de la cofetarie, de vechile tutungerii care miroaseau asa de bine si de specific unui loc cu tutun, chibrituri si ce stiu eu ce se mai gasea acolo, eu mergeam cu bunicu si-si cumpara "Carpati".
Sunt frumoase si unele supermarketuri, frumoase, ma rog, ce aiurea spus, sunt comode, sunt ademenitoare sau iscoditoare, insa ce frumos era totusi si cu toate lucrurile impartite pe caprarii, organizate si bine delimitate.
Sigur, goliciunea rafturilor sau multitudinea conservelor sau cozile sunt aspecte negative pe care insa azi le-am ignorat in calatoria mea preponderent olfactiva, nu ca sa le uit, ci ca sa pretuiesc macar un moment beneficiile copilariei mele, lucrurile cu care cam toti am crescut si care ne trezesc mereu amintiri.
Ah, ce vremuri, ce dimineti...
..............................................................

Cultura ca o arca salvatoare

2010-05-27T23:16:00.007+03:00

Desi clipul e vechi, din 2008, si e facut de un student grec din Sydney pentru examenul final la un master in animatie, poate sta oricand ca emblema a spiritului elen.

Mariza from Constantine Krystallis on Vimeo.

Germanii spuneau despre greci, in ajunul Olimpiadei de la Atena, cand cu 3 zile inainte de deschiderea oficiala acoperisul stadionului olimpic nu era inca montat si nici nu se mai punea problema sa mai aiba timp si de probe de siguranta, ca sunt precum dansul lor de suflet, sirtaki (vezi Zorba), ca incep orice actiune lent, taraganat, ca si cum ar avea toata viata in fata, desi timpul se scurge cu aceeasi precizie enervanta, insa in final totul iese bine, se finalizeaza la timp, e asa cum trebuie, totul pe ritmuri din ce in ce mai alerte, direct proportionata graba cu scurgerea timpului.
Tot asa, si in situatia actuala, sirtaki-ul si spiritul boem si acel savoir vivre al grecilor (apropo ca imi spuneau oamenii ca in Grecia nu se observa criza, daca dai o tura pe la taverne, cafenele sau magazine. Pai si ce ar trebui sa faca, sa planga in pumni, mergand pe strazi?!...) s-ar putea, daca nu sa-i salveze, macar sa ii mentina senini si optimisti si undeva pe linia de plutire.
Ei au atatea repere culturale in care sa-si caute refugiul si voia buna, o ancora vitala in vartejul zilelor noastre, dar uneori nu pot sa nu ma intreb: noi, oare, ce refugii avem?
Avem?
.....................................................

Doi oameni .... (II)

2010-05-26T23:39:00.003+03:00

Cu doamna E, insa, ma incearca alt sentiment.
Mai stranui si mai greu de descris.
Inca o astept. Inca am senzatia ca o vad pe strada.

Desi au trecut aproape 2 ani...
Parca e plecata undeva si trebuie sa vina, pentru ca totul sa revina la normal.
Mi-e extrem de dor de ea.
Imi lipsesc discutiile noastre, imbratisarile, gandurile bune.
A fost, cumva, acea bunica extraordinara pe care nu am avut-o niciodata.
Nu ma intelegeti gresit, bunica atomica mi-e tare draga, chiar si cand face showuri alergandu-ne in miez de noapte pe la urgente, pentru ca mai apoi sa constatam ca nu are nimic, dar face tot felul de giumbuslucuri cu medicatia si cu regimul ei de viata sau chiar pentru diversitatea rutinei zilnice...
Cu doamna E a fost altceva, diferita si greu de comparat relatia cu oricare alta cu care impart, poate, acelasi arbore genealogic.
Stia cum sa te ia, era de o blandete dezarmanta, pacifista, impaciuitoare, calma, mereu cu o vorba buna pentru oricine, pentru orice situatie si pentru orice problema.
Am cunoscut-o acum multi ani, nici nu mai stiu cati, vreo 10 sa fie, si pentru mine a fost inca de atunci acea persoana de suflet, "toba" de carte, care sa aiba o candoare nemaintalnita, un dar aparte de a se face iubita si placuta de toata lumea.
Imi lipsesc si acum indrumarile si parerile ei. Cate ore am mai stat de vorba, la birou, pe banca, la telefon. Cu orele.
A plecat prea repede. Macar bunicul avea 80 de ani, stiam ca si-a trait viata, ca a plecat lin, aproape fara sa stie, asa cum si-a dorit...
Doamna E, insa, mai avea multe de spus si de facut. Dar parca la un moment dat nu a mai vrut si a lasat boala sa-i decida si sa-i curme viata.
Ma bucur ca am avut onoarea sa o cunosc, sa invat de la ea, ma bucur ca a devenit parte din familia noastra, ca atatea Craciunuri si sarbatori de Paste le-am petrecut impreuna.
Ma bucur ca fiica ei cea mica imi este in continuare o prietena draga si, cumva, ca o sora mai mare.
Saptamana trecuta a nascut un mic baietel iar eu cand am aflat, inainte sa ma dumiresc prea bine, am inceput sa plang, cu un amestec de bucurie si tristete, gandindu-ma la doamna E, care nu a mai apucat sa-l vada, gandindu-ma la nedreptatea sau, oricum, cursului misterios al vietii...

Ah, cum era sa uit?!
Era o gafista de exceptie. Dar, mai intai de toate, un om cu o poveste si un traseu al vietii impresionant, deloc desprins din basme, dimpotriva, dar potrivit unui roman de succes, nescris din pacate, un curs variat, colorat, uneori greu de suportat fara un spirit liber si puternic ca al ei. Era de o serenitate si de o seninatate incat nu te puteai supara pe ea. Oh, si cate au mai fost peripetiile ei prin viata, mai ales cand, lucrand la liga drepturilor omului, impreuna cu o prietena, a plimbat cu autobuzul prin Brasov o bomba descoperita pe un camp din apropierea orasului, camp unde murise un baietel pentru ca nimeni nu a crezut ca sunt bombe sau mine sau cum le-o zice, ramase de pe la exercitiile militare ale fabricii de armament din zona...
Sau, la fel de savuros, dar si la fel de senina si nevinovata, i-a dictat unei florarese sa scrie pe o coroana "odihna placuta"... :)))
Nu cred ca gresesc cand spun ca a fost, pe rand si toate odata, prietena, mama, bunica, sora, colega, mentor, un suflet extraordinar!
~~~
M-a rascolit acest post, dar am simtit nevoia sa-l scriu, totusi. Si l-am impartit in 2 pentru a nu fi prea lung si anevoios la citit.
Poate nu e perfect inchegat, poate nu e complet si poate e prea trist, insa e ceea ce am simtit eu si am dorit sa spun, din nou, ca un exercitiu al vesnicii amintiri.
In incheiere va las un citat al lui Alexandru Paleologu, un scriitor si diplomat roman foarte indragit de mine: "Iubesc gafeurii. Gafa îmi pare un semn de nobleţe, prin nonşalanţa şi dezinvoltura ei, prin lipsa ei de calcule şi oportunism. ... Gafeurul e distrat, ceea ce e expresia meditaţiei sau contemplării; e greu ca un intelectual să nu gafeze niciodată. Gafa e o formă de cinism spontan şi candid; e veridică şi dezinteresată. "
........................................................

Idei idei idei

2010-05-25T21:56:00.003+03:00

Dati-mi, va rog, 3 idei de carti numai bune de lecturat in vacanta.
De fapt, am deja una pregatita, "Cine suntem" a lui Dan Puric, deci fie inca 2, fie 3, daca aveti 3 variante de nerefuzat, promit sa tin seama de parerile voastre.
In vacante si calatorii sunt un cititor light si capricios, asa ca tin sa precizez ca autori precum Gunter Grass, Marquez sau Kafka raman, indubitabil, acasa.
Dar nici atat de light incat sa mai am rabdare sa citesc ceva gen Sophie Kinsella(amuzant la vremea aceea si o singura data) sau alte chick lit-uri siropoase si aproape brainless.
Deci mai am si fite, da. :P
~
O carte pe care am citit-o cu placere anul trecut pe plaja a fost Sophie Dahl, "In jocul celor mari", o poveste frumoasa , un roman semiautobiografic.
~
Astept, asadar, top 3 lecturi din punctul vostru de vedere, pe care mi le recomandati in vacanta.
Plec sambata, asa ca grabiti-va, ca sa apuc sa le si cumpar!!!
Thanks!!

PS - Poza de mai sus e facuta azi, in timp ce ploua cu soare.
Regret ca am avut la mine doar LG Renoirul si nu camera foto, din aceasta cauza avem numai 3/4 din curcubeu si nu toata splendoarea care se asternuse in fata ochilor mei.
.................................................

Doi oameni .... (I)

2010-05-24T22:18:00.005+03:00

Sunt doar 2 oameni (si, pe de-o parte, ii multumesc Cerului pentru asta, o sa explic si de ce...) a caror oricat de mica si firava amintire ma face sa-mi alunece lacrimi pe obraz, fara sa le pot controla.

Bunicul si doamna E.

Bunicul, pentru ca si acum cand scriu plang si simt un mare dor de el.
Si drag.
Nu a fost perfect. Nu a fost omul perfect, sotul perfect, bunicul perfect.
Dar avea o blandete si o bunatate care au sters efectiv precum un burete iscusit absolut orice posibila amintire mai putin frumoasa.
Oricand ii ceream ceva, orice, cand eram mica, nu exista sa ma refuze.
Sau sa nu-mi tina partea in fata tuturor, chiar si atunci cand poate meritam din plin vreo pedeapsa.
Cu el am invatat sa joc sah si table.
El m-a dus dimineata de dimineata, atata timp, la gradinita, la scoala, acasa, cand nu stateam la ei.
Bunicii mei au locuit mereu in oras. Am crescut cu dezavantajul betonului si al lipsei unei destinatii la tara unde sa ma cocot vara pe capitele de fan sau unde sa casc gura seara in fata portii sau unde sa astept pe inserat vreo coana vaca sa vina agale acasa... Dar am avut avantajul unui loc sigur, la 20 de min de casa, unde puteam usor sa fiu lasata cand ai mei erau plecati sau lucrau pana tarziu.
Dar si apoi, cine imi sarea in ajutor la orice ora din zi sau din noapte? Cine imi tinea companie seara cand mi-era urat sau cand, pe furtuna, mi-era frica de tunete?
Cine imi repara cu maiestrie toate jucarelele pe care le uzam, terfeleam, distrugeam? Cand eram pice il numeam doctorul papusilor.
Era asa linistitor sa stii ca orice ti se intampla, e un bunic care rezolva, repara, reface, descurca....orice.
Nu am avut o relatie din acelea magice si de basm, pline de sfaturi si povatuiri de bunic. Dar am avut o relatie frumoasa de prietenie, noi ne harjoneam, noi ne impacam, aveam codul nostru si slabicinea unuia pentru celalalt.
La fel cum e si cu tata. Doar ii seamana.
Nu m-as fi asteptat niciodata, pentru ca nu ma gandisem si nu fusesem pusa in situatii de genul asta, sa imi fie atat de dor de el...
Ii pretuiesc nespus amintirea, dar poate nu in modul clasic. Doi ani la rand am uitat data exacta cand s-a prapadit, pentru ca efectiv mi-am blocat creierul de la a retine astfel de date triste.

Ce conteaza data? Tin minte ca a murit in Saptamana Luminata, la 4 zile dupa ziua mamei, ziua in care l-am vazut pe fuga, pentru ca venisem tarziu acasa, iar la plecare, nu am sa uit niciodata, m-am uitat in ochii lui cu frica si presimtirea aceea infioratoare ca il vad pentru ultima oara.
Era duminica.
In saptamana ce a urmat nu mai stiu daca am vb la tel sau nu, dar stiu ca m-am gandit des la el... Iar joi, in aceea joi, a sunat telefonul si nu am apucat sa raspund... Nu stiam cine era.
Peste cateva ore, cand i-am vazut pe ai mei in usa, iar fraza lui tata a inceput cu "Bunicu' ....", am stiut.
La fel, am refuzat sa il mai vad dupa, sa ma apropii sau sa "fotografiez" imaginea aceea cumplita care m-ar fi bantuit pana in ziua de azi.
Sunt fericita ca in mintea mea e la fel, inchid ochii si il aud, il vad....
Un amanunt, de o inestimabila valoare pentru mine, este micul videoclip pastrat cu sfintenie in mobil, cu bunicul si pisica lor infumurata, jucandu-se ping-pong cu un creion.
Incredibila si matza in cele 3-4 ori cand a aruncat cu labuta creionasul inapoi la bunicu', dar si foarte minunata vocea vesela a bunicului, incremenita acolo, in cele 2 min inregistrate, pe care sper sa nu le pierd vreodata.
Revenind, refuz sa tin minte date exacte (desi as putea, 4 zile de la ziua mamei inseamna 13 aprilie, nu e nimic asa complicat), pentru ca pentru mine el e mereu viu, undeva, e aproape sau departe, intr-un spatiu nedefinit, iar cel mai important e ca imi amintesc extrem de des de el, aproape mereu cu ochii uzi de lacrimi de drag si dor...
De aia spuneam, ii multumesc lui nenea God ca pana acum sunt doar 2 oameni care ma fac sa plang si sa-mi fie dor, pentru ca nu mai sunt cu mine.
Si-l rog sa mi-i lase pe ceilalti cat mai mult aici, cu mine.
(va urma)
.....................................................

Despre e-mailuri, epistole, răvașe ...

2010-05-21T20:32:00.003+03:00

Inca de mica, de cand am invatat sa scriu si, mai apoi, am inceput sa leg prietenii, mi-au placut scrisorile. Mult de tot.
Si sa le scriu, dar si sa le citesc.
Am pastrat ani de zile scrisorile primite din diferite colturi ale lumii, de la prieteni din copilarie, de la verisori si verisoare, de la colegi de scoala sau chiar de la "tara", unde prietenele mele plecau pe timpul verii...
Mi-a placut de mica sa scriu, sa povestesc, sa-mi imaginez, sa descriu, sa rememorez.
In ultimii ani n-am mai scris pe hartie decat scrisori de intentie :)), nicidecum din cele de drag si dor, de prietenie sau de amor...
Am scris, insa, cu varf si indesat pe suport virtual, pe mail.
Ba chiar pe Facebook si, mai nou, pe Twitter se pot iscali cuvinte, scurte propozitii telegrafice, dar frumoase, mici anunturi care ajung, ca o sageata, in Cehia, in Anglia, oriunde, o gluma, o idee, un simplu salut sau o noapte buna.
Vreau sa zic, numai sa vrei si mijloace sunt mii, pentru a intretine vie o prietenie.
~~~
Ador momentele cand citesc sau compun scrisorele celor dragi.
Uneori sunt mai indaratnica cu scrisul, iar cei apropiati observa asta, insa imi place sa am inspiratie cand incep sa scriu, sa am o idee, e ca un rol pentru mine, unul in care scriu despre mine, despre viata mea, despre lucruri, amintiri, persoane si consider ca grija si muza potrivita sunt elementele cheie intr-un mesaj reusit...
Scrisul pentru mine, mai ales mesajele catre oameni apropiati, este intotdeauna ca un ritual.
Prefer, uneori, sa scriu mai rar, dar atunci cand omul citeste, sa se insenineze, sa se inveselasca, sa se intristeze, indigneze, oricum ar fi, sa nu ramana indiferent, apatic.
Chiar povesteam azi cu o prietena de cat de frumos si special e sa compui cateva randuri intr-un mesaj, in locul banalului chat, care daca se mai si desfasoara tot mai frecvent, dilueaza farmecul si povestile...
Totusi, sunt oameni cu care, pentru ca imi sunt f dragi, desi peste mari si tari, sau cu care interactionez zilnic, ajung sa vb, mai mult sau mai putin des, pe chat, insa uneori imi e dor de un mesaj lung, gandit, dezvoltat frumos, argumentat, ingrijit, incarcat de amintiri, povesti, planuri si vise...
Am prieteni de-o viata cu care am ajuns sa ma vad si sa ma aud extrem de rar in ultimii ani.
O prietena care traieste in Londra, de ex. Nici chiar toate discutiile de complezenta de pe messenger cu x sau y colegi de liceu sau de munca, de ex, uneori exagerat de iscoditori / banali / obositori ..., in sfarsit, putine lucruri se pot compara cu mesajele incheiate sau momentele pe viu cand un om drag iti zice din tot sufletul: "Ana, sa stii ca te iubesc mult de tot"...
Ce altceva mai mult sa vrei? Putin timp petrecut impreuna, in scris sau o data la cativa ani fata in fata, dar de o calitate ce te poate incarca cu energie vie si pozitiva cat pentru un intreg cincinal.
In acelasi timp, ma gandeam azi... Pe cat de mare e bucuria unui mesaj de la prieteni, mai ales cand e lung si povestit si frumos desenat si, citindu-l, am impresia ca stau la o cafea de vorba cu acel om..., asa, pe cat de mare e bucuria in cazul asta, pe atat de amar e gustul pe care mi-l lasa oamenii care, odata ce isi schimba viata, traiectoria, programul, abandoneaza fara remuscari orice legatura.
Uita sau arunca la cos orice moment placut sau macar ofertant dpdv al discutiei si al finalitatii, dispar... Uita ca 2 randuri scrise o data la 6 luni sunt nu numai un gest frumos, ci si o dovada de omenie si de amicitie, daca poate prietenie e prea mult spus.
Uita ca e atat de usor sa te gaseasca, doar bunaoara au incarcat zeci de pagini imaginare de povesti, dimineata de dimineata, atatea luni...pe messenger, pe mail, pe facebook, pe blog...oriunde.
Uita sau vor sa uite sau ignora sau poarta pica... cine stie.
E trist, insa, sa observ asta. Nu stiu daca sa consider ca naivitatea mea si idealismul meu in ale prieteniei savori mi-au mai dat un bobarnac si omul ala doar mi-a irosit parte din energie, a luat cu el parte din secrete si a facut ghemotoc la tombeorn tot fluviul de vorbe dintre noi sau sa raman consecventa in a pretui relatiile inter umane si in a acorda mereu acelasi credit, entuziasm si timp alocat, pentru ca viata rezerva mereu surprize cand te astepti mai putin...
Deviand putin de la strict subiectul emailuri catre prieteni, pot spune ca ii port mereu in inima pe acei oameni, extrem de putini la numar, poate de aia sunt si atat de speciali in ochii mei, care, idiferent cat de rar, cat de tare s-a distantat relatia sau daca exista sau nu contrari pe diverse teme, mi se adreseaza mereu, si-ntr-un mod extrem de natural si de nemascat, cu numele sau formulele de alint de odinioara.
Sunt legaturi care, odata create, raman nealterate in esenta lor, iar eu gasesc aspectul asta unul dintre deliciile de nepretuit ale vietii si ale prieteniei!
.......................................................

Long time no see

2010-05-20T23:38:00.004+03:00

Buna seara, buna seara!
Ce, credeati ca am abandonat (de tot) micul blog roz?
Mmm, nu.
Deci nu va bucurati(un aviz amatorilor e mereu binevenit...)
Asa.
Mi-am pus 2 cupe de inghetata intr-o ceasca mov, una de cioco, una de vanilie, si astept sa se topeasca un pic, mie asa imi place inghetata, putin topita, nu prea exotica la gust, conservatoare in arome, cu putin praf de biscuit deasupra.
Pai, na, ma gandeam ca poate e cineva curios cum prefer inghetata.
Acum stie. :P

Apoi, in timp ce inghetata se apropie de stadiul perfect pentru a fi degustata, eu defilez prin casa in pantofiorii mei cu tocuri de 9 (cm), nu de alta, da' mi-am cam pierdut execitiul "la inaltime" si ma gandesc ca in 2 sapt, la nunta, sa pot face piruete fara te miri ce rupturi de glezne :))))
Deci exersez.
Si tot in acest timp, ma gandeam eu asa, ia sa mai dau cu subsemnatul aici.
Oh, de mi s-ar "inregistra" pe un suport virtual gandurile in momentul in care imi survoleaza cap'sorul, ce bine ar mai fi! As fi scris multe posturi incitante si interesante pana acum.
Am avut cateva porniri de a scrie, plina ba de entuziasm, ba de furie, insa ceva m-a oprit mereu.
Aproape ca a trecut si luna mai. In 10 zile plec in vacanta. Mi-e atat de dor de vestul Europei, abia astept!!!!
Ungaria, Austria, oh, Viena, febletea mea, Germania, orasele mici, castele, aer auster, atat de drag mie, mii de km, Italia, ferry-boat, mini croaziera, Grecia, acasa...si inapoi in Romania. Mai e putin.
A trecut si luna Mai, aproape toata, una dintre cele mai neprietenoase luni...
Cumva asemanatoare cu Mai 2008, cand, desi mai putine belele de sanatate, spaimele si ingrijorarile(dovedite nefondate) au fost aproape insuportabile pentru psihicul meu...
A trecut si examenul, cu bine sper eu. O sa aflu in August. Am avut emotii, dar apoi am fost atat de fericita si de incantata ca l-am dat, incat ma intrebam de ce am asteptat atatia ani, cand pentru mine examenul asta mereu va fi mult mai firesc si mai simplu decat pentru multi altii.
Saptamana trecuta am fost la Pitesti. Cu treaba. Cu "copiii mei". Au luat si premii.
A fost frumos, obositor, intens, cu accente amare, dar acoperite in final de satisfactii mult mai valabile.
Iar m-a intrebat lumea in ce clasa sunt, la ce grupa particip, ce caut in biroul directoarei... :))) E chiar amuzant, mai ales cand le pica fata. :)))
Ah, dragilor, mi s-a topit de tot inghetata, ma duc sa o sorb, sa mai fac cateva ture, ador sa stau cocotata pe tocuri hihihihi.
Ne auzim curand.
.................................................................

"Amuzament" de primavara...

2010-04-28T16:21:00.002+03:00

Niciodata nu cred ca am intruchipat mai bine ca acum zicala aceea populara cu "toate cate bube rele....", stiti voi continuarea.
Dupa imposibila durere de gingie de dupa plecarea la cele vesnice a maselutei de minte nr 2, a urmat etapa strong: compresia nervului ulnar(din cauza exercitiilor cu gantere), ala de la cot, durere la indoirea bratului asemuita cu un electro-soc. Minunat, nu-i asa?
Deosebit.
Sunt in faza ultima a rabdarii, plang ba de durere, ba de suparare ca fara o mana dreapta indoita nici nu banuiam cate nu poti face si ce oribil e...
De exemplu acum astept cuminte sa vina o prietena sa ma ajute sa-mi prind parul, turbez ca nu ma descurc singura si, desi am incercat diverse trucuri, cu o dreapta intinsa nu reusesc mare lucru.
N-are rost sa mai zic ca nu le am cu suportarea durerii cu stoicism si fara vaicareala.
Un mijloc, o masea, un cap mai trec cu calmante, cu somn, dar senzatia difuza si acuta de carcel, cand incerc sa indoi bratul. nu trece cu nimic. Si mi se blocheaza mana in durerea aia speciala.
Luni, in prima intalnire cu fenomenul, pt ca nu am fost precauta si am sperat ca peste noapte a trecut miraculos incalecarea de nervi, ligamente, ce-o fi acolo, m-am socat de durere, m-am facut livida, de spaima probabil, auzeam un fosnet in urechi si ma luase ameteala aia ca dinainte sa lesini.
Mda, apoi mi s-a zis ca durerea aia ,cand e atins nervul din cot (sa te doara-n cot, auzi, cine ar fi zis...), e precum electrocutatul. Sper ca pe asta din urma sa nu apuc sa il experimentez vreodata...
Cam asta. Am obosit scriind si nici nu mai am ce sa zic.
Ma mai duc o tura azi la tanti Sina dintr-un sat apropiat, renumita pentru mainile vrajite care aseaza la loc umeri, oase si, sper eu, si nervi.
Ah, da, englezii se refera la afectiunea asta cam asa: as hitting one's "funny bone."
Amuzant, intr-adevar...
...................................................

Imi place de mine atunci când * ...

2010-04-16T02:11:00.009+03:00

*Sunt aiurita, cu capu'-n nori si cu un aer pierdut de Ally McBeal in dificultate intelectuala.

Ca atunci cand, iesind de la un spectacol zilele trecute, o prietena de familie imi zice foarte natural si fara pregatire psihologica inainte:
"Trebuie sa-ti fac cunostinta cu viitoarea ta soacra!"
beep...beep...beep...beep
...!!! blank total !!!...
beep...beep...beep...beep
Inchipuiti-va unul din momentele acelea hilare din mai sus mentionatul serial cu personaj omonim, cand timpul in jur se opreste, iar in capul personajului se deruleaza cu incetinitorul cele 10 secunde de ganduri amestecate si dubioase.
Asa si eu.
Privire tâmpă, reactie zero, mimica zero, ochii atintiti in gol, timp in care cu mare dificultate incercam sa prind ideea de baza. Si incepusem: deci, ca sa-mi fie cineva soacra eu ar trebui sa... dar nu, zic... nu asa. daca ea mi-a zis ca trebuie sa-mi faca cunostinta cu viitoarea mea soacra inseamna ca batea un apropo..., dar nu, zic, nu are sens, asa hodoronc tronc, tam nesam, sa-mi fac glume despre fii-su, fiu pe care de altfel il stiu prea bine din generala si nu cred ca e cazul acum de insinuari glumete pe un teren total neprielnic...
M-am indepartat de subiect, imi zic. Sa reiau. Deci cum?
Daca ea vrea sa-mi faca cunostinta cu viitoarea mea....asa, asta ar insemna, automat, ca nu e ea, nici la misto zis, soacra, pentru ca, Doamne iarta-ma, pe ea o stiu...bai, ce naiba vrea sa zica, nu inteleg!!!!!
Daca ea vrea sa-mi faca cunostinta cu...
Cred ca in momentul ala neuronul meu batea nervos in piciorus intrebandu-se cum sa sudeze firele alea multe si colorate intre ele ca sa se infiripe sinapsa...
:)))
Lungesc privirea senina si putin senila ...
Cred ca in tot haosul din mintea mea, reusisem sa strecor, total involuntar, si un gand despre the guy, the guuuuuuuuy, my little crush despre care parca am mai ciripit ceva pe aici mai de mult si care atunci se afla, din motive ce se legau de locul si momentul in care ma aflam, in top 3 ganduri de moment, dar despre asta, intr-un episod urmator din seria "Imi place de mine atunci cand..."
Asa...

Doamna se dumireste ca eu provin de pe alta planeta si insista, cumva in ajutorul meu:
Stii, zice, ca eu mai am un baiat...
Say what???
Cum adica mai are un baiat? Unul singur are, stiu eu sigur!!! Ca si eu si el suntem singuri la parinti...
Ea: un baiat infiat.
Neuronul: Lady, fiinta asta in capul careia ma aflu e tuta la ora asta, las-o cu ocolisurile, incearca ceva mai concret sa terminam odata cu chestia asta!!
Ea: da, zice, prietena mea cutare are un baiat...si e ca si baiatul meu...
Eu, in mintea mea: Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, bai, CAT mi-a luat sa ma prind?
Deci cat? O ora??
Ea, intr-o dulce completare: cand il vad pe el, te vad pe tine si cand te vad pe tine, il vad pe el...
Aaaaaaaaaa, deci nu, nu nu nuuuu, pana aici!!!
AICI zic. Ia, hai, eu am plecat, am....treaba. ASTA era??
Jesus, cat mi-a luat sa ma prind?? CAAAAT???
Un spatiu temporal incomensurabil in opinia mea pe care nu mai bine il umpleam eu gandindu-ma tot la the guy? La buclucasul meu crush? Offff!!!
Bine, totul a decurs cam....2-3 minute maxim, neuronul asudase, surmenat de lipsa mea de reactie, a sudat firele, sinapsa s-a produs, eu m-am luminat (desi, in final, preferam sa nu inteleg aluzia), neuronul s-a asezat comod pe canapea lui dandu-si ochii peste cap, iar eu am zambit sec, i-am zis un "haha..., ce gluma buna"(not!) si am schimbat subiectul!
Ce oameni, dom'le, ce oameni!!! :P
.............................................................
PS- pai sa ne mai si amuzam, nu-i asa? :P
.............................................................

Duminică cu aromă de lămâie

2010-04-11T14:40:00.004+03:00

Nu foarte dulce, nici acra, doar atat de acrisoara pe cat trebuie, cu o aroma delicioasa si o consistenta de biscuite sfarmicios cu crema deasupra, tarta de lamaie e un deliciu!
Reteta este de la Mazi. Normal, de unde altundeva? Hihihihi :)

PS- e o reteta usoara, daca ignoram faptul ca mie mi-a luat 2 ore sa o fac(sunt o indemanatica, dupa cum se poate observa), cam toate recipientele din bucatarie si asta undeva aproape de miezul notpii, ieri, iar lumea deja privea cu scepticism posibilitatea de a mai servi si desert dupa noodles cu bastonase de legume...
Eh, bine ca a iesit. Iar eu nu am piedut nimic ca am mancat abia azi, caci rece e muuuuult mai buna.
.........................................

Pentru că e soare afară ...

2010-04-10T11:27:00.005+03:00

Si, desi florile le-am luat initial pentru mama mea, le "ofer" simbolic si celor care asteapta primavara, celor raciti si "in balon", asa ca mine(Mana, sunt si pentru tine, sa te faci bine!!), celor de peste mari si tari unde ciresii deja au inflorit, cred (Ina, Ina, Ina!!!), celor care se plimba (Gabriela :P), celor unde soarele e o raritate (Barbie), prietenei mele Silvia, care sta in pat dupa o operatie usoara, micutei Katerina, pentru ca poarta asa un nume frumos si oricui mai trece pe aici si ar vrea sa ia buchetul la ea/el acasa hihihihi :).
Iar daca am uitat pe cineva important, well, feel free to speak! :P

PS- melodia e o noua descoperire si o adoooooooor!!!

...................................................

In balon...

2010-04-08T02:10:00.001+03:00

Precum Alice si a ei rabbit hole, asa am cazut si eu de o vreme incoace intr-un balon contemplativ. Am poposit pe nepusa masa intr-o lume paralela, intr-o stare de pasivitate si de contemplare nemaivazuta si teribil de absenta.
Azi a fost o zi ceva mai speciala. Primul indiciu a fost ca, pe marginea interioara a trotuarului fiind, am simtit un vartej puternic si la cateva fractiuni de secunda apoi m-am trezit in strada, speriata si ametita, caci in viata mea nu am simtit ca-mi fuge, la propriu, pamantul de sub picioare si mi-a fost frica sa nu ma pot opri si sa ma prabusesc la pamant.
Nu stiu ce-a fost chestia aia, dar banuiesc ca vine la pachet cu raceala, starea proasta, plamanul imbufnat, somnolenta si pasivitatea din ritualul zilnic.
Mai pe urma ziua mea speciala si deloc contemplativa a capatat accente ceva mai profunde si am servit, fara sa comand, o portie de sfidare clasa I.
Nici nu mai conteaza de ce si cum si de la cine.
Tot ce am acum in cap acum e... in ce vremuri traim, oameni buni?
Ce e cu lumea, ce e cu tara asta, ce se intampla?
Eu simt ca nu mai apartin acestei lumi, ca se intampla lucruri peste puterea mea de intelegere, ca nu imi gasesc locul si nici puterea sa inteleg, sa lupt, sa razbat, sa rezist si ca, mai mult, imi vine sa raman ferecata in lumea mea din balonul contemplativ.
~~~
In alta ordine a lucrurilor, data fiind starea mea generala proasta, nici nu am mai scris pe blog. Si ce sa scriu? Nici acum nu stiu cum de am inceput sa tastez si nici daca textul prinde sau nu lumina blogului, caci deja imi pare lipsit de finalitate...
M-am indepartat putin de lumea virtuala lately, preferand si multumindu-ma sa citesc doar unele opinii, sa constat ca si altii mai simt ca mine, sa observ cum unii au gasit cheitza fericirii sau macar a unei primaveri timpurii si inseninate, sa contemplu, dupa cum ziceam...
Singura pofta adevarata din prezent e sa tac. Parca niciodata nu am simtit efectiv nevoia de a tacea. Stiti, poate aprea bizar, dar ca atunci cand exasperat si disperat si la capatul unor rabdari, vrei sa urlii, asa si eu as vrea sa tip a tacere....
Faptul ca ma sfortez acum sa scriu e cumva doar o exceptie de la ceva de a devenit regula de aproape o luna...
Toate experientele mele de la inceputul anului pana acum au fost stropite cu dezamagire, cu uluire, cu uluire si dezamagire. Cu gust amar, cu descurajare, cu pasi in retragere...
Simt tot mai mult si tot mai des si tot mai acut ca tara asta imi face rau. Un rau (aproape) fizic.
Alunec uneori in vartejuri de gandire si imi spun ca vina acestui diagnostic imi apartine in mare parte si ca tot eu sunt cea care va trebui sa gasesc o cale cristalina de a rezolva si problema si starea si tot.
Privind drept si in prezent in viata mea nu deslusesc mare lucru, insa prvind in urma cu 2-3 ani (oh, da, aceste aruncari cu privirea in trecut, ce tristete pentru cei care au reusit sa priveasca inapoi doar in viitor....) si, prin comparatie, simt ca am imbatranit cu 20 de ani, sufleteste vorbind. Ce trist, serios, imi pare f trist!
Tot ce pot sa mai sper e ca, la un moment dat, sa-mi revin si, tot precum Alice, sa imi iau din nou viata in maini, sa sparg balonul de sapun visator si pasiv si sa imi regasesc bucuria aceea a lucrurilor marunte...si visele (dragele mele vise) si planurile si muzica interioara si....
....................................................

Ca să începeți bine săptămâna

2010-03-14T23:33:00.004+02:00

O painica proaspata si calda, chiar de mine plamadita.
(Ok, zilele trecute, insa acum am apucat sa vi-o arat si voua)
Foaaaaaaarte gustoasa, dar sa stiti ca eu am mancat doar o bucatica, iar in rest am tot impartit la prieteni (ca sa ma laud, desigur :))) ) si am primit numai urale si interjectii gen "mmmmmm", aaaaaaaah, cat de buna e", "ioooooooi", mda, din astea si nu, nu va ganditi, e vb doar despre reactia dupa ce au gustat din minunata margareta delicioasa si aurie, nimic altceva.
Ah, desigur, reteta ii apartine gurului meu culinar, Mazi.
Ah, apropo, care Mazi este din martie, yeyyyy!!!, redactor sef Good Food.
Care va sa zica, se poate sa "pot" si un post scurt si la obiect, dar, zau asa, nu au mai mult farmec posturile lungi si pline de "substanta", unde bat campii cu gratie? :)
Eh, zic si eu...
Sa aveti un inceput frumos de saptamana. Eu voi avea, cred, o saptamana usoara si astept primavara asta ODATA!!!!
...............................................

Cocktail din palavre, înghețată și facebook

2010-03-12T23:09:00.006+02:00

Buna seara, buna seara!
Ce faceti vineri seara?
Pe unde mai iesiti, pe unde mai umblati? Cum va mai ascundeti de iarna asta incapatanata?

Eu, azi, ca in cele mai multe zile de vineri ale mele, am savurat o dimineata luuuuunga, cu o cafea buuuuuna cu aroma de vanilie si hazelnut, m-am pisicit de pe o canapea pe alta, am rasfoit reviste si am cascat gura la tv. Pentru ca avem un prieten olandez in vizita si pentru ca oricum aveam ceva de rezolvat in Sf.Gheorghe, am plecat inainte de pranz pana intr-acolo. Oraselul mic si mort, dupa gustul meu, liniste si aer de comuna, insa cu o cofetarie absolut dementiala, chiar vizavi de magazinul lor universal in centru, unde totul e proaspat si bun, prajiturile au un aer de "la bunica acasa", iar inghetata lor produsa acolo are cea mai elastica si cremoasa consistenta din cate sortimente romanesti de inghetata am testat ever!! Ca sa nu mai zic ce ieftin e!
Am platit 45 ron pentru 2 eclere si un cremsnit (eu am servit ecler, daca erati curiosi), o apa plata si o cafea si 1 KG de inghetata asortata(pentru acasa).
Ei, merita o plimbare la Sf.Gheorghe pentru asa un rasfat, nu-i asa?
Mai ales intr-o zi ploioasa si fff friguroasa.
~~~
In alta ordine de idei, pentru ca asa sunt gandurile si ideile mele, alandala si mereu pe fuga si uit ce vreau sa scriu, pierd idei, schimb subiectul, azi iar mi-am vazut tara prin ochii occidentalului rafinat si trait intr-una din cele mai stabile dpdv social, curate si libere tari din Europa, Olanda.
Si nu a fost placut. Omul, deja a nu stiu cata oara in Romania, nu a comentat niciodata nimic f vehement (si nici nu avea cum si de ce) sau cel mult spune ca nu observa imbunatatiri, vede numai banci peste tot, observa mizeria si gropile si degradarea, ba eu cred ca am fost mai vocala si mai indignata si de drumul absolut jegos si hurducait, de-mi venea sa o iau pe jos inapoi acasa, si de mizerie, si de starea deplorabila, in general, in care se afla efectiv orice sector al vietii si al societatii din Romania...Insa e trist, e trist pentru mine adica, pentru ca inca locuiesc aici desi ma simt cumva hartuita vizual (si nu numai) de tot ce ma inconjoara si e peticit, scorojit, ruginit, rupt, crapat, murdar, prafuit, invechit, iar daca nu, e ostentativ, vulgar, sclipitor de kitsch...
Oricum, am fost moderata spre linistita in comentarii, pentru ca am decis ca asta e, nu e vina mea ca tara asta arata asa, nu-mi cer eu scuze, prin simpla mentionare a nemultumirilor mele, pt aceste lucruri si nici nu vreau sa las impresia ca ma "lepad" de locurile mele natale, ca sa dau bine in ochii occidentalului obisnuit cu un total alt nivel de trai.
Ma dor oricum extrem de multe lucruri(sau, mai corect, le resimt ca pe niste dureri) de aici, ma revolta, ma chinuie, ma intriga, ma dispera, pana ajung sa ma lase rece si scarbita, pentru a mai incerca sa gasesc justificari sau intariri ale starii de fapt...
~~~
De cate ori merg cu masina, imi rezerv cateva momente de meditatie, de introspectie, mereu exista niste pauze de conversatie in care ma pot afunda cu nasul in geam si sa privesc inert in zare...
Si ma gandeam azi ca niciodata nu am fost la Timisoara, desi se zice ca e asa un oras frumos ce merita vizitat. Insa eu nu vreau si nici nu concep, deci nu merg daca nu e obligatoriu, 10-12 ore cu trenul sau cu masina ca sa parcurg 3-4 sute de km...
Merg rar la Constanta(unde nu-mi place orasul, iar la Marea Neagra am fost doar de 2 ori in toata viata mea, in noiembrie :))),as merge, insa, cu drag, pentru prietenii de acolo), pentru ca turbez la gandul de a pierde o intreaga zi in tren, iubesc calatoriile cu avionul, dar detest mereu drumurile pana si de la aeroport, care de cele mai multe ori dureaza mai mult decat check-inul si zborul propriu-zis. (well, da, si asta numai pt ca inca nu am fost in Brazilia, New-York sau Australia, desigur)
~~~
Si in alta si ultima(cred) ordine de idei pe ziua de azi, tot azi in masina se dezbatea intens la Europa FM despre retelele de socializare de pe internet.
Si, dupa 5 min, am mutat pe altceva, unde era melodia asta minunata care merita mult mai multa consideratie decat discutia.
Stiti care e treaba? Eu m-am saturat de discutiile savantico-filozofice cu note de conspiratiuni mondiale despre Facebook. Nu inteleg de ce unora li se pare atat de ofertanta palavrageala pseudo-intelectuala despre cat de periculoase sunt site-urile astea, despre cine are sau nu cont, despre cum sunt oamenii in mediul virtual.
Unde e problema, ca eu nu inteleg?
Era una azi care zicea ca "lumea pe facebook nu e ca in realitate, oamenii nu sunt ceea ce par acolo..., e o masca, bla bla bla".
Mai, fetito, imi venea sa-i zic, dar de unde stii tu cum sunt oamenii? Si, important!, poate daca nu ai cauta sa cunosti vreun fat frumos pe facebook, si ai avea acolo doar prieteni din viata reala, plecati sau aflati in cele 4 zari, nu ai avea surprize.In schimb mie, na, ca-mi place Facebook si nu gasesc nimic dubios si nimic care sa atenteze la libertatile mele. Mi se pare un mod simplu si comod de a tine legatura cu prietenii mei din alte colturi de lume, carora nu am timp, tuturor, sa le trimit emailuri cu updateuri, nici sa uploadez pt fiecare poze noi.
Ah, iar daca nu imi pun acolo poze in care vreun doritor sa-mi poata numara alunitele de pe corp, asta inseamna ca nu sunt ceea ce par? Daca nu ma arat in toata splendoarea mea (modestia, stiu), inseamna ca imi caut refugii pe internet?
Bai, dar nimeni nu-si pune problema ca, poate, in unele cazuri esti mai "adevarat" (ce exprmare de catier, ma iertati), mai real (there you go, am gasit cuvantul mai frumos) si mai "tu" decat esti uneori, pt unii, in viata reala. Blogul asta, de exemplu, sunt eu, cine naiba sa fiu? De ce m-as chinui sa scriu altceva decat ce am in cap (sau ce nu am, uneori, dar e ok, nimeni nu e perfect ;))) ), dar asta nu inseamna ca, daca ar citi, vreunii dintre cunoscutii mei nu ar fi mirati sau nu ar crede ca, wow, tu nu esti asa. Unii, repet.
Eu zic doar ca well, inseamna ca nu ai fost prea atent la cum sunt de fapt sau ti-a convenit sa intelegi altceva saaaaaau nu ai avut curiozitatea sa afli cum sunt eu cu adevarat. Valabil si pt Facebook, ba mai mult, acolo e si mai simplu.
Dap, bine, va pup. Weekend frumos.
PS- mai am cateva chestioare pe lista de asteptare pt blog, asa ca poate revin zilele astea, stay tuned ;)!

Apatie de primăvară

2010-03-09T01:08:00.009+02:00

Anu' asta, pentru ca, de fapt, nu avem primavara (ci un soi de iarna nesimtita care face misto de noi- cine mai prinde stirile prin Romanica, stie ca este un slagar deja sa cataloghezi orice ca fiind nesimtit), nu avem nici astenie.
Ah, cum foarte simpatic mi-a zis bunica atomica acum cateva zile, incurcandu-se in cuvinte, ca pe ea o oboseste anestezia aia :))) adica astenia :P adica sa inteleg eu ca nu mai are chef sa dea ture singurica prin Carrefour (locul de joaca al tuturor octogenarilor cu adrenalina) si sa fac bine sa ma duc cu ea, sa mergem si noi ca fetele la o plimbare si o amandina dupa.
Dar revenind...
O apatie ce m-a cuprins... ah, vaaaaaaaai, inca de dupa Revelion, semn ca eu am primavara undeva in suflet, de si astenia, apatia, starea asta de nici un fel, dar generala, m-a cuprins cu atata convingere.
In toata pasivitatea si absenta ce ma tin prizoniera (hahaha, desigur, eu sunt victima imprejurarilor, daca nu ati inteles inca), surprind si mici semne de vitalitate la cota de avarie.
Reusesc sa imi creez sau sa apreciez mici bucurii, chiar si in conditiile in care saptamana trecuta mi s-a retezat in fasa cam cel mai mare vis pe care il nutresc in acest moment.
Am fost dezamagita, poate am mai zis, de atitudinea tipica a omului orgolios si cu un cult al personalitatii ce nu mai poate trece neobservat, de insistenta de a accepta niste false argumente... nici nu am chef sa mai zic. Eu ma bucur pentru mica mea realizare, pentru faptul ca am demonstrat ca, in 2 zile si o noapte, pot sa dau viata ideilor mele, intr-o forma de macheta si sa arate excelent, am dovada, imi ramane amintire si ma va motiva pentru viitor.
Apatia asta se manifesta si in relatiile cu oamenii. Dupa ultima rispia de energie cu privire la prieteni, m-am inchis in carapace si nu am chef sa vad sau sa socializez decat cu un grup restrans de persoane, ceea ce, pe de o parte, ma bucura, ma linisteste, sunt acei oameni cu care prin scris sau viu grai reusesc sa comunic, sa transmit, sa povestesc, sa impartasesc.
Pasivitatea asta, insa, ma transporta in nu stiu ce soi de stare de neimplicare, incat am ajuns iar sa am restante la mailuri taman catre acele persoane cu care comunic, de fapt, atat de natural si atat de frumos...
Sunt chiar mirata ca fix asta imi zicea si horoscopul, si despre dezamagire si interpretarea gresita a ideilor mele si despre indepartarea de unii oameni...
In fine...
~~~
Nu reactionez nici la stimuli exteriori, de 1 Martie, de 8 Martie... nu numai ca nu m-a interesat nimic, martisoare, flori, idei, iesiri, dar ma si agaseaza tot mai tare sfortarea asta plina de clisee si urari pompieristice.
Chiar am citit atatea pareri apropiate de ale mele pe temele acestea, incat ma feresc sa ma mai pronunt pe aceasta tema, de frica sa nu plagiez fara voie din cele spuse de ei, insa sunt in asentimentul lor.
Si nu stiu de ce, pe vremuri 1 martie era fun, era dragut, era cu martisoare, din acelea frumusele si finute, clasice, hornari, ghiocei, trifoi... Imi placeau cosuletele acelea cu ghiocei pe care ii luam din piata, erau atat de firavi si eleganti. Acum totul s-a transformat atat de mult in kitsch, incat nu mai reperez frumosul.
8 Martie ma lasa rece, la fel si chiar mai mult, nu inteleg si nu agreez petrecerile alea intre femei, iesirile exclusiv in gasca de fete fix de 8 martie, idiotenile ce se leaga de aceasta zi, care, pe vremuri, ca o baba ce sunt, era, mai mult decat orice, ziua mamei, aia imi placea, si mi-ar placea si acum, o zi frumoasa de primavara in care sa zici la multi ani mamei, bunicii, sa le iei o floare si atat...
Eh, dar ce ziceam?
Ca nu scriu si nu am chef si nu si nu, dar si cand incep mica serenada la taste, greu ma mai opresc.
Si posibil e sa si bat campii cu gratie, dar nu e vina mea, e apatia, astenia, anestezia asta de asa zisa primavara... :DAsa absenta cum sunt, sunt lucruri care inca reusesc sa ma irite sau, daca nu, macar sa-mi lase un mare semn de intrebare, ajungand sa ma declar cumva neputincioasa in fata.... cum sa o numesc ca sa nu risc sa jignesc pe cineva... in fata uluitoarei insistente umane in a persevera, a crede, a incerca...
Va zic acum.
E vorba de zecile de mailuri primite zilnic (si nu, nu e vorba de cele cu "o primavara mirobolanta" primite mai ales pe mailul de la office, care oricum m-au exasperat din cauza formularilor trambitatoare si foarte elogioase asa..., false, intr-un cuvant, care nu transmit nimic, desi atat de simplu ar fi, cu putina naturalete si finete, sa marchezi frumos imbobocirea primaverii) de la prieteni sau cunostinte. Inainte ma invadau "da-mai-departe-urile", insa acum ma sufoca pps-urile, cine naiba creaza milioane de pps-uri, frate?! Sa-mi ziceti, ca sa-l omor, de aia intreb!!!
Asa, deci mii, mii si miiiiiiiii de mesaje cu sfaturi de viata, sensibilisme si filozofeli, imagini celebre fumate de 5 ani, copii arsi si neajutorati, bancuri (uraaaaaaaaaasc bancurile primite pe mail), atentionari cu privire la monumentalele si catastrofalele conspiratii mondiale, mesajele zen, mesajele cu ingerasi, cu muzica, cu marturii sau filmuletele.
Nu mai pot!!!!!!!!!!! Nu mai pot cu ele.
Le sterg automat, asta pentru ca, din motive care imi scapa, inca nu am trimis si expeditorul la tomberon, relatia ce ne leaga in afara lumii virtuale fiind cumva inca importanta...
Nu inteleg de ce lumea citeste, gusta, crede asemenea farfuridisme....
Si nu inteleg de ce insista sa le impartaseasca si cu mine.
Am 2 luni in fata mea sa ies cumva, rapid, din plutirea asta din norisorul 12, si sa ma cufund putin in carti, caci saptamana trecuta, cu avant muncitoresc, am investit 60 de euro, un drum infect si nesimtit, cum altfel?, de lung la Bucuresti si o cerere completata in.... hmmm viitorul meu hahahaha, in speranta ca voi lua examenul cu pricina.
~~~
Nu-mi mai amintesc ce-mi propusesem sa mai scriu, insa printr-o fisura a balonului de aer somnoros arunc un ochi la vara ce are sa vina si, sincer va zic, abia astept sa inceapa!!! Abia astept calatoria imbarligata prin vechiul continent, nunta verisoarei mele, aerul Bavariei, soarele Italiei, caldura si sentimentul de acasa din Grecia...
Imi doresc nespus sa-mi revad o buna prietena de care ma leaga cea mai frumoasa vara a vietii mele si sa retraiesc bucatica vesela si tonica din puzzle-ul imens al vietii si deja imi imaginez cu cata bucurie as scrie despre asta, mai ales ca, in ultima vreme, dorul de duca escaladeaza rabdarea mea si accelereaza dorintele de a-mi gasi, cum bine zice Barbie, fusul orar la care inima sa-mi bata cu ritmicitate ideala, iar viata-mi sa-mi fie o tesatura de vise ce incep sa prinda contur...
Pana atunci, o... (hmmm hmmm, hai ca pot si eu sa zic, cu grija sa nu-mi musca limba hahaha), o primavara frumoasa :)))!!
Va pup!

PS- afara ninge ca-n povesti ...
...........................................

Eu când vreau să visez, visez!

2010-02-22T09:27:00.001+02:00

Da, da, da, ce urat (sau nu?) sa parafrazez proaspatul premiat film romanesc la Berlin.
Plus ca deja de sambata seara circulau pe Twitter glume pline de subinteles cu "Eu cand vreau sa pierd, pierd!"... :))))
Revenind, ma bucur enorm cand un vis nu-mi da pace, cand nu dorm noptile, iar zilele au un singur gand: acel vis, cand mi-e mintea goala de orice altceva, cand ma hranesc cu "seva" dorintelor mele...
Ca sa nu mai zic ca o asemenea mobilizare interioara si asa o focusare determinata imi lasa linistitorul gand ca nu am numai stofa de pierde vara boem.
Atunci cand am sansa(sau se prefigureaza vreuna) de a face ceva ce-mi doresc atat de mult, semn ca, de fapt, am o capacitate mare de mobilizare si organizare si munca, daca fac cu placere, atunci dintr-o data ideea ca se pot muta muntii din loc prinde contur.
Yeah, right. uneori uit ca traiesc intr-o lume in care, cu mici exceptii, a ajuns sa-mi fie lehamite sa visez (ceea ce e grav, stiu!).
Scriam postul asta anul trecut si pluteam datorita fericirii transmise de un vis nevinovat.
La un an distanta, sunt mult mai reticenta in a-mi verbaliza visul, desi mintea imi mai fuge si-si face singura planuri si vise, ca un exercitiu de imaginatie si de visare extraordinar pentru un suflet insetat de asa ceva.
Iar cand totusi se intampla sa-l scot la lumina, organizat, in scris, argumentat si frumos impachetat, sunt usor si foarte rapid dezamagita, nu de refuz sau de posibila imposibilitatea a realizarii, cat de atitudine, de falsitate, de acel natural "nu se poate" al nostru sau acel "ai idei grozave si iti dau dreptate, DAR..."
Nu mi se pare ok, dar m-am obsinuit, deja visez mai rar (primul si cel mai important semn ca se impun masuri drastice si, speram, schimbari de coordonate geografice, poate spre altele unde multitudinea de vise si optiuni si caractere sa fie oaza mea de libertate).
Si pe modelul "I'm not crazy, I've just got issues", sincopele mele de incredere sunt suficiente pentru a-mi scurtcircuita sistemul, panoul general de vise si dorinte, lasand un bec de avarie palpaind...
Oare vreau prea mult si nu exista bunavointa, oare nu am competenta pentru a face ceea ce-mi doresc, oare e justificat sa mi se faca sila si sa fiu dezamagita de reticenta si de mentalitatea din jur sau ar trebui sa servesc o limonada rece si sa urc mai departe si cu mai multa perseverenta spre ceea ce stiu ca mor de drag sa fac, doar ca inca nu am dovedit ca pot...?!
Dileme.
...................................

Imi pare rău...

2010-02-18T10:22:00.001+02:00

Ca lumea alege uneori sa masacreze copaci batrani si plini de poveste, doar pentru a avea mai multa lumina, mai mult spatiu pentru un joc de lego cu caramizi adevarate...
Imi pare rau ca au voie sa faca asta (de fapt, nici nu stiu legile, dar am invatat eu ca in tara asta se pot ocoli cu maiestrie, nu asta e problema), ca sunt case care isi schimba propietarii ca pe sosete si fiecare nou locatar mai molesteaza putin obisnuinta vizuala a zonei.
Ma uit pe geam si am senzatia ca tocmai m-am mutat intr-un nou cartier. Chel.
E prea clar tot peisajul, prea lipsit de umbre, pasarile si in special mierlele nu mai au unde sa leneveasca, trancanind in ciripituri cristaline in miez de noapte...
Totul e mai expus acum, am o priveliste cu raza foarte lunga, nici nu stiam ca in spatele acelor copaci erau atatea ferestre (si atata gri si mohoraciune si mormane de cladiri)
Lumea construieste haotic, fara gust adesea, fara o armonizare a caselor in peisaj, urla unele culori de te dor dintii privindu-le, unele sunt prea inalte, prea uriase si, oricum ar fi, nu vor cadra niciodata impreuna cu mostenirea lui Ceausescu.
Ma intristez sa vad blocuri reabilitate termic spoite in culori aproape fosforescente, in loc sa se preocupe cineva de aspectul frumos al cartierelor, sa existe o paleta de culori potrivite pe care sa le foloseasca lumea, sa iti incante privirea noile rasarite blocuri tapetate pe exterior...
Imi pare rau ...
Singura consolare e ca vad muntii in toata splendoarea lor (dar pe ei i-am vazut de ani de zile, la fel si inaltul cerului si frumusetea norilor, copacii nu imi stateau in cale), de foarte aproape pana haaaaaat departe si ce frumosi sunt!!
......................................................

High Tech Sweet Home

2010-02-16T15:24:00.005+02:00

Duminica. Zi frumoasa, soare afara (sau n-o fi fost soare? eu asa retin), cald inauntru, voie buna, trancaneala...
Sa vedem un film. Sa vedem, cum sa nu.
Am ales un film. Nu, nimic de "valentinica's day", nu ne plac siropurile.
Intr-o casa plina de aparatura high tech te gandesti ca deh, intr-o duminica lasata de sus am putea vedea un film intr-un soi de HD casnic, adica nu la pc, nici la laptop, ci la tv.
Ca doar exista un WD mini TV, exista stickuri si multa bunavointa...
Eh, si intre discutii despre rutina dintre 2 oameni, preocupari comune sau nu si relatii(eu cred ca intr-un cuplu sunt utile si binevenite discutiile astea), intre niste bruschette cu legume si o cafea aromata si o cvasi-contrazicere despre playstation (pe care jucarie cred ca va trebui sa o scot din lista neagra si sa accept ideea ca, asta e, barbatilor le place uneori sa se joace, le face cu ochiul fie o FIFA 2010, fie ideea in sine de gadget, fie dorinta de a avea si ei ceva a lor cand noi stam cu orele la povestit sau in dressing sau la Sex and the City sau rasfoind carti si reviste in tihna), intre si printre toate astea, ne-a luat mai bine de o ora sa punem in scena improvizatul cinema domestic.
S-a luat stickul, s-a infipt in locul prielnic, s-a copiat filmul dorit si inca unul, de rezerva.S-a "insurubat" cablaraia si stickul in mini tv-ul pregatit. Ne-am asezat comod, am dat play. Hop! Nu mergea cum trebuie. Ok, butonita 10 min, poate asa, poate asa, poate cablul, poate stickul... Nimic.
Ahhh, cum de nu m-am gandit? Merge stick-ul si la dvd player. That's it!
Scos, mutat, montat. Ah, uite la ce folosesc toate dracoveniile astea, ai de unde alege.
Yeah, right! (NOT!!!)
Dupa 10 min in care nu intelegeam daca citeste stickul sau nu l-am montat bine (nu-l montasem bine) si dupa ce a catadixit sa-l si citeasca de-a binelea si dupa ce am butonat isteric de 600 de ori, pentru ca desfasurase folderele si scosese la inaintare toate pozele din el, plasand filmele in capat, fara posibilitate de a ajunge la ele in sens invers sau altfel decat prin precizia ritmica a lui "next", dupa ce am reusit sa vedem si noi o imagine care promitea inceputul unui film si dupa inca 10 min de vizionare cristalina :))), s-a oprit. Si n-a mai vrut cu nici un chip.
Liniste. Priviri care parca spuneau: "slab cinematograful asta, dom'le, cine e patronul sa depun o plangere si-mi vreau si banii inapoi" :)))
Un telefon, doua telefoane, pus, scos, tras, mutat.
Revelatie!
La WD Mini TV merge si hard diskul portabil. Ahhh, CUM de nu ne-am gandit????
Si am pierdut si juma' de ora si am vazut si inceputul filmului de 3 ori deja.
Da, deci cooperativa munca-n zadar, cum ar fi. Minunat.
Ok si de la capat. Pus filmul, montat usb-ul, insurubat cabluri, asezat comod, play!
In final, a meritat filmul. Un film optimist si light, ca de duminica, plin de muzica si de candoare, f frumos.
Trecand peste tevatura creata, peste regretul ca nu ne-am dus direct la cinema (dar mie nici acolo nu imi place sala si nici ce filme rulau) si peste faptul ca nu am reusit sa conectam si boxele amplificatorului la tv, fiind conectate numai la satelit, totusi a fost o duminica frumoasa. :)
Morala: prea mult HD-WD-HDD-USB-Hi-fi-and-other-cool-stuff :)) dauneaza, un singur playstation ne era indeajuns :))) (avand si iesire la tv si mega ultra compatibilitati necesare, nu stiu, doar am auzit, eu eram pe punctul de a ma multumi cu Saptamana de Stiri de pe Antena3 si gata, hahaha), iar dincolo la calculator se vedea mai bine si in timpul asta vedeam si 2 filme! :)))
..................................................................

Pasiunea pentru culoare

2010-02-15T08:59:00.002+02:00

Sau Agatha Ruiz de la Prada.

Favorita mea in materie de design si culoare, mai ales in domeniul papetariei.
Poate nu m-as imbraca cu tot ce a creat si nici nu cred ca mi-as decora casa exclusiv cu creatii de-ale ei, insa are un talent pentru forme si culori dulci, placute ochiului, atragatoare si extrem de tonice.
Rochita stil english breakfast ar fi buna la un carnaval, insa rochia galbena si paltonasul roz le-as purta cu incredere.
Iar ochelarii aia sunt foarte haiosi. Ar insenina pe loc ziua cuiva.
Imi plac oamenii care au curaj sa anime totul prin culoare, pastrandu-se, totusi, in sfera bunului gust.
Eu traiesc pentru culori. Sunt adeseori conservatoare in vestimentatie, evit papagalizarea, cel mai adesea eleganta suprema si rafinamentul il gasesc tot in tinute negre, insa am si momente cand vreau pete de culoare pe mine.
Si in special ador accesoriile, birotica, papetaria (al carui fan maniac sunt) colorate, vii, vesele, copilaresti, luminoase.
.......................................................

Amalgam de ganduri

2010-02-12T01:01:00.003+02:00

LATER EDIT - Simplul fapt al exprimarii acestor lucruri de mai jos, mi-a oferit o panorama mai senina a situatiei si a optiunilor, sunt mult mai detasata, stiu ce am de facut, si cum, si daca.
Si as fi vrut sa scot textul, pentru ca menirea principala s-a implinit, insa mi s-a spus ca e bloglul meu si ma reprezinta, asa incat las textul aici, ca marturie a unei nopti ingandurate si amalgamate cu ganduri diverse, dar si a unei dimineti senine si optimiste.
~~~~
Mai iau o gura de cafea (fara cofeina!!!), ma mai gandesc, ma demachiez, urmeaza ritualul crema-hidratanta-plus-crema-hidratanta-de-ochi-care-va-fi-curand-inlocuita-cu-crema-contur-de-ochi-pt-preventia-primelor-riduri (yep, sambata la dermoanaliza mi-a iesit o elasticitate scazuta a tenului in jurul ochilor, dar ma bucur ca am un tip normal de ten, fara zona T cu probleme si fara deshidratare, mi-a iesit un procent de 90% al hidratarii, ceea ce e fenomenal; dar sa revin), ma tot gandesc, sunt epuizata sufleteste. Toata dupa amiaza am fost asa, de ceva timp imi dau tarcoale gandurile astea, insa azi cu atat mai mult.
Niciodata nu am folosit blogul pentru chestiuni prea personale si nici nu acum nu o fac, nu explicit, consider doar ca dezbat (mai mult eu cu mine) o problema, o nelamurire, o scurgere de energie pentru ceea ce stiam ca e o prietenia solida si de cursa lunga si, de o vreme, e doar o boare care ma epuizeaza si care mereu imi da acelasi semnal: tensiunea. In aer, intre noi, oriunde.
Ma invart in cerc, o iau pe toate partile logicii si ale ilogicului, o iau emotioal, o iau rational, o iau prieteneste, omeneste, prosteste, sunt pe rand nervoasa, naiva, credula, idealista, trista, las de la mine, apoi ma intreb daca e ok, apoi imi cercetez a nu stiu cata oara comportamentul, ce am facut, ce n-am facut, acum, mai demult, in general.
M-am purtat frumos, am neglijat ceva, oare am dat prea mult, oare apreciaza cineva? Oare ar trebui, asa ar fi normal?
Nu asta astept, dar exista reciprocitatea consideratiei? Exista prietenie si pe partea cealalta sau joc tenis singura la un perete surd care nici nu mai intoarce mingile, ci le inghite si tace?
Care e capacitatea normala si admisa a unui om de a purta pica, suparare, nervi, orice e negativ?
Si cum ii cantaresti justetea? Cine are masura?
Dar exista vreo masura atunci cand refuzi dialogul, inabusind orice initiativa pasnica de conciliere a ceva ce de fapt nu stiu si nu inteleg ce e de data asta.
Dupa un timp, ne obisnuim cu cei de langa noi. Ii acceptam asa cum sunt, ii iubim la fel si dupa scurtcircuituri emotionale, de moment, de context, de toane, de vreme si de oboseala.
Insa ce faci atunci cand tactica e schimbata? Cand mesajele sunt putine si difuze, cand evita dialogul, dar iti plaseaza in brate gandurile, na!, ia si fa cozonac cu ele, rupe-ti mintea in 3, ghiceste ce am, eu nu zic ca nu am chef, dar tu da-te de 3 ori peste cap, poate imi ghicesti supararea...
De ce mereu e unilateral acest intreg proces? Exista vreun fraier in povestea asta?
Si daca da, de ce e mereu acelasi, cat ar trebui sa mai stea in forma turtita a idiotului care accepta, intelege, trece peste si isi mai cere si scuze?
Celalalt cand o sa-si puna macar problema ca e posibil sa greseasca si el? Cand o sa-si cerceteze o miime din comportament? Cand o sa aiba intelepciunea de a nu mai escalada un conflict nascut din nimic, pe care celalalt nu numai ca nu l-a premeditat, dar nici nu banuiesta ca exista?
Si fie si asa, cand si cum si cine si in ce fel o sa sesizeze ca nu poti, din cauza unui capriciu, sa retezi toate normele sociale si de prieteni si de omenie, fara sa ai curajul macar sa-ti exprimi clar pozitia, sa pui pe masa ce te apasa, orice, nu ne stim de ieri...si abia apoi, dupa ce i-ai dat celuilalt dreptul la replica (da, exista acest drept intre 2 oameni apropiati, si-n plus e fair play si de bun simt!), si daca in ochii tai concilierea nu este posibila, sa ceri ragaz de gandire si reflectie...
Cu atat mai mult cu cat nu e vorba de nimic, dar de absolut nimic grav!! Nimeni n-a comis vreun act iresponsabil si de neconceput, totul e interpretare, totul e cu mi s-a parut, nu mi s-a parut, asa mi s-a parut, cred, nu cred, mi-a picat sau nu mi-a picat asa sau altfel.
Cat poate tine asa o copilarie? Si cat tre sa o las sa existe? Cine poate schimba rationamentul unuia intr-o prietenie, orientandu-l spre senin si detasare, mai multa impacare, mai multa acceptare si, intr-un cuvant, prietenie.
Cum sa convingi un om ca o prietenie de peste 10 ani e dintre cele rare si extrem de valoroase?
Dar si cat tre sa mai rezist in aceeasi pozitie a celui predispus greselii, in fata celuillat care nu concepe, din capul locului, ca ar putea si el gresi vreodata? E dovada de intelepciune sa tac, sa merg mai departe, sa accept si sa primesc ce si cat mi se ofera si cand sau pornirile impulsive care considera nedreptate asa ceva pe termen lung si care ma alunga departe si ma transforma in stana rece de piatra sunt mai inspirate?
Si ce fac daca nu pot sa pastrez ranchiuna sau nu pot sa smulg radacina unei pritenii atat de dragi, simtind ca in spatele acestor aparente, sunt lucruri valoroase si adanci si nepretuite si care merita osteneala?
E incapacitatea mea de ruptura, e dependenta, intr-un fel, emotionala sau e ceva ce merita a fi pastrat si dus mai departe?
Dar oare cealalata parte stie lucrurile astea si mizeaza pe vesnica intelegere a celuilalt?
Sau e pozitia lui "mie mi se cuvine" si considera naturala si de la sine castigata pretentia ca celalat sa faca mereu primul pas si al doilea si al treila ... si sa inteleaga, si sa accepte, si sa se scuze, si sa-si puna cenusa in cap pt te miri ce maruntis.
Isi mai aminteste oare momentele cu adevarat de "incercare" a vietii, alea in care am fost mereu prezenta, neavand pretentia ca stiu cum e sa suferi in halul ala, dar fiind acolo, de dimineata pana seara si oricand a fost nevoie si la bine si la rau si la multa veselie si la povesti si la pasi importanti si la confesiuni si la orice?!
Sunt oare dovezile astea elocvente, valabile si demne de memoria noastra sau pentru ca prietenia e benevola si se ofera din afectiune sincera, sunt lucruri pe care le putem pune la tomberon pentru simplul fapt ca au venit de la sine si natural si nu am depus nici un efort pentru ele?
E semnul ca am devenit dispensabila si neinteresanta, invizibila si cu unica ancora aceea a prietenilor pe care ii numeri pe degetele de la o mana si pe care din inertie ii cari cu tine prin viata?
Si daca eu nu accept asa o preudo relatie si vreau mai mult, la fel ca inainte, sau deloc?
Si daca m-am saturat de mofturi si de toane de moment? Iar daca nu sunt asa ceva, eu de ce le percep astfel si nu m-ai putut convinge de contrariul lor? Si daca am si eu o limita in care efectiv nu iti dau voie sa te porti cu mine, in momentele in care esti sucita si fara chef special de viata, sa ma transformi in carpa? Si cum sa te fac sa intelegi ca ba da, e ofensator uneori comportamentul tau, aparent nevinovat ci doar infumurat? Si cum sa exprim mai clar ideea ca am o capacitate mare de toleranta fie si la tampenii, cata vreme ai bunul simt sa mi le indici fie si dupa?!
Daca in materie de prietenie nu vad jumatati de masura si surogate ieftine?
Smotocirea creierilor in felul asta, over and over again, repetat procesul o data la o serie de luni, merita? si daca merita, are vreo limita sau e povestea fara sfarsit?
E lantul slabiciunilor sau e motorul natural al unei prietenii vii si cu oameni asemanatori si deci ale caror caractere se ciocnesc? Si cand trecem, macar, la next level, cand lasam manierele de "imi iau jucariile si plec" si imbratisam o viziune macar mai matura, daca nu mai inteleapta, a lucrurilor...?
Cand?
Sa mai astept, sa mai incerc, sa ma investesc?
Sau e pierdere de timp?

PS - da, am scris repede si repezit. Da, am scris dintr-o suflare. Da, cred ca am scris gresit pe alocuri, dar uite ca azi nu-mi pasa si nici nu corectez. Nu mai pot reciti acest text, pentru ca am senzatia ca la a treia cititre voi incepe sa plang direct...
Da, e un post emotional. Da, e despre prietenie, nu, nu e despre relatii amoroase.
Nu, pentru alea nu acord atata credit. Da, cred in prietenia adevarata ce dureaza o viata.
Ba da, vreau sa ma lupt pt ea!

Cina de duminică

2010-02-07T21:45:00.004+02:00

Daca nu e deja evident ca sunt in cautarea cuvintelor care nu mai sosesc, va zic eu oficial acest lucru!
Asa ca, printre treburi, somn, alergatura, cugetari si ce stiu eu ce altceva mai fac in timpul saptamanii (ca nu le enumeram pe toate, totusi), mai experimentez si "functia" de gospodina. Pentru asta, macar, nu am nevoie de cuvinte si nici de prea mult timp.
Doar de ceva imaginatie.
Asa ca, pentru duminica seara, va propun ciuperci champignon la cuptor, umplute cu putin usturoi, codite de ciuperci maruntite, marar, piper tricolor rasnitat proaspat si putin parmezan presarat deasupra!

O cina suficient de lejera, fara carne (yeyyy), asortata cu o salata frumoasa de rucola(love, love, love!!!), ridichi, ardei, castravete, rosii cherry, avocado si condimente+lamaie deasupra.
Pam-pam!! :))

Dance with me ....

2010-02-07T18:47:00.003+02:00

Nu stiu cum nu aflasem pana acum de melodia asta superba.
Billy Joel - "She's always a woman to me" - The Stranger.
E din anul 1977 si mi se pare, datorita versurilor, una dintre cele mai frumoase cantece dedicate femeii(ca multe alte melodii ale lui Joel), o frumoasa declaratie de dragoste, daca vreti, o melodie cu versuri dulci, witty pe alocuri, dar adevarate in totalitatea lor...
Oricum, imi place mult de tot !!!

"She can kill with a smile / She can wound with her eyes
She can ruin your faith with her casual lies / And she only reveals what she wants you to see
....
She can ask for the truth / But she'll never believe you
And she'll take what you give her, as long as it's free / Yeah, she steals like a thief
....
Oh--she takes care of herself / She can wait if she wants
She's ahead of her time
...
And she'll promise you more / Than the Garden of Eden
Then she'll carelessly cut you / And laugh while you're bleedin'
But she'll bring out the best / And the worst you can be
....
She is frequently kind / And she's suddenly cruel / She can do as she pleases /
She's nobody's fool / And she can't be convicted / She's earned her degree /
And the most she will do / Is throw shadows at you
But she's always a woman.... to me"
......................................................

Bruschette cu rucola și ce mai aveți verde prin frigider

2010-01-29T22:30:00.005+02:00

Niste bruschette extrem de usor de facut si foarte gustoase.
Ah, si "eco". But of course! :-)
Potrivite pentru un mic dejun sau pentru o gustare rapida.
Avem legume si paine integrala, adica un "meniu" sanatos, eco(pentru ca nu avem chimicale, adaosuri, sosuri pline de amidon sau zahar, etc) si plin de energie pentru un start fresh al zilei.

Avem:
- bagheta din faina integrala cu seminte(mai exact, bagheta "klemme - malaga" - de la Kaufland), pentru 1-2 persoane ne trebuie cam 8cm de bagheta, sa zic asa, pentru ca, odata taiata, devine dubla, ca doar nu facem o "big bruschetta" din toata bagheta :-))))
- rucola (cam cat incape in palma)
- 2 ridichi
- cateva bucatele de ardei copti fara ulei
- 1 castravete
- 1 ardei gras proaspat
- putina ceapa verde
- lamaie, putina sare si cimbru, busuioc, putin otet balsamic si tabasco, dupa gust.
Prajim bagheta, taiata in 2 pe grosime, in cuptor sau in toastiera de paine, dupa care, odata amestecata salata, punem cate o lingura de salata pe fiecare bucata de bagheta si gata!!
...........................................

Omletă din ouă... de broască țestoasă :-))

2010-01-26T17:47:00.009+02:00

Just kidding!!

Omletă de ouă, foarte gustoasă!
Nu sunt un fan al omletei, mănânc de maxim 2 ori pe an, insă ceva s-a intâmplat anul ăsta, pentru că deja am mâncat de 2 ori și e numai ianuarie.
De "vină" e ochiul (ochii văd, inima cere, știți voi), care văzând frumusețea de omletă de la Chez Mazilique de AICI, și-a dorit și el așa ceva. :-)
Pentru că omleta de aseară a ieșit îngrozitor, fiind neagră, adica "very stylish" hihhi, insă deloc prea gustoasă, am cercetat, la recomandările lui Stingo, și clipul Juliei Child de AICI, așa că azi ta-daaaa, mi-a ieșit o omletă de nota zece.
Singurul meu invitat la masă s-a arătat foarte încântat, așa că s-ar putea să repet isprava.
Unicul aport propriu (Stingo's idea, actually!! Thank youuu!!, adica singura diferenta fata de reteta de la care am plecat, a fost puținul lapte adăugat în compoziție.
Și a meritat, pentru că a fost mai pufoasă.
Așadar, dovada!
Ah, să nu uit:
- Omleta a fost făcută cu 3 ouă, suficiente pentru 2 porții, puțină ceapă roșie tăiată rondele, puțină ceapă verde, un cubuleț de unt și o bucățică de bacon.
Se poate servi cu roșii cherry, aceste "pomodorini" delicioase, ridichi și, aș zice eu - neapărat, Tabasco deasupra!

Poftă bună!!!
.........................................

Azi am fost trista.

2010-01-22T21:18:00.001+02:00

Trista ca melodia asta, care desi frumoasa, e foarte trista.
Trista, trista.
Atat de trista incat mi-as fi dorit la un moment dat sa existe o cutie magica in care sa ma ascund si sa dispar de tot...
Si-mi mai doresc inca.
Dar ... hmmm, sunt inca aici.
Ascult muzica. Ma uit in gol. Ce gol frumos...
Pana maine o sa treaca. Poate...
..................................................................................

Mi-au furat culoarea!!!

2010-01-20T01:11:00.011+02:00

Asa ceva, dragii mei, asa ceva nu s-a mai vazut!
S-a invinetit Romania, flacara violet e la mare pret pe buzele tuturor, numai despre mov se discuta, mov se poarta in disperare la tv, movul e supremul, movul e la putere, deci.
Si de-ar fi numai asta, culoarea, tot ar mai fi ceva, dar rostogolirea spre dezbateri despre parapsihologi, energoterapeuti, legaturi misterioase si putin oculte cu campania electorala si presedinti de partide sau tara....
e un vis curat!
N-am mai pomenit asa ceva. Nu credeam sa escaladam, nici de dragul circului mediatic, un asemenea subiect intr-asa un hal.
Si totusi..., uite ca se intampla cu spor si nu pare a fi (flacara) pe sfarsite.
De altfel, se spune (dar nu mai stiu cine si unde spune, ca de la atata informatie mixata cu mistocareala, am uitat de tot) ca flacara mov reprezinta vibratia Duhului Sfant, fiind, culoarea de aceasta data, stratul suprem si cel mai inalt al energiilor lumii.
Cat mov mai putem inghitii? Maine, poimaine or sa apara la talk-showri subiecte de intoxicare cu flacara violet, arsuri de la prea multa zenificare cu flacara mov ( a aparatului de sudura!), Zero TV va despica in adancurile firului problema hartuirilor prin culoare purpurie si tot asa....,
iar pana la "de rasul lumii intregi" mai e doar un mic pas.
Nu doresc sa fac misto de insemnatatea spirituala a culorii, a energiilor, a existentei lor, nu, dar totusi.

Si-n plus, sunt suparata!!
Mie imi place movul.
Imi placea....
Purpuriul, ruda cu movul, e una din culorile mele preferate, e mereu glam, e serena, dar maiestoasa, se stie si ca "purple is the royal colour"(mai ales in vechile credinte chinezesti, dar si in biblia numita VOGUE hehehe), asa ca acum, cum sa mai poti purta mov fara sa pari ridicol, superstitios (daca te nimereste ziua de joi, cu atat mai mult) sau sa iasa glume pe seama culorii...? Pai, nu mai poti!!
Ca au pus stapanire politicienii nostri si pe culoarea asta. Nu le ajungeau galbenul, portocaliul si rosul....
Mai, ce oameni. Ce circ. Ce tara. O poveste, pe cuvant....
~~~

In alta ordine de idei, pastrand cumva tema, vorbeam ieri cu o prietena si m-a atentionat sa-mi schimb locul in care dorm.
Opaaaa, zic. Ia stai, suna...mov!:D
Directia capului, adica. Dormeam spre est cumva si, cica, nu e bine, mai ales ca dormeam cu capul spre usa. Asta cred ca parea mai important decat directia, apropierea de usa..., de energiile ce intra si ies...
Fiind cuprinsa si eu de freamatul flacarii mov, am zis sa nu mai comentez si nici sa nu mai cercetez, doar a aplic.
Si asa am o problema cu somnul, sigur nu apropierea de usa a capului ma determina sa dorm spre dimineata, dar na, ca apa sfintita, rau nu iti poate face, am decis sa ma execut.
Asa ca ta-daaaa, acum dorm spre vest (sunt convinsa ca avem superstitii si teorii si cu privire la dormitul spre apus, dar, ghici ce? nu ma intereseaza!!).
Prietena asta, mai in varsta si traita (si "formata") in Japonia si in cultura lor, mi-a mai zis sa port pijama noua si eventual rosie la "inaugurarea" noii directii de dormit (am indeplinit cerinta :P), sa schimb asternutul si fata de perna (checked!), iar la trezire sa raman putin timp cu ochii inchisi, aducandu-mi aminte ce am visat... (checked! dar...blank total).
Eeee? sunt sau nu sunt (dusa? :-))) nu, dar nu asta vroiam sa zic :-))) ) in pas cu cerintele de pe piata, a flacarii mov in plina desfasurare de energii si asa mai departe?
Nu mai zic ca mai aveam un truc de pus in practica, si anume se asez o oglinda - oglinjoara, cu fata in jos, sub pat, in dreptul capului....
Dar am sarit acest pas spre o totala purificare a somnului meu. :-))
Mi-am amintit acum o replica hazlie a unei doamne para psiho energo mago..., ce era ea, o doamna geniala dupa parerea mea, care, la intrebarea jurnalistei "deci daca asezam o oglinda cu fata in jos sub patul in care dormim, vom avea un somn mai bun?", a raspuns razand:
"Depinde cu cine dormi..." :-))))) Genial, total de acord!!!
De aia eu am sa dorm bine si fara oglinda :-))
Mda....
Acum ma indrept spre nou directionata mea perna (mov, cum altfel?! :D), asez usor cap'sorul si promit sa visez frumos.
Ah, si sa se consemneze: azi dorm devreme. E doar ora 1 si 10!
Progresam, progresam... :-))))
....................................

În legea mea ...

2010-01-19T02:21:00.004+02:00

La o scurta analiza a primelor saptamani din 2010, raportul iese prost.
Ma simt ca o sita, sau ca o razatoare prin care torni apa, dar cum "I'm a softie", cum dragut mi-a zis o prietena, sa zicem ca raman la varianta cu sita, desi printr-o razatoare e mai "plastica" scurgerea apei, a timpului...
Oricum, ideea e ca trec precum gasca prin apa de cateva saptamani prin propria-mi viata. Trece totul prin si pe langa mine, iar eu nu am timp, nu dorm destul, niciodata nu dorm cand trebuie, am cearcane si cearcanele sunt urate, stiti doar!!!
Petrec prea mult timp online, un amestec intre treaba, informare, util si pierdere de vreme, inclinand spre risipirea de energie inutila, cel mai adesea...
Sunt si cateva parti bune. Sau asa imi place sa cred.
Pot, de exemplu, sa povestesc cuiva (dar cine ar vrea sa-i povestesc asa ceva?!) care sunt diferentele dintre un LG Renoir si orice alt telefon asemenea lui, pot sa despic firul in 467 de parti incercand sa aflu de ce exista aplicatii in telefon care, practic si fara batai de cap, NU se pot folosi (vezi gpsul vietii, mai incotlonat decat mintea umana..), iar altele, in schimb, sunt o adevarata desfatare a gadgetmaniei de moment(Snaptu, Appy, poti juca Piticot ca in copilarie, doar ca butonand, etc), apoi... pot sa fac un interminabil laudatio pt Apple si, mai mult, trambitez cu mult entuziasm ca sunt incantata pana la delir de browserul Apple Safari. Ar merge si un Mac, e drept, dar nu vreau sa crape de invidie Dell-ul meu, crapa el si singur, din cate vad. Asa ca sunt rabdatoare. :D
Ah, cum i-ar zice mai bine chestii asteia?
Apple (and / or Gadget) paraphernalia...
Sau explicati-mi voi, daca e altfel. :D
Pot sa mai enumar "n" motive pt care TweetDeckul a devenit aplicatia mea favorita pe desktop.
Barbie, nu mai ai nici o scuza sa nu-ti faci cont pe twitter si-n plus, serios, mai conteaza o adictie in plus? :-))))))
Revenind la telefonia mobila, sunt, pe langa epuizata, foarte uluita de usurinta si rapiditatea cu care poti detrona, demonta, desfiinta un telefonino din asta, doar intrand in ametitorul joc al comparatiei si al "mai binelui" suprem al maniei.
Pai, ce, nu e manie? Eh, nu!
Totusi...
Orice manie, oricat de placuta, are limitele ei. M-am lovit in perioada asta de prea multe, mult prea multe, comparatii ale iphoneului cu orice alt telefon care, si daca nu intentiona asta, musai e asemanat cu el, comparat, masurat.
Dom'le, orice ai face, nu ajungi la nici un final pe discutiile "care e mai bun".
Nu exista asa ceva.
Plus ca parca intentionat fac si producatorii de mereu lasa loc de mai bine, oricum s-ar numi firma de mare renume ce naste noi si noi gadgeturi.
Daca vrei Renoir, (poate) nu merge GPSul. Tragedie! Nu, nu pt GPS, ci pt Jogging Buddy. Va dati seama....
Daca vrei iphone, auzi ba ca nu iti indica limita, counterul, la caracterele sms-ului, ba ca nu poti trimite MMS, ba ca are probleme de soft, ba ca nu are, ba ca nu poti edita sms-urile in vreun fel, forward, save to sim, etc, ba ca nu ai idee la ce ora a venit un sms, ba ca una, ba ca alta. Daca zici ok, sa fie Renoir, aaaaaaaaaa, pai iphoneul e mai misto!
Daca reusesti sa elimini din competitie i-problema pe singurul criteriu, si anume "reteaua", apar competitorii inruditi. Daca nu e kc910i, atunci e KM 342221, ba are unul sunetul cel mai cristalin (dar nu are casti bune sau lasa de dorit headphone jack-ul), ba a aparut unul cu un ecran mai cool, dar celalalt suporta dvx (parca uitam, ba nu, chiar uitam! ca un telefon nu e chiar all in one in materie de gadgetareala, pt filme incearca TV, laptop sau, de ce nu, CINEMA-ul uitat!!!), ba unul are camera de 8 MP(de ce as vrea camera foto pe mobil, cand am un frumos Sony Cyber Shot bombonel de tot?), ba unul e mai smecher la internet(daca am 3 aplicatii cu care imi fac treaba, de ce sa-mi fac sange rau cu celelalte 1000 pe care puteam sa le am la iphone?), iar altul nu are wireless deloc...
Never ending story, cum ar veni!
Si epuizanta, habar nu aveti.
M-am dat batuta...
~~~
Just for the record: iar e 3,30 dimineata si eu nu dorm inca...
..........................................................

Tiptil printre nori ...

2010-01-15T15:04:00.004+02:00

Dacă iarnă în toată splendoarea nu e...
Dacă e numai frig şi mohorât şi vânt...
Când apare soarele, fie el şi tiptil printre nori, se anunţă o zi frumoasă.
(de azi dimineaţă)

Weekend plăcut!!

.............................................

Ghici, căpşună, ce-i?

2010-01-06T00:44:00.025+02:00

Avem o căpşunică, bun.

Dar ce e ea de fapt?

N-am indicii si nici premii.

Dar...

Vă invit să ghiciţi! :- )

Ce să fie, ce să fie?

TA-DAAAAA !!!!!!!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ !!! o plasă !!! ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

( unii ati fost destul de aproape cu "săculeţul", dar toti ati avut, cumva sub nas, punga / plasa de cadou, cu indemnul de a ghici, dar si o reprezentare sugestiva a raspunsului :P )

.............................................

2010 la inceput ...

2010-01-04T04:02:00.005+02:00

La Multi Ani !!!
Bine ai venit, 2010! ;-)

Au trecut deja si Sarbatorile. Nu-mi vine sa cred cat de repede.
Mi-as dori sa inchid ochii si sa fie din nou 24 decembrie, sa fie pregatirile in toi,colindele in surdina, sa astept musafiri, sa-mi fac planuri...
E ianuarie, insa, asa ca mai bine ma bucur de frumoasele amintiri proaspat create.
Am petrecut exact cum mi-am dorit. In familie, impreuna cu prietenii.
Nu mai facusem de mult un Revelion acasa, asa ca a fost exact ce trebuia. Ador spectacolul de artificii, le-am vanat la cumpana dintre ani. Apoi am ciocnit sampanie, dar am uitat de dorinta. Am taiat tortul, am recuperat dorinta, a fost frumos.
Am pus poza cu tortul meu primit in dar. Va asigur ca este foarte delicios. A fost o reala surpriza, mai ales cu patzachinele alea de marzipan, pe care le pastrez, pt ca mi-e mila sa le mananc ;-)))))
Am petrecut clipe frumoase pana in zorii zilei urmatoare nu numai pe 1, dar si pe 2 si 3. A fost bunica, rude, prieteni. Am fost in vizite. Am ras cu lacrimi, am baut pentru prima data lichior de oua (pe care eu l-am dres cu putin lapte cu cacao, ajungand sa semene izbitor cu Baileys, dar mult mai slab, adica pe gustul meu. Cred ca am batut recordul la cantitatea de lichior bauta, ajungand acum, probabil, la vreo 200 ml in toate zilele astea. Stiu, sunt o betivanca, este evident ;-))))))
Am dormit mult si des (mai ales ziua, ca noaptea eram plina de chef), am citit, mi-am facut portia de filme.
Am revazut ieri unul din filmele mele preferate, cu Brittany Murphy, care desi nu e printre preferatele mele, are... avea ceva special.
Uptown Girls cu Dakota Fanning, copila aia teribil de talentata. Foarte dragut, desi putin trist stiind ca a murit de curand B.M.
Dar am revazut si Breakfast at Tiffany's, un film de suflet. Am primit si citit si cartea Mihaelei Nicola, "Cu manusi", o carte pe alocuri interesanta, absolut exagerat de deontoloaga pe alte parti, partial monotona si banala, cu mici sclipiri de inedit. O carte care poate ii vine "manusa" cuiva tinut departe de civilizatie prea mult timp, destul de plicticoasa pentru ceilalti, cu note aberante pentru cei care, desi respecta etichetele si normele de conduita, pretuiesc si mai mult libertatea si naturaletea in relatiile apropiate si de suflet. Probabil o carte manual pentru situatiile si relatiile oficiale si foarte oficiale, unde scortzozitatea etichetei nu lasa loc umanului. O modalitate de confirmare a unor credinte in materie de comportament, atitudini si maniere de catre un profesionist in domeniu. O carte agreabila ca lectura, in final...
In mai putine cuvinte, m-am rasfatat zilele astea, am lenevit, m-am odihnit (desi culcatul la 4 dimineata sistematic cu greu poate fi numit odihna).
Am primit cadouri si o gramada de mesaje si telefoane de felicitare, am trancanit cu oameni dragi si i-am evitat pe cei cu care impart doar fraze politicoase si seci....pentru ca ma obosesc si detest sa ma prefac. Deci ii evit.
Mi-am dat seama, vorbind cu o prietena pe mess, ca ma deformez la capitolul asta, atat de mult m-am obsinuit sa tastez in conversatiile online. Ma simteam aiurea la inceputul convorbirii, parca nu stiam ce sa zic, cumva vrand mai degraba sa butonez, dar fiind ciudat si fara receptor la ureche... Ne tampeste usor usor internetul asta, ne deformeaza putin fara sa ne dam seama.

Una din rezolutiile mele pt 2010 (dintre cele stabilite de mine pt mine in agenda mea cea roz) este sa petrec mai putin timp online.
Iar daca tot ne faciliteaza legaturile cu lumea si ne rapeste enorm de mult timp (chestie care, in fapt nu ma deranjeaza foarte mult, fapt ce pericliteaza rezolutia proaspat trambitata, totusi, voi incerca...), sa profit mai mult de posibilitatile de conversatie live, mai ales ca in anul trecut, cu anumite persoane, am evitat asa niste "intalniri", tocmai ca sa elimin golurile de cuvinte, sa estompez distanta si departarea dintre vietile noastre care se simte intr-un astfel de dialog, dar care se mascheaza binisor in scris.
Afara ninge linistit, sunt extrem de fericita de zapada si de revenirea iernii, bradutul meu inca sclipeste si clipeste mandru si discret, iar eu ma indrept frumusel spre un pui de somn, caci e (din nou!!) aproape zi cand ma invalui in plapumioara, printre vise...
Noapte .... buna .... dimineata. :-)
.......................................

Tic tac tic tac....

2009-12-31T00:53:00.009+02:00

Tic tac tic tac ...
Ding... DONG!
26

Hm... am 26 de ani. Ce bine!!!
Ce bine ca nu am mai multi adica. Le cam pierd sirul uneori, dar cand cineva m-a intrebat daca fac cumva 27, am tresarit brusc.
Ceee??? Câââât? Fac EU 27? (aproape credeam)
Nuuuuuuuuu!!!!
Eh, la anu' :D Imediat Hihihi.
Mi-ar fi placut sa am 20 acum, cam cat imi da toata lumea, si sa am mintea si orizonturile din prezent si viziunea despre viata si visele. Toate la timpul lor, insa, asadar sunt multumita.
Am timp destul pentru toate.
Inca nu stiu ce dorinta sa-mi pun cand suflu in lumanari, dar mai cuget.
Am voie 2, este? Una pentru Anul Nou si una de ziua mea. Oare sa o rostesc pe aceeasi ca sa aiba putere mai mare? Hmmm...
Maine se mai incheie un an.
Ma feresc de un bilant prea aspru. Asta pentru ca 2009, oricat de molcom, prafuit, adormit, static cumva, fara wow, no big news, no fireworks, a fost, de departe, mai grozav decat 2008, un an.... sa-i zicem scurt infect. Nu pentru ca ar fi fost atat de rau, ci a fost ingrat, tulbure, agitat, trist pe alocuri...
2009 nu, 2009 a fost un an de "transa", de pasi mici, de trecere, sper, spre un 2010 extraordinar, incendiar(in sensul bun), senin, de succes, echilibrat!
Tragand linie, observ ca am invatat multe lucruri noi si bune. Si sunt recunoscatoare pentru asta.
Deci n-am trecut chiar ca gasca prin apa prin 2009.
Am cunoscut oameni frumosi si interesanti, dar si oameni care nu ar fi meritat sa-mi pierd vremea cu ei. Mi-am folosit timpul cu cap, dar am si pierdut deseori notiunea timpului.
M-am entuziasmat, am fost dezamagita, am plans, am ras, am crezut, am pierdut, am castigat, am invatat, am acumulat, am colorat, am alergat, m-am plimbat, m-am bronzat, am stat, am savurat, m-am odihnit, am visat, am construit, m-am bucurat...
Un an plin, in final.
Intr-o lume atat de haotica, de dezechilibrata si de meschina, intr-o societate prafuita, in niste timpuri atat de pline de stres si de decadere a valorilor, a normalului, a binelui, pot spune fara sa para simplist ca ma bucur enorm ca sunt sanatoasa (iar daca scap si fara sa iau varsat de vant, pt ca altfel, SILVIA - te strang de gat !!!!!!, atunci chiar ma iubeste ingerasul...), ca am familia si prietenii aproape si ca sunt cu totii bine, ca ma iubesc si ca pot sa-i iubesc la randu-mi si sa impart clipe frumoase cu ei. Iar din clipele mai putin "nirvanice", sa invatam cu totii cate ceva esential.
~~~
Pentru 2010 nu-mi stabilesc rezolutii. Si nici nu croiesc planuri sau vise. Am tolba plina, insa le dau voie sa ma surprinda, sa ma invaluie fara sa le chem, sa fie revelatoare si graitoare.
Pur si simplu vreau ca anul asta, 2010, sa fie unul de nota 10, sa ma surprinda placut, sa ma poarte pe aripile fericirii, a armoniei si a echilibrului in tot si toate. Sa fie un an frumos si special si magic.
Pentru noi toti.
La Multi Ani!!!
..............................................

Ho ho ho!!! Meeeeerry "After-Christmas"!!! :-)

2009-12-29T01:18:00.011+02:00

Ce faceti, cum ati petrecut? Ce v-a adus Mosu'?
Ati fost plecati, ati stat pe acasa, a fost zapada la voi sau "canicula" de 16 grade ca la Brasov?
~~~

Eu am stat pe langa casa, asa cum, de altfel, imi si place de Craciun.
Am terminat la timp curatenia si ordinea, 2 nopti aproape albe au fost suficiente, am impodobit bradul (cel din poze, da!!), am primit musafirii si m-am bucurat impreuna cu ei de seara frumoasa a Ajunului. Am asezat masa, am ciocnit un pahar de vin bun, am impartit cadouri si am povestit.
Ca-n fiecare an.
~
Imi place sa constat ca pregatirile de la an la an se tot restrang la cele de suflet, cele de ambianta, la cadouri si atentii, la decor si tot mai putin ne mai preocupa pregatirile de mancare si bucate alese. Niciodata nu am taiat porc, nici nu am cumparat sau dorit "porcarii", atat de prezente, inca, in traditia noastra. Am pus pret pe masa de Craciun atat cat sa fie decenta, poate mai speciala si mai rafinata, dar simpla, sa satisfaca poftele fiecaruia, dar sa nu intreaca bunul simt. Sa existe un aperitiv, un fel principal si un desert, un vin bun, o masa plina de prieteni.
Daca ar fi dupa mine, meniul ideal ar fi tartine cu somon si multa lamaie, paste cu mozzarella, rosii si busuioc la cuptor si un desert fin si delicios!!!
~~~
Anul asta nu mi-am dorit nimic de Craciun.
Nici liste, nici aluzii, nici dorinte clar exprimate. Nimic(palpabil).
Desi nu consider ceva iesit din comun sa nu ai vreo dorinta anume de Craciun, unii s-au simtit ofensati de raspunsul meu. Acel "nimic" a sunat pentru ei a gol, a refuz(in loc sa fie un imens loc lasat surprizei, surprinderii, topirii in ceva frumos sau, pur si simplu, un raspuns sterp de imaginatie, acceptat), a nu stiu exact ce..., insa prin reactia lor ingrata si puerila, ursuza si cu note de frustrare, mi-a lasat un gust amar, a dezvelit mai tare caracterul, a grait mai clar decat cuvintele frumoase...
In sfarsit...
~

Asta nu inseamna ca nu m-am bucurat, totusi, de ceea ce am primit. Am fost surprinsa sa primesc o gramada de lucruri frumoase, fara a le cere. (de la mini UGG la bluzite sau pijama, de la cremite Vichy si Avene la carti si ciocolata, zdranganele si brizbrizuri...toate m-au bucurat enorm!!!)
Dincolo de aspectul consumerist al Craciunului, imposibil de eliminat in totalitate, dincolo de bucuria din ochii celor dragi la deschiderea cadourilor alese si impachetate cu grija, dincolo de bucuria mea la surprizele celorlalti, cel mai frumos cadou primit (si) de acest Craciun a fost armonia din jurul meu si bucuria de a fi alaturi de oameni dragi, parinti, bunica, nasi si prieteni.
Si mai mult, faptul ca, in noaptea de Craciun, dupa ce am impodobit bradul, iar bunica imi canta "O, brad frumos" de zor, am copt, tot impreuna cu bunica atomica, biscuiti deliciosi cu cranberries, ciocolata alba si nuci pana in zorii zilei de Craciun. Apoi i-am impachetat frumos si i-am daruit multora dintre prieteni si apropiati, exact asa cum imi dorisem, sa ofer cadouri home&hand made si, desigur, bio! Hihihi!!!
Am reusit, deci! :P

Au urmat zile linistite, mult somn, fete zambitoare, destresate, relaxate, sute de priviri admirative aruncate bradului de Craciun si decorului seren din casa, vizite la prieteni(unde, de cele mai multe ori, am reusit sa adorm pe canapea ca un ingeras hehehe, ascultand, ca un copil basmele citite la culcare, cum vorbeau si radeau cei de langa mine...), rasete si voie buna,
tort de ciocolata mmmmmmmm, planuri si din nou rasete si voie buna.
Si inca putin tort!!:P
~
Cel mai mult la perioada asta imi plac pregatirile. Impodobirea pomului de Craciun, mereu in Ajunul Craciunului, decorarea casei, impachetarea cadourilor, cu grija sa se potriveasca tot, de la hartie, pana la celofan si fundita.
Imi plac planurile, visele asternute peste masa la un pahar de vorba...
Fundalul de colinde, filmele cu tematica de iarna si happy end.
Ador sa stau seara infasurata intr-un sal calduros lungita pe canapea, sa ma uit la un film bun sau sa citesc o carte pe care o tot amanam si sa ma uit din cand in cand inspre brad, inspre stelutele si luminitele care imi incarca inima cu energie pozitiva cum nu reuseste nici o alta sarbatoare si nici un alt eveniment.
~
Privind nesfarsit bradul, micile luminite, globurile purpurii, asezandu-ma ghemuita langa el, imi dau seama ca nu neaparat redevenim pentru o clipa copii in aceasta perioada - asa cum deseori afirmam, ci pur si simplu redevenim ceea ce uitam, multi dintre noi un an intreg, sa fim: curati sufleteste, relaxati, buni, sereni si senini, capabili sa ne bucuram imens in fata micilor detalii ale Craciunului, ale familiei, ale zilelor linistite ...
~~~

Cat despre copilarie, imi amintesc cum, atunci cand eram micuta si credeam cumva intr-un soi de magie a lui Mos Craciun (caci ai mei niciodata nu mi l-au adus acasa, nu l-am vazut niciodata in fata mea, nimeni nu se deghiza pentru mine - ceea ce, in final, a fost o alegere inspirata; eram vrajita de ideea in sine, nu de personaj), in Ajun eram tinuta ocupata prin casa, iar seara, ca prin minune, in sufragerie pe canapea apareau frumos insirate, ca la "marea adunare", toaaaaaaaaaate patzachinele, papusile si jucariile de plus din casa, cica prindeau viata cand urma sa soseasca Mosul si veneau sa-l intampine. Si mai gaseam si bradul gata imposobit si adus (pe atunci il aveam natural) tot de mos. Imi amintesc si acum ce frumos era, pe acum ar fi fost retro, pe atunci dragalas, cu o instalatie de nuferi colorati pe post de beculete, cu lumanarele, caluti si alte decoratiuni specifice copilariei multora dintre noi.
Chiar ma gandeam... acum ce mai putem pastra? Globurile de plastic purpurii, funditele de panglica roz, beculetele alb galbui?
~

Apropo de asta, ieri la o prietena am admirat un superb brad natural, mare si impodobit in stil retro, clasic, simplu, cu decoratiuni autentice de pe la 1950, cu tzurtzuri ca de cristal, cu caluti de lemn in miniatura, cu ingerasi si alte frumoase globuri. O splendoare!!!!
Si ca sa fie atmosfera de basm completa, mai avea si o casuta de turta dulce, de catre mama ei facuta.
Vedeti in pozele de mai sus. E delicioasa, nu-i asa?!
Cu asemenea amintiri, cu stradania ca an de an sa pastram ceva din acea magie a momentului, cu oamenii dragi in jurul meu, cu daruri si bucurii speciale, nici nu e de mirare ca iubesc atat de mult sarbatoarea asta!!!
............................................

De Crăciun, cu drag...

2009-12-24T17:37:00.004+02:00

Un Craciun minunat va doresc!!!
O casa plina de voie buna, de oameni dragi si de armonie!
Miros de cozonac, scortisoara si mandarina, colinde si pace!

.........................................

Aluat de haos cu syrtaki, nopţi albe şi caracterul de carton...

2009-12-23T14:58:00.018+02:00

Afara bate un vant turbat si arata totul de parca e inceput de aprilie si tocmai se topeste ultima ninsoare...
Peseme iar nu vom avea zapada de Craciun, desi asa au spus.
Iar eu mi-am servit portia de "atmosfera de iarna" sambata, la Ploiesti, unde a fost incredibil de feeric tot peisajul acela nocturn, viscolit dar calm totodata.
In ultima saptamana am dormit extrem de putin, nu stiu ce am avut.
Azi noapte iar am facut o noapte aproape alba.
Vroiam sa termin cu ordinea si curatenia si nu mai aveam chef sa dorm.
Trebuia sa o fi terminat deja, probabil, avand in vedere ca mi-am propus asta de vreo 3 saptamani, de 2 saptamani demarasem actiunile, dar am tot stat si privit mai mult decat am si facut, efectiv, ceva.
Uneori cred ca functionez perfect dupa modelul dansului grecesc syrtaki, acel zorba care incepe lent, lent si calm si care, pe masura ce se apropie de final, devine tot mai alert, mai rapid, mai prezent...
Asa si eu si nu numai cu curatenia, ci in general cred ca am ceva in comun cu acel dans.
Imi place curatenia de Sarbatori, e altfel decat curatenia aceea saptamanala, intretinerea ei, etc.
Are ceva special, parca totul e reinnoit, aerul devine mult mai proaspat, totul e iar ordonat din temelii, cu atat mai mult la final de an cand este binevenita o schimbare, o reorganizare...
Ce nu inteleg e de ce, inainte sa fie o mare ordine, totul este o mare si neinchipuita dezordine...
Aseara aveam impresia ca ma mut si, in fix acelasi timp, noii locatari au si adus vreo armata de lucruri.
Asta in conditiile in care, pe timp de pace, am o camera tot mai goala si mai aerisita.
In cativa ani, daca o tin tot asa cu acest curent zen minimalist al organizarii interioare, o sa ajung precum Barbie si a ei camera alba. :D
Nu stiu ce spirit malefic face ca, atunci cand vrei sa organiezi putin problema, totul capata initial proportii uriase de haos.
:-))))
Si-mi place casa de Sarbatori. Imi place sa o decorez, simplu si delicat. Imi plac luminitele acelea mici ca niste stelute, galbene, dar si lumanarile rosii din sfesnicele inalte care, odata aprinse, te transporta imediat intr-o lume de basm.
Imi place mirosul de scortisoara si de portocala decojita, imi place forfota care se asterne in casa cand cei dragi se aduna in jurul bradului sau a mesei.
Vine Craciunul. Curand.
Asta inseamna ca haosul din jurul meu e pe terminate, deja simt adierea calmului lucrurilor si a gandurilor.
Acum merg la ultima incursiune in lumea cadourilor, pentru ca maine, cand Mos Craciun isi lustruieste sania si renii pentru a porni spre lume, totul sa fie pregatit, frumos impachetat, parfumat.
~~~
Pornisem sa scriu azi - dar am fost bruiata de spectacolul haotic din jurul meu - despre cum, fix acum un an, am facut tot o noapte alba. Fusesem la colindat, ne-am intors la 3 si ceva si am stat apoi de palavre cu draga mea Lύ pana in zorii zilei cand ea a plecat la Constanta, unde avea sa o astepte...probabil cel mai dureros moment de pana acum..., iar pe noi, pe ceilalti, alunecarea la cele vesnice a unui om de o blandete rara pe care aboslut toti l-am iubit enorm.
Mi-a ramas, insa, in suflet noaptea aceea alba pentru cat de frumoasa si de vesela a putut fi. A fost o distractie continua, iar apoi, in linistea noptii printre cele mai frumoase dialoguri purtate vreodata cu un prieten...
Pentru mine, printre acele momente unice si speciale din viata pe care le poti numara pe degetele de la o mana, cele mai importante s-au intamplat in niste nopti albe, lungi, extraordinare, de vara sau nu, intodeauna cu oameni pe care ii iubesc. Sau pe care am inceput sa-i iubesc in acele nopti...
Tot cam acum un an am mai adaugat un prieten pe lista aceea minunata a prietenilor care rasar asa, ca de nicaieri, pentru a-ti ramane apoi aproape fara vreun motiv anume si pe care ai impresia ca-i stii de o viata. Prieten cu care, la fel, am impartit prin intermediul undelor internetului franturi de nopti albe si de povesti. Thanks, Bebe. :-)
~~~
Eram, de asemenea, pornita sa scriu, protestand, despre oamenii cu caractere de carton, despre acele mopuri umane, prea sensibili, cumva duplicitari, slabi, cu un comportament mereu aluzoriu, niciodata asumat si aroganti machiati in cele mai modeste fiinte de pe planeta.
N-am sa mai continuu acum din lipsa de timp, insa voi reveni cu detalii.
Intre timp am aflat si ce vreau de Craciun, asa ca merg sa iau masuri. :-)
..................................

Visul, zăpada şi crush-ul

2009-12-21T00:44:00.011+02:00

Mi s-a indeplinit un vis!
Orasul de campie este sub asediul zapezii!!
Exact ce-mi tot doream de cateva zile incoace.
Si daca la munte n-a fost chip sa mi se faca pe plac, e bine si mai
la campie. :-)
E divin!! E neasteptat!!
E ataaaaaat de woooow!!!
De ore intregi privesc pe geam spectacolul de afara. E viscol. Si ce viscol!!.
Ba chiar ies de cateva ori in zapada, infofolita pana in varful capului, doar ca sa ma bucur de ninsoare, de aerul congelat, dar atat de tonic, de lumina de o rara frumusete, aproape idilica, cernuta din felinarele galbui acoperite de nea.
(A se intelege ca, oricat de naucitor ar fi tabloul, daca nu aveam si un alt scop - cateva drumuri la si de la masina, in furtuna aia de zapada, sigur nu ieseam. )
Afara e pustiu. Doar vantul.
Se sterge orice urma pe strazi, totul e alb imaculat, neatins, tacut si pasnic.
Numai in parcare un catel se smotoceste cu zapada, luand-o la tranta de unul singur.
Poate e si el copil.
Asa ca mine in aceasta seara. Noapte...
Mi-am hranit sufletul cu atata bucurie generata de peisajul de basm, incat imi vine sa sar in sus de fericire, sa alerg prin zapada, sa nu-mi mai dezlipesc nasul de geam si sa privesc in nestire.
Ah, si cand ma gandesc ca nu vroiam sa plec din Brasov in weekend...
Mai ales ca, tot azi, odata cu acest splendid cadou alb, as putea spune ca am mai primit ceva in dar.
Simbolic.
Un crush mic. :P

Mic, zic!! Nevinovat.
Doar asa, pentru diversitate hihihi
Well, eu mereu am fost adepta ideii de dragoste/atractie la prima vedere, altfel nu stiu sa ma indragostesc. E suspect cum reperez cu radarul incorporat, intr-un timp atat de scurt, ce si cum si daca si de ce imi place. Insa, vad ca pana acum a mers. Adica in mare am apreciat bine.
Iar cate un crush din cand in cand e foarte bine venit, fiind varianta light si nevinovata a lui love at first sight cu happy end, pt simplul fapt ca, de obicei, crush-ul apare, adica il numim asa, cand e fulegrator si cam imposibil. Chestii la care ma pricep binisor, desi mi se intampla rarissim sa am unul (un crush nefinalizat nicicum, adica) pentru cineva.
In sensul ca, de regula, nu imi place nimeni :-))))
Dar mi s-a intamplat azi. :P

Pe cand cititi voi randurile astea, eu voi fi ajuns deja acasa, viscolul va fi disparut, la fel ca si obiectul crush-ului, iar motivul principal pentru care va ramane doar o amintire, este diferenta de varsta maricia, chestie peste care nu pot trece. Si nici nu vreau, oricum.
Dar zic, ca idee, ca oricat mi-ar placea cineva, sunt lucruri peste care nu trec.
~~~
Nu stiu exact de ce si de unde am inceput sa bat campii acum, cert e ca am avut un weekend de nota 10!!!
Si acum, va intreb:
- dar voi cum va indragostiti atunci cand va indragostiti?
- Si peste ce aspecte nu treceti cu nici un chip intr-o posibila viitoare relatie?
............................

Despre Poșta Română și alți demoni* ...

2009-12-19T00:53:00.006+02:00

*Demonii fiind, in povestioara noastra, angajatii Postei, dar si alte detalii din cotidianul nostru gri.
Pentru ca, nu-i asa, dracoveniile se ascund in lucrurile marunte, desigur...

Nici chiar atunci cand, odata luate toate masurile de preventie impotriva nervilor(bani potriviti, plic din garderoba personala, ora favorabila, la un interval egal intre inceputul si sfarsitul programului de lucru si fata de pauza de masa, zambet pe buze, limbaj duios si cald), nici atunci nu esti ferit pe deplin de toanele divelor de acolo sau de mentalitatea drobului de sare perpetuata delicios de natural...
~~~
M-am dus la Posta sa trimit un plic in Germania; o carte cu o felicitare si niste poze...
Le-am pus in plic, am scris adresa, l-am lipit. Inca de acasa.
- Buna ziua, zic, as vrea sa trimit plicul asta in Germania, cumva sa ajunga mai rapid. Dar trebuie cantarit.
- Par avion?
... da, adevarul e ca... asa, putin...
-Sau recomandata?
-Par avion, e bine asa. Cat ma costa?
- Ce aveti inauntru?
- O carte (ce sa mai zic si de nimicurile alea, poze si felicitare si inca o scrisoare..., ma gandeam ca vrea sa stie daca am aur sau bani sau vreo bomba mai plata)...
- O imprimata, deci. 7 lei.
- Perfect
- Dar, stiti, tre sa tai coltul plicului.
- .... dar DE CEEE???
- Pai, ca sa se vada ca e imprimata. Imprimatele sunt mai ieftine.
- ...... Daca vreti, desfacem plicul, vedeti ca e o carte si o insemnati corespunzator ca sa se stie.
- Nu se poate (ah, ce muzica pt urechile mele, refrenul meu preferat... nuuuuu se poaaaaateeee...tananaaaaa la laaaaa Mda!)
- Si daca, sa zicem, nu as trimite imprimata, si ar fi...ciocolata, cat ar costa? Ca sa nu taiem nici un colt.
- 16 lei.
Now you're talking! E mai bine asa. Si ii dau banii. Imi da plicul.
- Nu-l tineti dvs? (Plicurile cantarite pot ramane la ghiseu, ca sa fie ridicate de acolo, fiind mai greu sa le introduci in cutia postala)
- Sa verificati timbrele.
... m-am uitat sa vad daca sunt lipite, ce altceva sa verific eu la timbre?
Diva da ochii peste cap, vadit exasperata. Imi ia plicul, prin smulgere.
- Sa verificati daca sunt corecte timbrele, ma lamureste sictirita. Si verifica singura valoarea timbrelor deja lipite tot de ea.
- Pai, doaaaaaaamna, nici atata incredere nu pot sa am? Ce, ati fi in stare sa ma furati pe fata? Sper ca atata garantie pot sa am de la Posta Romana (sau nu?!), sa nu ma taxati in plus si nici sa-mi lipiti mai putine timbre. Si sa stiti ca am observat ochii dati peste cap. Sunteti cam iritata, haideti, macar de Craciun faceti un efort sa nu mai fiti asa plictisita...
Si am plecat. Numai pentru a ma lovi de alti mici demoni ai mentalitatii mioritice.
Pe o singura strada erau cel putin 5 magazine care aveau scris pe usa de la intrare, in graba si de mana necaligrafica intotdeauna, un avertisment, copie fidela a principiului drobului de sare.
"Atentie, suprafata alunecoasa!".
Oh, really, Sherlock? Pai, am toate sansele sa-mi zdrobesc oasele pe pardoselile si scarile si pragurile lor ca sticla, pana sa apuc sa citesc urarea de la intrare.
O fi asa complicat sa aplici niste anti derapante, benzi de cauciuc, orice ca sa nu alunece omu'?
Asa se pare. E mai palpitant asa :D!
Intre timp, cand eu eram la posta, o prietena imi scrie sms:
"Cam in cat timp ajunge o scrisoare in Grecia?"
?!?!?! ..... Nu i-am raspuns...
~~~
Altfel, e frumos iarna in oras. Atmosfera frumusica la inserat, zapada destula pt o premiera de sezon.
Inainte sa vin acasa, am nimerit intr-un colt de rai. Si am uitat sa mai plec.
Dar, despre coltisor, revin cu povesti zilele urmatoare, cand ma intorc din incursiunea la campie, unde am auzit eu ca e si mai multa zapada hihihi.
..............................................................

Pentru atmosferă...

2009-12-16T01:13:00.010+02:00

A intrebat Mana ce colinde ne plac cel mai mult.
Asa ca raspund, mai pe larg, aici.
~~~
Ador colindele, asa cum iubesc si perioada asta din an.
Poate faptul ca m-am nascut iarna, poate muntele la poalele caruia am crescut si, deci, m-a ademenit mereu iarna cu mantia lui alba... nu stiu. Cert e ca simt o magie, un "ceva special" al acestei perioade din an.
Sunt ani cand vine si trece Craciunul mai pe nesimtite,in graba...
Sunt ani cand pana te dezmeticesti si te relaxezi, e Boboteaza.
Anul trecut, mai trist ca niciodata, in ziua de Craciun am pierdut un om extrem de drag... si ma gandesc si acum cum, de acum incolo, Craciunul va fi un amestec de bucurie cu melancolie, caci tristetea se atenueaza, insa ramane un gol...
Anul asta, insa...
Anul asta imi doresc Craciunul din tot sufletul. Calm, senin, aromat, luminos, bucuros si incremenit in timp, adica o scurgere lina a zilelor, sa apuc sa-l savurez asa cum imi doresc. O sa mai scriu despre asta, despre Craciunul meu.
Si sper sa fie si inzapezit, pentru ca atomsfera e completa si perfect de basm abia cand totul e alb in jur.
Si cum altfel sa coloram atmosfera zilelor viitoare, daca nu prin colinde.
~~~
Colindul meu preferat din toate timpurile este The Little Drummer Boy.
E atat de frumos, special, jucaus... ma topesc mereu cand il ascult.
Apoi, oh... sunt atat de multe...
Va las sa le savurati-ascultati aici.
Si, de ce nu, sa ducem mai departe intrebarea:
Voua ce colinde va plac? Care e colindul vostru preferat?

Little Drummer Boy - Faith Hill

The First Noel

Have Yourself A Merry Little Christmas - Ella Fitzgerald

O Holly Night - Nat King Cole

Petit Papa Noel

Little Drummer Boy - Rosemary Clooney (o alta interpretare, la fel de frumoasa)

Legănelul lui Iisus - Madrigal

Steluța - Madrigal

..................................................

200

2009-12-13T17:54:00.007+02:00

Am ajuns la postarea cu numarul 200.
Uneori ma intreb cum am scris atata pana acum si de unde am gasit atatea cuvinte.
Alteori, ma intreb daca dupa 200 de insemnari pe parcursul a 2 ani si jumatate, se mai poate scrie...
Fara sa repet temele, cuvintele, intrebarile si revoltele, in conditiile in care ele, mai sus mentionatele, sunt cumva parte din viata noastra, un soi de variatiuni pe aceeasi tema.
Din toate blogurile pe care le citesc sistematic, prea putine imi mai atrag atentia. Cele mai multe s-au deformat in timp, sau asa imi pare mie. Altele sunt mori stricate ce tipa mereu aceleasi angoase, dar cu noi eufemisme, insa la fel de ieftine, metafore si dramatisme moderne.
Cum nu m-a lovit prea des auto-exaltarea si laudarea si mandria, fiind o zodie cu un simt al ridicolului aproape exagerat, uneori ma apuca teama ca as putea si eu sa ajung sa seman, in scris, cu cele (caci despre femei e vb, da) care fie isi trambiteaza fericirea prea abitir ca sa o mai gusti, fie isi ineaca amarul in scrieri simandicoase, prea patetice ca sa mai pleci atentia in directia aia..
Sper ca fie barometrul meu va functiona la fel de sever ca pana acum, fie cei care citesc si a caror opinie conteaza (caci asta e, parerea unora nu conteaza intotdeuna), imi vor semnala posibilele (dar nedoritele) derapaje.
Cu toate astea, am si o colectie de scrieri care nu s-au deformat de la scopul lor initial si nici savoarea cuvintelor nu a disparut sau nu s-a carnavalizat subit. Si asta ma bucura. Si mai sunt pagini virtuale ale unor oameni pe care abia le-am descoperit si care imi dau garantia ca se poate scrie si fara prafuirea imaginatiei, a melange-ului istet de vorbe.
Poate putina analiza la un post aniversar, 200 e un bun motiv, nu strica, dar, una peste alta, ma cuprinde tot mai des o abureala a imaginatiei, o avalansa de cuvinte ce se pierd pe drumul lor spre lumina zilei, o apatie generala.

Am fost surprinsa sa citesc dimineata ca si altii cred asta,
Mana de exemplu :"Sau, poate, nu despre un boom imobiliar atât de special vorbim, ci despre refluxul identităților? Sau o fi domiciliu forțat… în noi înșine?!", dincolo de diferentele si diferitele motoare ce genereaza o astfel de lehamite si apatie a vorbelor altadata pline de viata.
Zic asta pentru ca tot mai des am tentatia de a ma izola in castelul meu, in lumea mea, sa pun o barierea intre mine si restul lumii, desi singuratatea nu-mi place, uneori mi-o doresc. La fel si cu scrisul, cu comunicarea in general, cu oamenii altfel dragi...
Or fi si vremurile de vina, cine mai stie. Intr-o lume alandala, cum sa ramai neafectat?
Nu ma descurajeaza asta, doar o constat si stiu ca, avand putina determinare si putina reechilibrare a fortelor (perioada asta fiind un bun prilej), se poate din nou scrie viu, tonic, uman, normal, banal daca trebuie, dar nu plictisitor sau nu pentru toti la fel.
Oricum, poate ca din cand in cand, tacerea, auto analizarea, bilantul si redesenarea sinelui fac bine.
Se apropie Sarbatorile, un An Nou dorit si sperat mai luminos si mai senin si armonios....
Imi doresc sa am motive sa celebrez in viitor si un 300 sau un 500 al posturilor pe blog, sa pot reveni, dupa perioade de post scriitoricesc impus sau nu, plina de imaginatie, cu tolba plina de vise si cuvinte colorate. Imi doresc sa continue lantul de noi descoperiri in materie de bloguri interesante si atractive, de oameni cunoscuti prin intermediul acestei jucarii virtuale, iar pe ceilalti, prieteni virtuali sau nu, sa-i pastrez aproape, precum niste vinuri nobile care devin tot mai valoroase odata cu trecerea timpului.
Ne auzim curand.
...........................................

Desenează-mi o oaie...

2009-12-09T00:45:00.004+02:00

Ba nu, ba nu!!!
Mai deseneaza-mi una.
Si inca una...
Vreo 22 de milioane, asa...
Acum imprejmuieste frumos, in forma conturului Romaniei.
Bun.
Si inca un tzarc, sa fie si diaspora bagata in seama. Ingramadeste multe oi desenate, nu fi zgarcit...
Bun, acum hai la stana cu ele!
Pardon, la vot. Incolonarea!!!
~~~
Sa va povestesc ceva. Grecia. Are o populatie de aprox. 10 mil locuitori, oameni care locuiesc in Grecia, si inca vreo 7-8 milioane, cel putin, de greci din diaspora. Greci care traiesc de 10-20-50 de ani prin Canada si US, avand acolo comunitati impresionante, dar si in restul lumii. Ei, ia inchipuiti-va voi ce-ar fi ca o data la 4 ani astia 7 milioane de greci ar vota pt binele viitorului Greciei mama...
Circ ar fi. Desigur. Nu mai zic de greci care, fiind a doua sau a treia generatie, abia daca au calcat pe taram elen in vacante.
In Grecia nu exista vot al diasporei. Si foarte bine e asa. Vrei sa votezi? Te duci frumusel in Grecia si nu, nici sectii speciale nu exista. Votezi cuminte NUMAI in localitatea unde te-ai nascut.
~~~
Ce legitimitate si ce drept moral mai are romanul care traieste in US, in Canada, in Germania de ani buni sa voteze, intr-un hal atat de masiv(asta fiind discutabil si suspect, oricum) si sa schimbe sau sa hotarasca alegerea presedintelui (sau parlamentarilor) tarii?!
N-ajunge ca avem o tara de oi supuse, mai avem si extensiile tzarcului ...
Fiind ultimul post pe teme electorale, am sa ma refer putin si la aspectul asta.
Inainte sa incep sa scot ghearele, precizez ca ii iubesc, stimez nespus si ii admir pe acei romani care, plecati din Romania pt un trai mai bun, pentru vreo dragoste sau pentru cariera si care s-au acomodat acolo si sunt fericiti si nu privesc in urma si nici nu contureaza viitorul inapoi in Romania.
Pe restul nu ii inteleg, ca sa ma exprim delicat.Trec peste aberatiile cu votul impotriva comunismului al diasporei protectoare si grijulii. Vad negru in fata ochilor cand aud asemenea justificari cel putin imbecile si total nefondate, nascute dintr-o crasa necunoastere a realitatii si a istoriei si cu greu ma abtin sa nu cataloghez intelectul celor care s-au gandit ei, plini de raspundere, sa nu alunece tarisoara in ghearele comunismului.
Ah, si tin sa mentionez ca toti tremura la auzul ideii de comunism, regimul de extrema stanga, insa nimeni nu are in vedere ca exista si alte extreme, mascate sau nu, cu tenta dictatoriala, (sfidatoare si nesimtita) si tot nasol iese...
Asa, revenind la cei plecati de aici si stabiliti prin alte parti ale lumii, nu pot sa inteleg de ce, odata asumata pozitia de emigrant sau de expat, de ce se mai lamenteaza ca nu stim noi, fraierii, ce greu le e lor acolo.... Hai, nu zau! Bre, da' ia veniti voi sa vedeti ce misto e aici si, eventual, sa-l si vedeti zilnic pe cel pe care cu atata patos l-ati votat de peste mari si tari.
Hai, ca deja sunt satula. Regret ca si eu am prieteni incadrati in categoria de mai sus care si-au dorit cu ardoare sa plece si de acolo de unde vad ca le e bine pentru ca inca stau, tanjesc tot dupa Romania. Si sa nu confundam dorul cu neadaptarea si frustrarea, ok? ok.
Concluzionand, alegerile astea au demonstrat, daca mai era nevoie, ce tzarc naiv si credul e poporul asta, intr-o majoritate covarsitoare. Si zic asta cu toata raspunderea, caci una e sa-ti arati sustinerea si sa votezi cu x sau y din simpatii personale, pt ca ti-a mers bine in timpul asta, etc etc (ceea ce e recomandat, perfect democratic samd) si alta, total altceva, este sa votezi in anul 2009 pentru ca un comunist si fost nomenclaturist striga jos comunismul si tu-l crezi, dramatizand lamentabil, pentru ca mirosi conspiratii halucinante impotriva statului de drept din partea mogulilor si a papusarilor ascunsi in spatele liderilor din fata...
O fi blestemul faptului ca pe Ceausescu l-au omorit de Craciun?
Sau incapacitatea marii majoritati sa fie demna, sa nu mai puna boticul la momelile electorale, sa nu mai auda voci ale trecutului soptindu-le basme de adormit copiii si sa pretinda de la "ciobanul" ei respect si consideratie, inainte de toate?
Oricum, fenomenul Basescu e trecator. Prostia insa...
...............................................................

Toamnă târzie... clătite, dulceaţă şi nuci

2009-11-29T21:23:00.008+02:00

E o duminica seara, e sfarsit de noiembrie...
In traditionala lene duminicala, ne-a venit ideea de "ceva bun".
Ceva simplu de facut, potrivit cu anotimpul, ademenitor pentru ochi...
Clatite, adica.
La operatiunea clatita cel mai captivant moment este cel al coacerii.
Pentru ca, de cele mai multe ori, cand cele 8-10-12 clatite stau frumos rumenite pe platou, nici nu mai vreau sa mananc.
Plus ca mie imi plac mai mult reci, a doua zi...
Totusi, va invit sa gustati din pozele doveditoare, dupa gust:

Cu gem de macese

Cu gem de caise marca "bunica atomica"

Sau, mai "altfel", cu somon si wasabi + multa lamaie stoarsa deasupra.
Martusisesc ca varianta asta rivalizeaza serios cu banalul gem.

Iar pe final, in loc de clatite sau ca o gustare in plus, un pumn de nuci perpelite in cuptor.

Nucile imi plac mai degraba in poza de aici, caci in realitate le prefer pe cele crude, proaspat alunecate din copac, decojite de pielita aceea amaruie si care iti lasa, apoi, urme de culoare galbena pe maini...
~~~
Simt ca e final de an. Desi e cald afara, simt apropierea Craciunului si in ciuda isteriei ce cuprinde orasele si magazinele, e ceva ce imi place. Recunosc ca uneori sfantul moment al nasterii Domnului e undeva ingropat in pregatiri cu brad, cadouri, alergatura, liste si un meniu ceva mai special.
Cu toate astea, mie imi place perioada asta. Imi plac colindele ascultate in luna Decembrie, imi place sa fac liste si planuri de cadouri, imi place sa simt cum lumea draga, familia, prietenii, se strang in jurul meu. Este, de fapt, ratiunea pentru care imi plac si celelalte (cadouri, liste, planuri, alergatura, momente magice de liniste).
Cam atat pentru azi. O sa am atata timp sa scriu despre Craciun in zilele ce urmeaza.
La Multi Ani Andreelor si Andreilor care maine isi serbeaza onomastica!
......................................................